Lectura biblica: Lc 11,47-12,1
47 Vai vouă, pentru că ridicați monumente profeților pe care i-au ucis părinții voștri! 48 Astfel, sunteți martori și consimțiți la faptele părinților voștri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le zidiți [monumentele]. 49 Tocmai de aceea Înțelepciunea lui Dumnezeu a spus: «Le voi trimite profeți și apostoli, dar vor fi uciși și persecutați de ei, 50 ca să se ceară cont acestei generații de sângele tuturor profeților vărsat de la întemeierea lumii, 51 de la sângele lui Ábel până la sângele lui Zaharía, ucis între altar și sanctuar». Da, vă spun, se va cere cont de la această generație. 52 Vai vouă, învățați ai Legii, care ați luat cheia cunoașterii! Voi nu ați intrat, iar pe cei care [voiau să] intre i-ați împiedicat!”.
53 După ce a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să i se împotrivească cu înverșunare și să-l constrângă să vorbească despre multe lucruri, 54 întinzându-i curse [ca să prindă] ceva din gura lui.
Mărturisirea curajoasă a Fiului Omului (Mt 10,26-33)
1 În timp ce mulțimea se aduna cu miile, încât se călcau în picioare unii pe alții, [Isus] a început să vorbească mai întâi discipolilor: „Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este ipocrizia, 2 căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nici secret care nu va fi cunoscut! 3
Comentariu biblic: Lc. 11, 47-12, 1.
Pericopa de azi ne propune o meditaţie cel puţin neaşteptată: Isus adresându-se tuturor categoriilor de conducători religioşi, farisei şi învăţători ai legii deopotrivă. Dorea ca, dintr-un zel al acestora, poporul să nu fie încărcat în plus cu sarcini anevoie de purtat. Cei care învaţă astfel poporul se abat de la Legea lui Dumnezeu. De aceea, „Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Le voi trimite proroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii, de la Abel la Zaharia” (Lc. 11, 49-51). Apoi a concluzionat apăsat: „da, vă spun, sângele lor se va cere de la neamul acesta” (v. 51/b). Poate că această subliniere apăsată are o legătură cu toată istoria de aproape 2000 de ani a poporului evreu după dărâmarea Templului şi cu toate necazurile care au urmat în timpul acestor ani. Pedeapsa lui Dumnezeu este însă întotdeauna pedagogică și nu răzbunătoare. Orice Cuvânt al lui Dumnezeu se va împlini negreşit! Întreagă istorie a omenirii şi a Bibliei o atestă.
Dar atenţionarea fariseilor şi a cărturarilor în acel moment nu a avut efectul scontat: „După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L pună la strâmtoare și să-L facă să vorbească despre multe lucruri. I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, ca să-L poată învinui” (Lc. 11, 53-54). Ceea ce-L nemulţumeşte pe Isus la fruntaşii poporului este discrepanţa între vorbă şi faptă. Învăţătorii Legii dau porunci pe care Biblia nu le cuprinde, le organizează și le structurează într-un cod de conduită religioasă paralelă cu Cuvântul divin. Fariseii apoi sunt aceia care se străduiesc să pună în practică aceste legi de sorginte umană, mai degrabă decât pe cele cerute de Dumnezeu. Şi dintr-o bună intenţie iniţială rezultă o gravă încălcare a poruncilor divine ale căror consecinţe se repercutează apoi peste întregul popor până departe în timp. Isus califică aceasta prin cuvântul „făţărnicie” și o condamnă cu toată hotărârea. [2010]