Lectura biblica: Lc. 10, 16-21
16 Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă. Cine vă disprețuiește pe voi, pe mine mă disprețuiește, iar cine mă disprețuiește pe mine îl disprețuiește pe cel care m-a trimis”. 17 Întorcându-se cei șaptezeci și doi, i-au spus cu bucurie: „Doamne, chiar și diavolii ni se supun în numele tău”. 18 El le-a spus: „L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. 19 Iată, v-am dat puterea să călcați peste șerpi și scorpioni și peste toată puterea dușmanului și nimic nu vă va dăuna! 20 Totuși, nu vă bucurați pentru aceasta – că vi se supun duhurile –, ci bucurați-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!”.
Isus îl preamărește pe Tatăl (Mt 11,25-27; 13,16-17)
21 În ceasul acela, [Isus] a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt și a spus: „Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost plăcerea ta.
Comentariu biblic: Lc. 10, 16-21
În această zi, Biserica Bizantină celebrează sinaxa (gr. = reuniune pentru a prăznui o sărbătoare) Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavril şi a tuturor puterilor celor fără de trup. În mod obişnuit, aceste puteri în Biblie apar sub numele de îngeri, pe care-i găsim în mod constant în paginile ei. Autorul Epistolei către Evrei îi defineşte pe aceştia spunând: „Nu sunt oare toţi (îngerii) duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evr. 1, 14). Îngerul este o prezenţă constantă atât în VT, cât și în NT. Doar enumerarea locurilor principale în care sunt pomeniţi sau a slujbelor pe care le-au îndeplinit ar umple o carte. Ei sunt prezenţi şi în Liturghia Bisericii. La Botez, de pildă, preotul roagă pe Dumnezeu să-i dea ca însoţitor catehumenului un Înger păzitor care să-l însoţească de-a lungul vieţii. În Liturghia euharistică apoi, în orice rit liturgic ar fi celebrată, se cântă imnul îngeresc: Sfânt, Sfânt, Sfânt, despre care pomeneşte prorocul Isaia (6, 3). De asemenea, în Teologie există un tratat deosebit de important numit „Ierarhia cerească” scris de un autor anonim din secolul al V-lea sau al VI-lea, atribuit lui Dionisie (pseudo) Areopagitul, care ne vorbeşte despre ierarhia îngerilor, adică despre organizarea lor în funcţie de natura slujirii. Ei sunt permanent în prezenţa lui Dumnezeu, gata de a împlini voinţa Lui. Cu toate că această prezenţă a îngerilor în istoria mântuirii şi pe paginile Bibliei este atât de abundentă, numai două nume de îngeri ne sunt comunicate: Mihail (= Cine este ca Dumnezeu) despre care se afirmă că este mai marele oştilor cereşti, care luptă cu Satana și îngerii lui, răzvrătiţi contra lui Dumnezeu, și Gabriel (= Puterea lui Dumnezeu), care este şi vestitorul Său. El a adus vestea naşterii lui Ioan Botezătorul şi a binevestit de asemenea Sfintei Fecioare, Întruparea Domnului. Pe aceşti doi îngeri, cunoscuţi cu numele, Biserica Bizantină îi sărbătoreşte și cu alte ocazii, dar azi în mod deosebit şi solemn împreună cu toţi îngerii lui Dumnezeu. Aş sublinia aici mai ales rolul deosebit al Îngerului păzitor, prietenul nostru cel mai bun, care ne păzeşte și ocroteşte în cele mai grele situaţii. [2010]
