Lectura biblica: Lc. 16, 19-31.
Parabola bogatului și a lui Lazăr
19 Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și se bucura în fiecare zi cu mare fast; 20 la poarta lui zăcea un sărac, al cărui nume era Lazăr, plin de bube: 21 el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba mai mult, veneau și câinii să-i lingă bubele. 22 A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Abrahám. A murit și bogatul și a fost îngropat. 23 Pe când se chinuia în iad, și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Abrahám și pe Lazăr în sânul lui 24 și, strigând, a zis: «Părinte Abrahám, îndură-te de mine și trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinui [cumplit] în flăcările acestea!». 25 Însă Abrahám i-a spus: «Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. 26 Și pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată și nici de acolo să treacă la noi». 27 El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, 28 căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă și ei în acest loc de chin!». 29 Dar Abrahám i-a spus: «Îi au pe Moise și pe Profeți: să asculte de ei!». 30 El însă a zis: «Nu, părinte Abrahám, dar dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti». 31 I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge»”.
Comentariu biblic: Lc. 16, 19-31.
Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, alături de alte pilde pe care le vom medita la momentul respectiv, ne este relatată doar de Luca. Această pildă este spusă tuturor pentru a-i stimula să ia în considerare cele două aspecte ale vieţii, cea de dincoace şi cea de dincolo de moarte.
„Era un bogat care se îmbrăca în porfiră și in subţire; și în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui zăcea un sărac numit Lazăr, plin de bube, care dorea să se sature cu rămăşiţele de la masa bogatului. Și câinii îi lingeau bubele” (Lc. 16, 19-21). Un tablou trist care, identic sau măcar asemănător, s-a repetat în toate societăţile omeneşti dintotdeauna și de pretutindeni. Și viaţa mergea înainte; unul îşi vedea de bunăstarea lui, nepăsător la durerea celui sărac. Să specificăm chiar acum că Dumnezeu nu-i reproşează bogatului viaţa îmbelşugată și luxoasă, ci nepăsarea faţă de cel nevoiaş care nu era departe, undeva în „ţările subdezvoltate”, ci chiar la uşa lui. N-ar fi trebuit nici măcar primit în casă, ci doar hrănit cu rămăşiţe. Poate că și câinii bogatului o duceau mai bine. Și încă ceva. Dumnezeu cunoaşte numele săracului. Bogatul este anonim în pildă. Lazăr în ebraică vine de la Eleazar, care înseamnă „Dumnezeu ajută”. Bogatul nu este caracterizat printr-un nume, ci printr-un comportament.
A trecut viaţa şi vine momentul adevărului. A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul și l-au îngropat. Bogatul a fost probabil îngropat cu mare pompă, săracul aruncat poate în groapa comună. Dincolo, însă, lucrurile se schimbă. În acest punct, Luca ridică puţin vălul despre ce se întâmplă după moarte în aşteptarea judecăţii finale. Cei care au trăit aici plăcuţi lui Dumnezeu se odihnesc, ceilalţi duc o viaţă de chinuri. Îi arde focul mustrării de conştiinţă şi neputinţa de a mai schimba ceva. Acel teribil „prea târziu”. Parabola ne dezvăluie ce este și ce se întâmplă între moarte şi judecată. Bogatul, în chinuri, îl vede pe Lazăr în sânul lui Avraam și îl recunoaşte. Deci este posibilă identificarea persoanelor. Bogatul se adresează părintelui Avraam şi-i formulează trei rugăminţi: să fie alinat puţin. ΄„nţelege apoi că nu se poate, dar îi cere ca Lazăr să fie trimis la cei cinci fraţi ai lui, ca să nu vină şi ei în locul de chin, deci are iubire firească. Putem spune că, dincolo, fiecare îşi păstrează psihologia sa. Îl vede pe Lazăr, dialoghează cu Avraam și înţelege, îşi păstrează iubirea naturală, încearcă apoi chiar și o dispută spirituală. Toate sunt facultăţi psihice pe care le avem și aici şi, aşa cum se vede, le păstrăm şi dincolo.
Celor trei rugăminţi ale bogatului le corespund trei „nu”-uri ale lui Avraam. Între cele două domenii nu există punte, iubirea de fraţi (naturală) nu mântuieşte, altfel bogatul care o are și în locul de chin n-ar fi ajuns acolo. Ultima rugăminte, şi răspunsul primit, este poate cea mai importantă și semnificativă. Bogatul îi cere lui Avraam să-l trimită pe Lazăr la fraţii rămaşi în viaţă. Dar răspunsul sună astfel: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei” (v. 29). Bogatul însă insistă: „Nu, părinte Avraame, ci dacă se duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi. Și Avraam a răspuns: Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi” (Lc. 16, 30-31). De ce a trăit bogatul o viaţă care l-a dus la pierzare? Pentru că nu a ţinut seamă de Cuvântul lui Dumnezeu! Tot ce trebuia să ştie pentru a nu ajunge în locul de chin era scris în Biblie. Dar am putea spune că nici săracul nu citea Biblia și în halul în care era nu putea merge la sinagogă. Dar numele lui, pe care Dumnezeu îl cunoştea, ne spune altceva. Dumnezeu ajută pe cei părăsiţi de oameni. Acest sărac se încredea doar în Dumnezeu tot timpul, pentru că tot timpul îi era foame şi era bolnav și părăsit de ceilalţi. Bogatul în schimb tot timpul se încredea doar în bogăţie. Au Moise şi prorocii, au adică Biblia: s-o citească! Dacă n-o citesc nu vor crede nici pe Acela care a Înviat din morţi, pentru că El este împlinirea prorociilor Bibliei. Cine se pune în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu vestit în Biblie are speranţa mântuirii prin Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu, viu și întrupat, întru care avem şi noi Viaţa. [2010]