Lectura Biblica: Lc. 8, 26 – 39
Isus vindecă un om posedat de diavol în ținutul gherasenilor (Mt 8,28-34; Mc 5,1-20)
26 Și au tras la mal în ținutul gherasenilor, care este de partea cealaltă a Galileii. 27 După ce [Isus] a coborât pe uscat, i-a ieșit înainte un om din cetate care era posedat de diavol. De mult timp nu mai purta îmbrăcăminte și nici nu locuia în casă, ci în morminte. 28 Când l-a văzut pe Isus, a strigat și a căzut în fața lui și, cu glas puternic, i-a spus: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog să nu mă chinuiești!”; 29 pentru că el îi poruncise duhului necurat să iasă din om. De fapt, de multe ori pusese stăpânire pe el. Pentru a fi păzit, fusese legat cu cătușe la mâini și lanțuri [la picioare], dar, sfărâmând orice legătură, era gonit de diavol în pustiu. 30 Atunci Isus l-a întrebat: „Care-ți este numele?”. El i-a răspuns: „Legiune”, căci intraseră mulți diavoli în el. 31 Și-l rugau să nu le poruncească să intre în abis.
32 Era acolo o turmă mare de porci care pășteau pe munte; și l-au rugat să le dea voie să intre în ei, iar el le-a dat voie. 33 Atunci, ieșind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe coasta abruptă în lac și s-a înecat.
34 Când au văzut paznicii ce s-a întâmplat, au alergat să dea de știre în cetate și în sate. 35 Iar ei au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Isus; l-au găsit pe omul din care ieșiseră diavolii îmbrăcat și întreg la minte, așezat la picioarele lui Isus. Și i-a cuprins frica. 36 Însă, când cei care au văzut au povestit cum a fost salvat cel posedat de diavol, 37 toată mulțimea dimprejurul gherasenilor l-a rugat pe Isus să se îndepărteze de la ei, căci erau cuprinși de o mare frică. Atunci, urcându-se [Isus] în barcă, s-a întors.
38 Omul din care fuseseră scoși diavolii îl ruga să-l [lase să] fie cu el. Însă [Isus] l-a trimis, spunând: 39 „Întoarce-te acasă și povestește tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine!”. Iar el a plecat vestind în întreaga cetate ceea ce a făcut Isus pentru el.
Comentariu biblic: Lc. 8, 26-39.
Această minune a lui Isus este relatată de toţi cei trei evanghelişti sinoptici, dovadă a importanţei acordată acestui fapt. Minunea s-a petrecut într-un ţinut locuit de neevrei. Imediat ce Isus a coborât din barcă, pe ţărmul lacului L-a întâmpinat un demonizat, care trăia departe de cetate, în locuri pustii, acolo unde după obiceiul timpurilor se îngropau morţii. Din punct de vedere social şi mintal era şi el ca un mort. La vederea lui Isus demonul sau demonii de care era posedat, prin gura lui a scos un strigăt: „Ce am eu cu tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui!” (Lc. 8, 28/b). Demonii erau în clar cu cine aveau de a face. Isus a intrat în dialog cu demonul și a aflat că sunt de fapt mai mulţi. Alt lucru ciudat: „Şi demonii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc” (Lc. 8, 31). La sugestia demonilor, Isus le-a îngăduit să intre în turma de porci din apropiere, care s-a repezit de deal şi s-a înecat în apă. Isus nu doar că dialoghează cu demonii, dar le și ascultă rugămintea, deşi putea prevedea urmările. Cel posedat este vindecat cu preţul pierderii turmei de porci, probabil sursa de venit a locuitorilor acelui ţinut. Isus l-a cooptat în numărul celor 12 și pe Iuda, deşi, aşa cum le-a spus ucenicilor în preziua pătimirii Lui, ştia că este „un diavol”. Probabil că orice alt învăţător n-ar fi procedat la fel. De ce? Cât de tainice sunt căile lui Dumnezeu! Constatând paguba, oamenii locului, L-au rugat pe Isus să plece de la ei. Două rugăciuni ciudate. Una a demonilor care-L cunoşteau, alta a oamenilor care nu-L cunoşteau. Isus răspunde ambelor rugăciuni, conform cu dorinţa expusă. Ce atenţi trebuie să fim când Îl rugăm pe Dumnezeu. Binele imediat este diferit de Binele etern. Și culmea, singura rugăminte corectă, a omului vindecat, aceea de a-L urma pe Isus nu este ascultată. Dar cât de mult diferă căile omului de căile lui Dumnezeu! [2009]
Lc. 8, 26-39. Întâmplarea este relatată de toţi cei trei evanghelişti sinoptici, cu deosebirea că Matei vorbeşte despre doi îndrăciţi, pe când Marcu și Luca doar de unul. Despre această „dublare” în cazul lui Matei (doi orbi la Ierihon, doi îngeri la mormânt etc.) am mai vorbit. Este ori o figură de stil, ori dorinţa lui Matei, care scria evreilor, ca orice fapt să fie atestat de doi martori, după cum prevedea Legea.