În această zi, Biserica Bizantină îi serbează pe toţi îngerii lui Dumnezeu, pomenindu-i cu numele pe căpeteniile acestora, Mihail și Gavril, singurii dintre îngeri ale căror nume sunt redate explicit în Biblie. Numele acestor îngeri sunt compuse în ebraică din Numele lui Dumnezeu (EL) şi o funcţie a lor. Miha-EL înseamnă „Cine este ca Dumnezeu” şi este protectorul poporului Israel şi prin extensie al Bisericii în lupta cu vrăjmaşul, deci căpetenie a oştirii lui Dumnezeu. Gabri-EL înseamnă puterea lui Dumnezeu. El este mesagerul lui Dumnezeu. El este Îngerul Evangheliei, al Buneivestiri. Autorul Epistolei către Evrei îi defineşte pe îngeri ca pe „nişte duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (cf. Evr. 1, 14). Numărul lor este aşa cum spune prorocul Daniel, infinit, „mii de mii” (cf. Dan. 7, 10). Ei sunt prezenţi de-a lungul paginilor VT și ale NT. Sunt o prezenţă permanentă în toată Liturghia Bisericii, celebrată în oricare rit, și ocupă un loc central în Liturghia Euharistică prin cântarea imului „Sfânt, Sfânt, Sfânt…”, imn redat de prorocul Isaia (cf. Is. 6, 3). După un autor creştin din secolul al VI-lea, Dionisie (pseudo) Areopagitul, care le consacră un tratat teologic numit „Ierarhia cerească”, ei sunt grupaţi, după natura slujirii lor, în 9 cete: Serafimi, Cheruvimi, Tronuri, Virtuţi, Puteri, Stăpâniri, Arhangheli și Îngeri. Toţi aceştia se luptă contra îngerilor căzuţi care lucrează împotriva voinţei lui Dumnezeu şi a mântuirii oamenilor. Un loc deosebit și important pentru fiecare din noi îl deţin „Îngerii păzitori”. La Botez, fiecare din noi primeşte un înger păzitor, care este activ prezent în viaţa fiecăruia din noi, însoţindu-ne şi călăuzindu-ne pe calea către Împărăţia cerurilor. Îngerii sunt celebraţi de Biserică în diferite ocazii, dar în sărbătoarea aceasta în mod deosebit ca prezenţă activă a lui Dumnezeu în viaţa fiecărui credincios. [2011]
Lc. 10, 16-21. La întoarcerea celor 70 apostoli din misiune, aceştia s-au bucurat și I-au zis lui Isus: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuşi în Numele Tău” (Lc. 10, 17). Această secţiune a Evangheliei după Luca o putem numi „a bucuriei”. Fiecare dintre ei, ucenicii întâi şi apoi Isus, şi-a manifestat bucuria, fiecare în felul său. Isus participă la bucuria ucenicilor Săi, dar este nevoit să le atragă atenţia asupra adevăratelor motive de bucurie. Ucenicii s-au bucurat că și dracii li se supun, dar Isus le răspunde: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer” (Lc. 10, 18). Citim în VT: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor, ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor; credeai că eşti mai presus de orice, dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor” (cf. Isaia 14, 12-15). El era la început între Îngerii lui Dumnezeu, ca să-l slujească, dar a zis „nu voi sluji, ci vreau să fiu stăpân” şi iată rezultatul. Isus a dat putere ucenicilor Săi asupra acestor duhuri rele asociate cu Satana, dezbinătorul (gr. = diabolon), dar nu acesta trebuia să fie adevăratul motiv de bucurie. Să ai stăpânire asupra cuiva, fie chiar și asupra duhurilor rele, nu poate fi motiv de bucurie. Dumnezeu vrea fiinţe libere, colaboratori ai lucrării Sale, şi nu supuşi. Diavolul nu doreşte colaboratori, ci robi. Dumnezeu construieşte, diavolul distruge. Adevăratul motiv de bucurie al ucenicilor lui Isus se cuvine să fie altul. „Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri” (v. 20). Lucrarea lui Dumnezeu, la care Isus i-a chemat pe ucenicii Săi, a început să funcţioneze. Era într-adevăr un motiv de bucurie pentru Isus. „În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Tată, Doamne al cerului și al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu” (Lc. 10, 21). Motivul bucuriei noastre este relaţia cu Dumnezeu. [2010]