Ev. Lc 15,1-10.

Lectura biblica: Lc. 15, 1-10

Parabola oii regăsite (Mt 18,12-14)

1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să-l asculte. 2 Fariseii și cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”. 3 Atunci le-a spus această parabolă: 4 „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește? 5 Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se 6 și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!». 7 Vă spun că, tot așa, va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.

Parabola drahmei regăsite

8 Sau care femeie, având zece dráhme, dacă pierde [una dintre] ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește? 9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că am găsit dráhma pe care o pierdusem!». 10 Tot așa, vă spun, va fi [mai mare] bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește”.

Comentariu biblic: Lc. 15, 1-7.

Pentru început, câteva cuvinte lămuritoare. Întreg capitolul 15 din Evanghelia după Luca reprezintă într-un mod unic Evanghelia (= vestea bună) pentru păcătoşii pierduţi. Toate cele trei pilde care o compun: pilda oii rătăcite, a drahmei pierdute şi a fiului risipitor exprimă pe de o parte încrederea pe care păcătoşii, adică noi toţi, trebuie să o aibă în mila lui Dumnezeu care nu încetează să ne caute. Fiecare dintre ele începe cu descrierea unei situaţii de criză existenţială şi se încheie cu bucuria regăsirii a ceea ce se pierduse. „Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte, dar fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei” (Lc. 15, 1-2). În limbajul timpului, expresia „a primi” înseamnă a primi în casa cuiva, iar „a mânca” era un grad suprem al comuniunii cu cineva. Cineva cu care ai acceptat să mănânci înseamnă că este primit în propria familie. Expresia „toţi” înseamnă nu că 100% din păcătoşi se adresau lui Isus, ci că El primea și accepta comuniunea cu oricare dintre cei ce veneau la El.

Un om avea 100 de oi, o turmă de mărime mijlocie. Una dintre oi s-a rătăcit. Oile sunt animale mioape și au nevoie de contactul fizic dintre ele pentru ca să nu se piardă. Au nevoie deci de comunitate. Dacă păstorul nu o caută, de una singură este aproape imposibil să-şi regăsească turma. Păstorului îi păsa nu doar de turmă, ci şi de fiecare dintre oile lui şi se porneşte să o caute. Tot aşa, un păstor sărac, pierzînd o oaie(se întâmpla în 1947 în pustia Iudeii, în Qumranul distrus de romani în anul 68 d. Cr.)și căutând-o, a descoperit într-o peşteră ceea ce s-au numit de atunci „Manuscrisele de la Marea Moartă” care au revoluţionat ştiinţa biblică, aceasta fiind o mare bucurie pentru toţi cei îndrăgostiţi de Biblie, numiţi în pildă „prietenii lui Isus”, Păstorul suprem al oilor spirituale. Iată cum răsplăteşte Dumnezeu pe cei care pun în practică toate cuvintele Domnului. Dumnezeu nu face statistică, ci ne iubeşte personal. Nu ne ceartă, ci se bucură când ne regăseşte. [2011]

Scroll to Top