Ev. Lc 8,41-56;

Lectura biblica: Lc. 8, 41-56

Vindecarea unei femei și învierea fiicei lui Iaír (Mt 9,18-26; Mc 5,21-43)

40 Când s-a întors Isus, a fost primit de mulțime, căci toți îl așteptau. 41 Și iată că a venit un bărbat, al cărui nume era Iaír, care era conducătorul sinagogii și căzând la picioarele lui Isus, îl implora să vină în casa lui, 42 fiindcă avea o singură fiică în jur de doisprezece ani care era pe moarte. Pe când se ducea, mulțimile îl îmbulzeau. 43 O femeie, având hemoragie de doisprezece ani, care își cheltuise toată avuția cu medicii și care nu a putut să fie vindecată de nimeni, 44 apropiindu-se pe la spate, i-a atins ciucurii mantiei și îndată hemoragia ei s-a oprit. 45 Atunci Isus a spus: „Cine m-a atins?”. Fiindcă toți negau, Petru i-a zis: „Învățătorule, mulțimile se îmbulzesc și te îngrămădesc”. 46 Însă Isus a spus: „Cineva m-a atins, pentru că am simțit că o putere a ieșit din mine”. 47 Atunci femeia, văzând că nu poate rămâne ascunsă, a venit tremurând și aruncându-se înaintea lui, a povestit în fața întregului popor din ce cauză l-a atins și cum a fost vindecată imediat. 48 Iar el i-a spus: „Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace!”.

49 Pe când încă mai vorbea, a venit cineva de la conducătorul sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit. Nu-l mai deranja pe învățător!”. 50 Când a auzit, Isus i-a răspuns: „Nu te teme, crede numai și ea va fi mântuită!”. 51 Venind deci [Isus] la casa lui, nu a permis nimănui să intre cu el, decât lui Petru, Ioan și Iacób, tatălui și mamei fetei. 52 Toți plângeau și își băteau [pieptul] pentru ea. Dar el le-a spus: „Nu plângeți, fiindcă nu a murit, ci doarme!”. 53 Iar ei îl luau în râs, știind că murise. 54 Atunci [Isus], prinzând-o de mână, a strigat: „Copilă, ridică-te!”. 55 Și sufletul ei s-a întors și ea s-a ridicat imediat. Iar el a poruncit să i se dea să mănânce. 56 Părinții ei au rămas uluiți, dar el le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.

Comentariu biblic: Lc. 8, 41-56.

