Ap. 1 Tim 1,18-20; 2,8-15.

Lectura biblica: 1 Tim 1,18-20; 2,8-15.

18 Îți încredințez această poruncă, fiul meu Timotéi, potrivit cu profețiile făcute mai înainte în privința ta ca, în conformitate cu ele, să lupți lupta cea bună, 19 având credința și conștiința curată pe care unii au renegat-o și au eșuat în privința credinței. 20 Printre ei sunt Imenéu și Alexándru, pe care i-am dat lui Satana ca să învețe să nu mai rostească blasfemii.

Comportamentul femeilor la liturgie

8 Așadar, vreau ca bărbații să se roage în orice loc ridicându-și mâinile sfinte, fără mânie și ceartă.

9 Tot la fel și femeile, cu îmbrăcăminte decentă, să se înfrumusețeze cu pudoare și modestie, nu prin modul de împletire a părului, nu cu aur, mărgăritare sau haine scumpe, 10 ci cu fapte bune, așa cum se cuvine femeilor care se numesc evlavioase. 11 Femeia să învețe ascultând în tăcere și să fie supusă în toate, 12 iar eu nu-i permit femeii să învețe pe alții, nici să domine bărbatul, ci să stea în liniște, 13 căci a fost plăsmuit mai înainte Adám și apoi Éva! 14 Și nu Adám a fost amăgit, ci femeia; lăsându-se sedusă, ea a ajuns la păcat. 15 Totuși, ea va fi mântuită prin nașterea copiilor, numai rămânând în credință, iubire și sfințenie cu modestie.

 

Comentariu biblic: 1 Tim. 1, 15-20.

Pavel continuă aici consecinţele pe plan spiritual ale mărturisirii propriei păcătoşenii. Mărturisirea păcatelor duce la o bună mărturie pe care credinciosul o dă cu viaţa lui pentru opera mântuitoare a lui Cristos. Pavel o face prin proclamarea unui simbol de credinţă, adică a unei formule care exprimă în câteva cuvinte sau fraze un adevăr de credinţă. Pavel exclamă: „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: Cristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim. 1, 15). Atât de frumoasă şi de impresionantă este această mărturisire, încât Liturghia bizantină o include în rugăciunea prin care credincioşii se pregătesc spiritual să-L primească pe Isus în Euharistie. Pavel se dă pe sine însuşi ca exemplu pentru a întări pe toţi ceilalţi. Cu cât ma mare convingerea noastră că suntem păcătoşi, care nu merităm de la Dumnezeu nimic altceva decât pedeapsa veşnică, cu atât mai mare este mila Lui pentru noi. Prin îndurarea lui Dumnezeu, și prin nimic altceva, vom căpăta viaţa veşnică (cf. 1 Tim. 1, 16). Scurta paranteză pe care o face Pavel referindu-se la propria sa experienţă personală cu Cristos (v. 12-16), ca de multe alte ori, se încheie cu o splendidă doxologie (= laudă adresată lui Dumnezeu): „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin” (1 Tim. 1, 17).

Pavel revine acum la Timotei şi îl îndeamnă: „Să te lupţi lupta cea bună și să păstrezi credinţa şi un cuget curat” (cf. v. 18-19). Aceste două virtuţi merg mână în mână. Un cuget curat duce la o credinţă nealterată și invers. Multe erezii îşi au sursa adâncă în pierderea acestui cuget curat, prin imoralitate. Cei care o pierd, precum Imeneu și Alexandru, pot intoxica toată viaţa unei comunităţi. Faţă de unii ca aceştia nu este altă soluţie decât „să fie daţi pe mâna Satanei”, adică să fie excluşi din comunitate, „până vor învăţa să nu hulească”, adică până se vor pocăi. Excomunicarea are întotdeauna un rol pedagogic şi nu punitiv în cadrul Bisericii, din toate timpurile. [2011]

Comentariu biblic: 1 Tim. 2, 8-15.

În această ultimă secţiune a capitolului 2, Pavel revine la ideea cu care a început și anume la rugăciunea publică pentru toţi și pentru toate, inclusiv pentru prigonitori. Acum el este preocupat de organizarea rugăciunii publice (liturgice) în Biserică. Întâi de toate, trebuie respectată ordinea, oriunde ar avea loc adunarea: „Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli” (1 Tim. 2, 8). Rugăciunea trebuia făcută cu mâinile ridicate. Era poziţia obişnuită de rugăciune în cultul iudaic, moştenit apoi și de Biserica creştină primară, aşa cum vedem în multe reprezentări antice, unele din ele pictate sau scrijelite pe pereţii catacombelor. Mâini curate înseamnă curăţia interioară ce trebuie să-l caracterizeze pe cel care se roagă și cu atât mai mult pe cel care conduce rugăciunea publică. Îndoiala şi mânia sunt piedici serioase în cazul unei rugăciuni. Îndoiala, pentru că se opune credinţei, iar mânia pentru că se opune liniştii interioare care este fundamentul oricărei rugăciuni.

Faţă de singurul verset din această secţiune care se ocupă de rugăciunea bărbatului, poziţia femeii este discutată în 7 versete. Pavel intră în cele mai mici detalii. Combate îmbrăcămintea luxoasă care răneşte pe cei săraci, atitudinea ostentativă și tendinţa de a prelua conducerea. „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere” (1 Tim. 2, 11-12). Astăzi, aceste cuvinte sunt criticate sau în cel mai bun caz se trece în tăcere peste ele. Totuşi, ele au o importanţă deosebită. Bărbatul şi femeia sunt fiinţe egale, dar complementare. Lucrurile pe care le face mai bine un bărbat sunt subliniate și întregite de calităţile femeilor. A sta în tăcere în adunarea publică nu înseamnă tăcere fizică şi cu atât mai puţin interdicţia de a se ruga. Dar conducerea rugăciunii publice este o prerogativă a bărbatului. A sta liniştită înseamnă mai degrabă o conduită modestă, care să nu tulbure adunarea prin nici un fel de încercare de ieşire în evidenţă, tendinţă firească la o femeie. Argumentele lui Pavel sunt biblice. [2011]

Scroll to Top