Lectura biblica: 2 Tim. 2, 1-10.
Soldați devotați ai lui Cristos
1 Așadar, copilul meu, tu întărește-te cu harul care este în Cristos Isus! 2 Și ceea ce ai auzit de la mine prin multe mărturii încredințează unor oameni credincioși care vor fi vrednici să-i învețe și pe alții!
3 Ia parte la suferințele mele ca un soldat bun al lui Cristos Isus! 4 Niciun soldat nu se amestecă în problemele vieții, ca să-i placă celui care l-a înrolat. 5 Iar dacă cineva participă la întreceri, nu primește coroana dacă nu se luptă după regulament. 6 Agricultorul trebuie mai întâi să trudească pentru a culege roadele. 7 Înțelege ceea ce îți spun! De fapt, Domnul îți va da înțelegere în toate.
8 Adu-ți aminte de Isus Cristos, din seminția lui Davíd, care a înviat din morți, după evanghelia mea, 9 pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător! Dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat. 10 De aceea îndur cu răbdare toate pentru cei aleși, pentru ca și ei să obțină mântuirea, care este în Cristos Isus, odată cu gloria veșnică.
Comentariu biblic: 2 Tim. 2, 1-10.
Apostolul rânduit pentru ziua de azi este luat din a 2-a epistolă a lui Pavel către fiul său spiritual Timotei. Este parcă modelul a ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Dimitrie şi Nestor. Pavel îl îndeamnă pe Timotei: „Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus… Suferă împreună cu mine, ca un ostaş bun al lui Cristos” (2 Tim. 2, 1-3).
Prin taina Sfântului Mir, conferită după Botez, prin care credinciosul este pecetluit cu darul Duhului Sfânt, fiecare dintre cei botezaţi în numele Preasfintei Treimi, devine un luptător, pentru a păstra, a spori şi a duce la împlinire misiunea sa de creştin. Credinţa care ne-a condus la Botez, prin Sf. Mir, este deplin întipărită în fiinţa nouă creştină. Dintr-o credinţă naturală, ea devine supranaturală, este un dar al Duhului Sfânt. Această credinţă nu trebuie doar cultivată, ci şi apărată contra inamicilor ei. Pavel, în testamentul său spiritual, îi spune lui Timotei: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Tim. 4, 7). Această luptă pe care ostaşul lui Cristos trebuie să o ducă (cf. 2 Tim. 4-6) face parte din natura creştinului. Ucenicul lui Cristos este prevenit de Isus că are doi duşmani de neîmpăcat, cu care nu doar că nu-i permis nici un compromis, ci trebuie angajată lupta cu ei. Aceştia sunt lumea şi diavolul. Ne spune Isus: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” (Io. 15, 18-19). David și Goliat, Dimitrie şi Nestor au fost simboluri ale bătăliei spirituale la care Pavel îndeamnă pe Timotei, și prin el pe noi toţi, ca lăsând totul să ne angajăm în această luptă a credinţei, pe care o aşteaptă o mare răsplată în veşnicie. [2010]
2 Tim. 2, 1-10. În cele ce urmează, Pavel dezvoltă caracterul special al misiunii celor ce predică Evanghelia. Evident că toţi creştinii, fiecare după puterea lor, sunt obligaţi să răspândească mesajul evanghelic. Dar în Biserică există rânduială şi ierarhie. Fiecare trebuie să lucreze după natura și măsura harului pe care l-a primit în Duhul Sfânt. Cei însărcinaţi cu transmiterea acestui mesaj au însă datorii mai deosebite. De aceea, Pavel îi spune lui Timotei: „Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe și pe alţii” (2 Tim. 2, 1-2). Propovăduirea Evangheliei, conducerea comunităţii şi cultul divin (rugăciunea publică și celebrarea Euharistiei) sunt cele trei aspecte ale unei lucrări unice, pe care Pavel o numeşte „comoara cea bună, care ţi s-a încredinţat” (cf. 2 Tim. 1, 14), pe care Timotei a primit-o prin „punerea mâinilor de către ceata presbiterilor” (cf. 1 Tim. 4, 14), și pe care trebuie să o păzească prin Duhul Sfânt. În continuare, Pavel îi propune lui Timotei trei exemple, luate din viaţa comună, pentru a sublinia că succesul în acţiune este sprijinit de efortul și disciplina individuală. Primul este cel al ostaşului, al doilea este al sportivului, al treilea este al plugarului. Toate aceste categorii sunt obligate nu doar la efort, ci şi la disciplină în acţiune. Disciplina este o restricţie voluntară faţă de unele comodităţi, chiar licite, pentru a asigura succesul acţiunii: militare, sportive sau agricole. Ostaşul nu se încurcă cu treburile lumeşti, sportivul trebuie să lupte după reguli, altfel este descalificat, iar plugarul trebuie să muncească. Și totuşi nu este încă de ajuns. Conducătorul unei comunităţi trebuie să fie mereu gata de sacrificiu: al libertăţii sau chiar al vieţii, dacă este nevoie, pentru ca lucrarea evanghelizării să propăşească. Cel mai mare efort este cel al răbdării. Răbdarea, departe de a fi o atitudine pasivă, cum cred mulţi, necesită un efort interior intens şi sacrificarea eului propriu în beneficiul altuia. „ De aceea – zice Pavel – rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca ei să capete mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veşnică” (2 Tim. 2, 10). A suporta toate adversităţile în beneficiul altuia, chiar când acesta nu este conştient de binele făcut, poate veni doar dintr-o dragoste curată. [2012]