Lectura biblica: Evr. 2, 2-10
Importanța mântuirii
1 De aceea trebuie și mai mult să fim atenți la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. 2 Căci dacă cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur și orice greșeală și neascultare a primit răsplata cuvenită, 3 cum vom scăpa noi dacă nu luăm în seamă o astfel de mântuire, care, fiind primită la început de la Domnul pentru a fi vestită, a fost confirmată pentru noi de cei care au auzit, 4 Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari și minuni de tot felul și prin darurile Duhului Sfânt, împărțite după voința lui?
Isus, mântuitorul oamenilor
5 De fapt, nu îngerilor le-a supus lumea viitoare despre care vorbim. 6 Cineva a dat mărturie undeva, spunând: „Ce este omul, că îți amintești de el, sau fiul omului, că îl iei în seamă? 7 Cu puțin l-ai făcut inferior îngerilor, l-ai încununat cu măreție și cinste. 8 Toate le-ai pus sub picioarele lui”. Așadar, prin faptul că i-a supus toate, nu a lăsat nimic care să nu-i fie supus. De fapt, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse, 9 dar vedem că cel care a fost „cu puțin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreție și cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare [om]. 10 Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate și prin care există toate, care voia să ducă mulți fii la glorie, să-l desăvârșească prin suferință pe inițiatorul mântuirii lor.
Comentariu biblic: Evr. 2, 1-9.
După prezentarea lui Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi deci mai presus de toţi îngerii, autorul întrerupe pentru moment cursul expunerii pentru a adresa destinatarilor primul dintre cele 5 avertismente cuprinse în această epistolă. Celelalte 4 sunt mai lungi şi se găsesc după cum urmează: 2) cap. 3-4, 3) 5, 11-6, 20 4) 10, 19-39 5) cap. 12. Primul, cel de faţă (Evr. 2, 1-4) este cel mai scurt şi mai reţinut dintre toate, dar nu mai puţin solemn decât celelalte. Adevărul enunţat în acest avertisment are implicaţii importante. Expresia „de aceea” arată că acest îndemn este consecinţa celor spuse înainte. Deoarece VT a fost instituit de lucrarea îngerilor (cf. Gal. 3, 19) și în el erau prevăzute pedepse severe în cazul încălcării legământului, atunci „cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire atât de mare, care după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o” (Evr. 2, 3). Autorul se referă la lucrurile lumii viitoare, deoarece spune: „în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor (a beneficiarilor noii descoperiri) cu semne şi minuni şi cu darurile Duhului Sfânt împărţite după voia Sa!” (Evr. 2, 4). Apoi, corectând se pare credinţe greşite despre rolul îngerilor, citează pe larg din Ps. 8, care precizează: „Într-adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim” (Evr. 2, 5). Lumea viitoare este sub totala stăpânire a Fiului. Acum acest lucru nu se vede încă, dar se va descoperi la momentul potrivit. Autorul consideră Ps. 8 ca unul mesianic, care se referă la persoana şi lucrarea Fiului: „Dar pe Acela, care a fost făcut pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii’, adică pe Isus, Îl vedem ‘încununat cu slavă şi cu cinste’ din pricina morţii Sale pe care a suferit-o; pentru ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi” (Evr. 2, 9). Accentul acestei afirmaţii, în pofida referirii la gloria prezentă a lui Isus, este pus pe faptul că El a devenit om cu scopul de a muri. De aceea a avut loc întruparea Fiului lui Dumnezeu şi deci pentru puţină vreme a fost în condiţia omului muritor pentru ca prin jertfa crucii să ne aducă mântuirea. [2012]