Lectura biblica: Io. 15, 17- 16, 2
17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul!
Ura lumii împotriva apostolilor
18 Dacă lumea vă urăște, să știți că pe mine m-a urât înainte de voi! 19 Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăște lumea. 20 Amintiți-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său»! Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi și pe al vostru.
21 Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis. 22 Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum nu au scuză pentru păcatul lor. 23 Cine mă urăște pe mine îl urăște și pe Tatăl meu. 24 Dacă n-aș fi făcut între ei lucrările pe care niciun altul nu le-a făcut, nu ar avea păcat. Însă acum au văzut și m-au urât și pe mine, și pe Tatăl meu. 25 Dar [trebuie] să se împlinească cuvântul scris în Legea lor: «M-au urât fără motiv».
26 Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. 27 Și voi veți da mărturie, pentru că de la început sunteți cu mine.
Comentariu biblic: Ev. Io. 15, 17-16.
Sf. Mare Mucenic Dumitru
Io. 15, 17-16, 2. Evanghelia de astăzi ne vorbeşte chiar despre aceste lucruri: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” (Io. 15, 18-19). Toate aceste lucruri nu trebuiesc doar citite și memorate, ci ele trebuie, prin vigilenţă (trezvie) să fie parte integrantă a vieţii noastre în Hristos. Prea des ne lăsăm pradă întristării în faţa unor evenimente, pe care le percepem ca adverse și nedrepte și pe care trebuie să le suferim. Isus ne corectează și ne îmbărbătează: „Aduceţi-vă aminte că dacă…” Cel care ne aduce aminte este Mângâietorul promis şi revărsat asupra noastră în ziua primelor Rusalii. Viaţa în Hristos, Isus o repetă cu insistenţă, nu este o dulce petrecere într-o bucurie aşa cum ne-o dă lumea. Dimpotrivă, este o continuă luptă îndreptată contra celui rău. Este asemenea vieții Sf. Gheorghe, o luptă cu balaurul. Noi suntem datori a ne lupta, a ne opune tuturor vicleniilor şi capcanelor celui rău. Dar biruinţa Îi aparţine lui Isus. Atât biruinţa de moment, cât mai ales cea finală și definitivă. Şi chiar dacă, din păcate, mai pierdem câte o luptă sau chiar o bătălie, să fim siguri că victoria finală Îi aparţine întotdeauna doar lui Isus: IS. XC. NI. KA. Isus Hristos Învinge. În ceea ce ne priveşte trebuie să-I fim credincioşi şi să-L mărturisim cu curaj în toate evenimentele vieţii noastre până la martiraj.
“Lumea” în Biblie înseamnă tot ce este afară de Hristos. Nu toţi care se revendică formal la Hristos și Biserica Sa fac parte din BISERICĂ. Există lumea din lume şi lumea din Biserică. Nota distinctivă pentru noi, clerici, monahi sau credincioşi, nu ne stă la dispoziţie. Ea aparţine lui Dumnezeu. Ne-o descoperă apostolul Pavel: „Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: Domnul cunoaşte pe ai Săi!” (2. Tim. 2, 19). În ce ne priveşte, Domnul ne-a avertizat: „V-am spus aceste lucruri ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea fară din sinagogi: ba va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu (Io. 16, 1-2). Să nu fim deci descurajaţi în faţa greutăţilor slujirii, oricât de slabă şi neânsemnată ne-ar părea, „pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Cor. 12, 10) în Hristos Domnul! [2009]
Biserica Bizantină sărbătoreşte în ziua de azi pe Sfântul Mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Acesta era originar din Tesalonic. A trăit sub împăraţii Diocleţian și Maximin şi a fost martirizat pe la începutul secolului al IV-lea. Cultul său s-a răspândit cu repeziciune, nu doar datorită morţii sale martirice, ci şi datorită multelor minuni care se petreceau la mormântul său, din care emana un plăcut parfum de mir. Guvernatorul regiunii numite Iliricum, Leontios, prin anii 412-413, a demolat mica incintă unde se găsea mormântul Sfântului, situat în incinta stadionului și a unei băi publice, a sfinţit locul și a construit în cinstea Sf. Dimitrie o mare biserică rămasă în picioare până azi, loc de venerare a acestui Mare Martir.