În legătură cu numele exact al locului, uşor diferit la cei trei evanghelişti, nu are rost să insistăm. Important este că era un ţinut locuit de păgâni, aflat pe celălalt mal al lacului Genezaret, în dreptul Galileii. Episodul se petrece după potolirea furtunii. „Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi demoni. De multă vreme nu se mai îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte” (Lc. 8, 27). Locul în care demonizatul L-a întâlnit pe Isus nu era în cetate, ci în afara ei, poate în cimitir, care evident se găsea în afara cetăţii. Nici Luca, nici Matei nu dau prea multe amănunte despre starea demonizatului, spre deosebire de Marcu. Aici este reprodus pe larg dialogul dintre Isus şi demoni, numărul porcilor (2000) etc.
Un lucru impresionant este dialogul lui Isus cu demonii. Înainte de toate, Isus se interesează de numele demonului. Numele cuiva sau a ceva este mult mai mult decât un indicativ care, la rigoare, cum se întâmplă deja şi astăzi, poate fi înlocuit cu un număr. Cunoaştem cu toţii Codul Numeric Personal (CNP-ul), de exemplu. Acest număr care mă identifică şi mă distinge de oricine altcineva din societatea în care trăiesc cuprinde în sine în mod codificat, printr-o înşiruire de cifre, ce sunt eu pentru societatea în care trăiesc. Se ştiu, astfel, sexul, data naşterii, locul de rezidenţă permanentă și situaţia socială globală (starea civilă, clasa profesională etc.) Că mă cheamă Gheorghe sau Vasile, dacă sunt credincios sau ateu, dacă sunt cinstit sau nu, acest lucru nu-i interesează pe cei care m-au codificat în felul acesta. Identitatea mea reală rămâne ascunsă şi pentru societate este total lipsită de interes. Desigur că în cursul procesului de globalizare, care progresează cu o viteză incredibilă, vor fi clasificate și codificate tot mai multe aspecte ale fiinţei şi activităţii cuiva. NUMELE omului este însă cu totul altceva. Este felul în care te cunoaşte doar Dumnezeu. În NT, Numele suprem pe care-L poartă Isus este cunoscut doar de El (cf. Ap. 19, 12). O veche locuţiune latină spunea că nomen est omen, adică numele îţi este fiinţa sau destinul. De aceea, la botez primim un nume care înseamnă ceva, suntem puşi sub protecţia unui creştin care a sfinţit prin viaţa sa acest nume și suntem oarecum programaţi să urmăm acel destin. Din păcate, în ziua de azi părinţi iresponsabili dau nume fantasmagorice copiilor lor, iar preoţi iresponsabili le acceptă. Cu numele nu te poţi juca. Atunci când Dumnezeu cheamă pe cineva la o nouă misiune îi schimbă numele. De pildă, Avram (evr. tată înalt) în Avraam (evr. tatăl unei mari mulţimi), Simon devine Petru (= piatră) etc. La fel se petrec lucrurile la intrarea în monahism. După ce părinţii au dat naştere biologică unui copil, cea mai importantă misiune şi primul pas în naşterea spirituală a unui copil este alegerea numelui său. Este deci o mare responsabilitate şi n-ar trebui luat acest lucru atât de uşor. Fiecare să mediteze asupra acestui fapt.
Să ne întoarcem la întâmplarea noastră. „Isus a întrebat demonul: Care-ţi este numele? Legiune, a răspuns el, pentru că intraseră mulţi draci în omul acela” (Lc. 8, 30). Cu toate că acest demon multiplu s-a supus fără crâcnire lui Isus, „demonii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc” (v. 31). Şi demonii se rugau lui Isus şi, ce-i mai ciudat, Isus îi ascultă şi le împlineşte cererea, deşi ştia de bună seamă ce va urma. Demonii au produs o pagubă, din cauza căreia locuitorii acelui ţinut au rugat şi ei la rândul lor pe Isus să plece din acel loc. Teama pierderii materiale a fost mai mare decât a avea Viaţa. Orice dorinţă de a noastră o putem adresa sub formă de rugăciune lui Dumnezeu, dar cine ştie dacă ascultarea ei va fi sau nu benefică pentru noi. Isus a ascultat și rugăciunea demonilor și a oamenilor, a plecat de la ei, dar l-a lăsat în mijlocul lor, ca mărturie vie şi semn de aducere aminte pe omul vindecat. [2010]