Această dublă minune, de vindecare şi de înviere, s-a petrecut la Capernaum, unde Isus Îşi fixase centrul propovăduirii din Galilea. De aici pleca şi aici se întorcea din călătoriile Lui misionare. Aşa s-a întâmplat şi acum. Isus se întoarce în corabie, însoţit de ucenicii Săi din ţinutul păgân al Gherghesenilor, unde vindecase un om posedat de demon. Întâmplarea din pericopa noastră, cum am remarcat deja, vorbeşte despre vindecarea femeii care avea o scurgere de sânge de 12 ani şi de învierea fetiţei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum, care avea şi ea tot 12 ani. La vârsta de 12 ani ea era în faţa morţii, femeia suferea de 12 ani. Această întâmplare este relatată aproape identic de toţi cei trei evanghelişti sinoptici. Această succesiune a evenimentelor: vindecarea demonizatului într-un ţinut păgân, vindecarea femeii şi învierea fiicei lui Iair, ne conduce la concluzia că la fel s-au petrecut aceste evenimente și în timpul acela. Matei povesteşte cel mai scurt (9 versete, faţă de 23 la Marcu și 17 la Luca). Luca este de fapt cel mai scurt şi concis povestitor dintre sinoptici, acordând în schimb un spaţiu mult mai larg învăţăturilor lui Isus. „La întoarcere, Isus a fost primit cu mare bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau” (Lc. 8, 40). Ce motive aveau oare aceşti oameni să-L aştepte pe Isus? Poate pentru a se bucura de recăpătarea miraculoasă a sănătăţii? Sau dorinţa de a-L asculta? Sau amândouă. În orice caz, această aşteptare, asupra căreia Luca ne atrage în mod deosebit atenţia trebuie să ne dea de gândit. Oare dorim şi noi întâlnirea personală cu Isus cu aceeaşi ardoare? Oricum, ne sare în ochi contrastul dintre cele două grupări de oameni. Cei de pe malul vestic Îl aşteaptă să revină, cei de pe malul estic Îl refuză. Aceştia din urmă pun mai mare preţ pe confortul vieţii şi pe avere, ceilalţi pe vindecare. La fel stau lucrurile și pentru fiecare dintre noi. Ce aşteptăm noi de la Isus? Să ne vindece viaţa sau să ne lase în pace? Trebuie să recunoaştem că întâlnirea cu Isus nu poate fi niciodată neutră. Ne obligă la o atitudine. Şi, dacă-L primim în viaţa noastră, ne va scoate din cenuşiul cotidianului. Dar acest lucru cere un efort pe care din păcate nu toţi sunt dispuşi să-l accepte. „Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era un fruntaş al sinagogii, care L-a rugat pe Isus să vină acasă la el să-i vindece fetiţa care era pe moarte” (cf. Lc. 8, 41-42). Isus a acceptat, dar pe drum, fiind îmbulzit de noroade, o femeie s-a apropiat de El, s-a atins de poala hainei Lui și îndată scurgerea sângelui ei a încetat. Femeia îşi cheltuise toată averea cu medicii fără ca vreunul s-o poată vindeca. Am analizat în altă parte motivele personale, sociale și religioase pentru care femeia dorea atât de mult să se vindece şi de ce nu a cerut deschis ajutorul lui Isus. Isus a voit să vindece această femeie total, nu doar biologic şi, la sfârşit, după mărturisirea publică a acesteia, Isus i-a confirmat viaţa cea nouă pe care o primise şi completa ei reintegrare în societatea civilă și religioasă. Femeia nu putea fi primită în sinagogă, deoarece după Lege era impură. Cine ştie dacă nu chiar mai marele sinagogii, care acum Îi cerea ajutorul lui Isus pentru fiica lui, i-a comunicat cândva această interdicţie? Poate chiar cu 12 ani în urmă! Isus a ajuns acasă la Iair, dar fetiţa murise între timp. Isus, în ciuda tuturor aparenţelor, constată: „Nu plângeţi, fetiţa n-a murit, ci doarme” (v. 52). A fost poate ce azi numim „moarte clinică”. Isus i-a scos pe toţi afară, și pe cei ce-şi băteau joc de El şi tot restul mulţimii. A lăsat cu El doar pe cei mai apropiaţi ucenici și pe părinţii fetei. La porunca lui Isus: „Fetiţo scoală-te, duhul ei s-a întors în ea și s-a sculat imediat” (cf. v. 54-55). Prin lanţul acesta de vindecări, petrecute la scurt timp una după alta, Isus a arătat ucenicilor Săi şi în parte mulţimilor puterea ce o avea asupra demonilor, asupra bolilor şi asupra morţii. Dar parcă nu era de ajuns ca oamenii să creadă. Aici unii îşi băteau joc de El. Poate aceiaşi oameni, şi desigur și alţii, îşi vor bate joc de El când era pe cruce. Pare că este mai uşor să ai putere asupra demonilor, bolii, a morţii sau a naturii decât să stăpâneşti şi să convingi mulţimile. Un lucru care ne dă de gândit. [2010]

Lc. 8, 41-56. După vindecarea unui demonizat într-un ţinut păgân (Gherasa), din care Isus a fost invitat de locuitorii lui să plece, „El s-a întors împreună cu ucenicii Săi în Galilea unde a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau” (Lc. 8, 40). Aici a fost întâmpinat de fruntaşul sinagogii care L-a chemat să o vindece pe fiica lui care era pe moarte. Isus a acceptat imediat și a pornit spre casa acestuia. Pe drum, o femeie, care de 12 ani avea o scurgere de sânge a dorit să se atingă doar de haina lui, fără a se da pe sine în vileag, pentru ca să se vindece. Acest lucru s-a și întâmplat. Isus n-a dorit însă ca această vindecare să rămână ascunsă. S-a oprit şi S-a interesat în mod insistent de identitatea persoanei. De ce a procedat Isus astfel? Situaţia fiicei lui Iair era presantă, dar cu toate acestea Isus nu se grăbea. El are întotdeauna timp pentru toţi și este interesat de vindecarea fiecăruia. Isus nu se mulţumeşte să vindece doar boala fizică a cuiva, ci doreşte să vindece omul în întregul lui: trup, suflet şi spirit, dar pentru aceasta este nevoie de o relaţie personală şi explicită cu Isus, iar acest lucru se face doar printr-o mărturisire publică. Ajuns apoi la casa lui Iair, cei de faţă I-au spus că fata de 12 ani murise puţin înainte. Omeneşte vorbind, părea că din cauza femeii Isus pierduse timpul. Dar Dumnezeu este mereu prezent, acolo şi unde trebuie, la timp, şi nimic nu-I este cu neputinţă. S-a atins de fata moartă de curând, a luat-o de mână şi a ridicat-o din pat. Două minuni care aveau multe lucruri în comun. Amândouă erau femei; una suferea de 12 ani, cealaltă avea 12 ani. Amândouă au fost vindecate prin atingere, una din proprie iniţiativă, dar în secret, cealaltă la iniţiativa lui Isus, dar la cererea părintelui ei. Dumnezeu este permanent prezent și activ, indiferent de loc, de timp sau de gravitatea bolii, trebuie doar să avem încredere şi răbdare. [2011]

Scroll to Top