Pe scurt, viaţa lui s-ar fi petrecut cam aşa. În timpul trecerii prin Tesalonic a Împăratului Maximin, Sfântul a fost denunţat autorităţilor ca fiind creştin și aruncat în închisoare. Împăratul a organizat pe stadionul unde mai târziu a fost îngropat Sfântul nişte jocuri. Un gladiator celebru de origine barbară și foarte agreat de împărat pe nume Lios se prezenta în faţa poporului, ca pe vremuri în VT Goliat, provocând la luptă pe locuitorii oraşului. Un tânăr creştin pe nume Nestor, ascultând de rugămintea Sf. Dimitrie și întărit de rugăciunile acestuia, l-a înfruntat în luptă pe gladiatorul Lios și l-a omorât, în ciuda diferenţelor mari de forţă fizică, evidente pentru toţi, lăsându-l mort în stadion, ca pe vremuri David pe Goliat. Maximin, suferind atât o umilinţă, cât și o durere prin pierderea lui Lios, preferatul său și motivul orgoliului său, a poruncit să fie omorâţi atât Dimitrie, cât și Nestor, pe care Biserica Bizantină îl sărbătoreşte în ziua de 27 octombrie. Victoria lui Nestor și a lui Dimitrie a fost victoria celor care se încred în Domnul, și nu în puterea armelor și a muşchilor. A fost victoria spiritualului asupra materialului, a smereniei asupra orgoliului, a rugăciunii asupra forţei brute.
După mai mult timp, în anul 740 în ziua de 26 octombrie, ziua comemorării Sf. Dimitrie, a avut loc la Constantinopol un mare cutremur de pământ, foarte devastator, sub împăratul bizantin Leon Isaurul, primul împărat iconoclast. Biserica comemorează în această zi şi amintirea acestui cutremur considerat, simbolic, un semn divin contra ereziei iconoclaste, care a început sub acest împărat şi care a tulburat viaţa Bisericii mai mult de 100 de ani. [2010]
În ziua de 26 octombrie, Biserica Bizantină îl cinsteşte pe Sf. Mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Sfântul era originar din Tesalonic și a trăit sub împăraţii Diocleţian și Maximin (secolul al IV-lea d. Cr.). Era un om în faima sfinţeniei. Suntem în epoca marii persecuţii din timpul lui Diocleţian (a 10-a şi ultima). Dimitrie, fiind denunţat ca creştin, a fost aruncat în închisoare. După obiceiul roman din acele timpuri, se organizau întreceri sportive. Împăratul Maximin (284-305) avea un gladiator preferat numit Lios. Acesta îi chema la luptă pe toţi cei care s-ar fi încumetat să se lupte cu el, pe viaţă şi pe moarte. Un tânăr creştin numit Nestor a dorit să-l înfrunte pe Lios și a cerut lui Dimitrie încuvinţarea să lupte cu el și i-a cerut sprijinul prin rugăciune. Sf. Dimitrie a acceptat, iar Nestor l-a înfruntat şi l-a omorât în arenă pe Lios, în ciuda marii diferenţe de forţă fizică, la fel ca odinioară David, care l-a ucis pe Goliat. Întristat de pierderea lui Lios şi ruşinat de înfrângerea acestuia, împăratul l-a arestat pe Nestor și l-a ucis în închisoare împreună cu Dimitrie, sprijinitorul şi mentorul său. Ambii au fost înmormântaţi, iar pe locul vechiului stadion, mai târziu, Leontios, guvernatorul provinciei Iliricum, a ridicat o biserică (412-413) ce stă și azi în picioare, în cinstea Marelui mucenic Dimitrie, ale cărui sfinte moaşte izvorăsc şi azi mir, foarte parfumat.
În anul 740, în ziua de 26 octombrie, de sărbătoarea Sf. Dimitrie, a avut loc în Constantinopol un cutremur foarte devastator, sub împăratul Leon Isaurul, primul împărat iconoclast. Biserica Bizantină comemorează în această zi şi amintirea acestui cutremur, considerat ca un semn divin, de împotrivire a cerului faţă de erezia iconoclastă, care a tulburat viaţa Bisericii bizantine timp de mai bine de 100 de ani, încheiată în Bizanţ prin biruinţa dreptei credinţe în prima Duminică a PM, din 834. [2011]