Lectura Biblica:Lc. 11, 1-10
Tatăl nostru (Mt 6,9-13)
1 Isus se afla într-un loc oarecare și se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm așa cum [și] Ioan i-a învățat pe discipolii lui!”. 2 Atunci le-a zis: „Când vă rugați, spuneți:
«Tată, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta!
3 Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele
4 și iartă-ne păcatele noastre pentru că și noi iertăm oricui ne greșește; și nu ne duce în ispită!»”.
Parabola prietenului insistent
5 Apoi le-a spus: „Dacă unul dintre voi are un prieten și merge la el la miezul nopții și-i spune: «Prietene, împrumută-mi trei pâini 6 pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie și nu am ce să-i pun înainte!», 7 dacă celălalt dinăuntru, răspunzând, îi zice: «Nu mă deranja; ușa este deja închisă și copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau», 8 vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru insistența lui se va scula și-i va da ceea ce are nevoie.
Puterea rugăciunii (Mt 7,7-11)
9 De aceea și eu vă spun: Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! 10 Căci oricine cere primește; cine caută găsește; iar celui care bate i se [va] deschide.
Comentariu biblic: Lc. 11, 5-13.
Îndemnul pe care Domnul ni-l adresează cu privire la stăruinţa în rugăciune, în Evanghelia după Luca, Isus îl ilustrează prin două pilde. În ambele este vorba de hrană, deci de o nevoie apăsătoare. În prima dintre ele ne este relatată întâmplarea unui om care vrea să-şi onoreze obligativitatea ospitalităţii, dar se pare că nu doar cel ce venea de pe drum, dar nici el nu avea nimic de mâncare. Se adresează unui prieten care, pentru a-i satisface nevoia, este obligat să se deranjeze. Era vorba deci de doi prieteni. Cel care a primit un oaspete avea deci îndrăzneală, ca între prieteni, altfel poate nici nu s-ar fi dus. Împlinirea cererii însă presupunea efort, spirit de sacrificiu, fie chiar doar un mic deranj. Comentariul lui Isus, de data aceasta pune accentul nu pe puritatea iubirii chiar când cere sacrificii (iubirea agapică, pură, spirituală), ci pe importanţa stăruinţei: „Vă spun, chiar dacă nu s-ar scula să-i dea pâini pentru că îi este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula să-i dea ce-i trebuie” (Lc. 11, 8).
A doua pildă ne vorbeşte nu atât despre stăruinţă, cât despre dărnicia firească. Nici un tată pământesc nu-i va da fiului său o piatră în loc de pâine, sau un șarpe în loc de peşte. Deseori, noi confundăm trebuinţele noastre reale, cu dorinţele meschine şi de moment. Eu cred că dacă acest fiu i-ar fi cerut tatălui său drept hrană o piatră, tatăl i-ar fi dat tot pâine. Noi cerem lui Dumnezeu lucruri mărunte, poate ne şi întristăm dacă nu suntem ascultaţi imediat și nu suntem conştienţi de adevăratele noastre nevoi fundamentale, acelea spirituale. Isus Îşi încheie în mod magistral învăţătura spunând: „Deci, dacă voi care sunteţi răi ştiţi să faceţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl ceresc, va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Lc. 11, 13). Tatăl doreşte să ne dea Duhul Sfânt, Darul darurilor, dar la rândul nostru noi trebuie să fim conştienţi că doar de El avem nevoie și să I-L cerem cu încredere. Având apoi Duhul Sfânt vieţuind în noi, avem prin El Viaţa veşnică. [2011]