Lectura biblica: Gal. 6, 1-18
Viața comunitară după legea Duhului
1 Fraților, dacă un om a căzut într-o greșeală, voi, cei spirituali, corectați-l în duhul blândeții! Dar tu fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! 2 Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos! 3 Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără să fie, se înșală pe sine însuși. 4 Fiecare să-și examineze fapta și atunci va găsi motiv de laudă numai față de sine, și nu față de alții, 5 căci fiecare își va purta propria povară!
6 Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile și celui pe care îl instruiește! 7 Nu vă înșelați: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va și secera. 8 Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viața veșnică. 9 Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși! 10 Așadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor și mai ales celor de aceeași credință!
IV. EPILOG
Salutul final
11 Priviți cu ce litere v-am scris cu propria mea mână! 12 Cei care vor să facă impresie în privința trupului vă constrâng pe voi să vă circumcideți, numai ca să nu fie persecutați pentru crucea lui Cristos; 13 căci nici ei, care sunt circumciși, nu păzesc Legea, ci vor ca să fiți circumciși pentru ca ei să se laude în trupul vostru. 14 Însă, în ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume! 15 Căci nici circumcízia, nici necircumcízia nu înseamnă ceva, ci numai noua creatură. 16 Și tuturor celor care vor urma acest îndemn și întregului Israél al lui Dumnezeu, pace și îndurare.
17 De acum încolo nimeni să nu-mi aducă supărări, căci eu port în trupul meu stigmatele lui Isus!
18 Fraților, harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin!
Comentariu biblic: Gal. 6, 1-18.
Acest capitol care încheie Epistola către Galateni cuprinde câteva învăţături foarte importante. Prima se referă la corecţia frăţească, stabilind o regulă de aur: „Chiar dacă un om ar cădea în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti (maturi în credinţă), să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Și ia seama la tine însuţi, ca să nu fi ispitit şi tu la rândul tău” (Gal. 6, 1). Atenţie la tine, înainte de a fi atent la altul, și blând, nu dur. Dacă Pavel a fost foarte dur în această Epistolă, lucrul se datorează gravităţii deosebite a situaţiei. Să remarcăm şi o aparentă contradicţie între versetele 2 și 6 ale acestui capitol: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Cristos” (v. 2), şi „fiecare îşi va purta sarcina lui Însuşi” (v. 6). Pentru cuvântul tradus cu „sarcina” în greceşte se folosesc două cuvinte diferite. În v. 2 este vorba de o suprasarcină, pe care omul n-ar fi în stare să o poarte singur şi are nevoie de ajutorul comunităţii, iar în v. 6 este vorba de bagajul pe care fiecare militar era obligat să îl poarte. Pavel vorbeşte apoi de sprijinul material la care are dreptul cel care şi-a consacrat toată energia şi timpul pentru binele comunităţii. Urmează apoi un verset foarte important: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, mai ales fraţilor în credinţă” (Gal. 6, 9-10). Este clar că Pavel, când vorbea despre „fapte” versus „credinţă”, nu se referea la faptele bune, la ajutorul dat celui în necaz, ci la relaţia dintre credinţă, întotdeauna esenţială, și „faptele Legii”, adică ritualuri, cum ar fi circumcizia, care nu au valoare decât dacă exprimă credinţa. Accentul cade pe purtarea crucii, ca să fim uniţi cu Jertfa Crucii lui Cristos: „În ce mă priveşte – zice Pavel – departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu faţă de lume!” (Gal. 6, 14). Pavel scrie aceste cuvinte cu mâna lui, ca să le arate ce importante sunt aceste învăţături. El încheie scrisoarea cu salutul cu care a început-o: „Harul Domnului nostru Isus Cristos, să fie cu duhul vostru. Amin” (Gal. 6, 18). A trăi în har înseamnă a trăi în libertatea de a face binele și nu răul. Acest har este darul lui Dumnezeu şi se manifestă în fiinţa cea nouă. [2011]