Lectura biblica: Lc. 11, 42-46
42 Dar vai vouă, fariseilor, pentru că dați zeciuială din mentă, din rută și din toate ierburile, dar lăsați la o parte judecata și iubirea lui Dumnezeu: acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați! 43 Vai vouă, fariseilor! Vă plac primul loc în sinagogi și saluturile în piețe. 44 Vai vouă, pentru că sunteți ca mormintele care nu se văd și oamenii calcă pe deasupra fără să știe”.
45 Unul dintre învățații Legii, răspunzând, i-a zis: „Învățătorule, vorbind astfel, ne jignești și pe noi!”. 46 El i-a zis: „Vai și vouă, învățați ai Legii, pentru că îi încărcați pe oameni cu poveri greu de purtat, dar voi nici măcar cu unul dintre degetele voastre nu atingeți aceste poveri.
Comentariu biblic: Lc. 11, 42-46.
În pasajul nostru este vorba despre o dispută a lui Isus cu fariseii. La o citire superficială a textului, relatat şi de Matei în capitolul 23 din Evanghelia sa, ar părea că între Isus și farisei ar exista o duşmănie. Nimic mai fals. De unde atunci aceste 6 „vai”-uri din Evanghelie? Dar, în definitiv, cine erau aceşti farisei? Această grupare a luat fiinţă aproximativ în anul 200 î. Cr. Ei făceau parte din clasa meşteşugarilor, şi nu a preoţilor (saduchei). Între farisei şi saduchei era o opoziţie foarte puternică. Un exemplu este apostolul Pavel, care, deşi fariseu și cărturar, avea o profesie, era constructor de corturi şi deci trăia din munca lui, nu din beneficiile acordate preoţilor. Ei erau foarte zeloşi pentru tot ce privea religia, iar conflictul dintre ei şi saduchei le-au atras numele de „separatişti” (evr. = peruşim). Numele de fariseu este forma grecească a originalului ebraic. Ei au format la început o parte din mişcarea de rezistenţă împotriva stăpânirii greco-siriene din secolul al II-lea î.Cr. Apoi în secolul I î.Cr. devin partidul conducător al iudeilor, după distrugerea Templului (70 d. Cr.). Din această cauză, se poate spune că poporul evreu de azi trăieşte în mare măsură pe baze fariseice. Aveau un respect riguros şi scrupulos faţă de respectarea Legii, de aceea au adăugat o colecţie de reguli, cunoscute sub numele de „datina străbunilor”. Credeau de asemenea în învierea morţilor, în lumea cerească (îngeri) şi în Duhul Sfânt. Isus i-a iubit pe farisei și la început era o mare deschidere între ei. Unii farisei i-au rămas credincioşi până la capăt (de ex. Nicodim). De ce atunci Isus este atât de critic la adresa lor? Nu era vorba de fondul credinţei, ci de faptul că fariseii au dat cu timpul o importanţă prea mare formalismului religios al tradiţiei, cum o numim astăzi, iar Isus dorea să-i corecteze şi să-i recheme la observarea esenţialului. Isus voia de la ei în primul rând o viaţă sfinţită în întregime și nu doar o mimare a acesteia prin respectarea unui set de reguli, care puteau deturna atenţia de la esenţial, lucru valabil şi pentru „fariseii”, formalişti religioşi, fie ei şi „creştini”, de astăzi. [2010]