Ev. Lc 10,25-37

Lectura biblica: Lc. 10, 25-37

Porunca cea mai mare (Mt 22,34-40; Mc 12,28-34)

25 Dar iată că un învățat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: „Învățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?”. 26 El i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești?”. 27 Acesta, răspunzând, a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți!”. 28 El i-a spus: „Ai răspuns bine, fă aceasta și vei trăi!”.

Caritatea samariteanului

29 Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Și cine este aproapele meu?”. 30 Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalím la Ierihón și a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat și l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. 31 Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. 32 La fel și un levit, fiind prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. 33 Dar un samaritean oarecare, ce călătorea, a venit lângă el și, văzându-l, i s-a făcut milă. 34 Apropiindu-se, i-a legat rănile turnând untdelemn și vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han și i-a purtat de grijă. 35 În ziua următoare, a scos doi dinári, i-a dat hangiului și i-a spus: «Îngrijește-te de el și ceea ce vei mai cheltui îți voi da când mă voi întoarce!». 36 Cine dintre aceștia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?”. 37 El a răspuns: „Cel care a avut milă de el”. Atunci Isus i-a spus: „Mergi și fă și tu la fel!”.

Comentariu biblic: Lc. 10, 25-37.

Această pildă este relatată doar de Luca şi este legată de viaţa veşnică. Cu toate asemănările cu problema despre porunca cea mai mare din Lege, relatată în Mt. 22, 34 şi urm. şi Mc. 12, 28 și urm., ea este una deosebită. Despre acestea din urmă, Luca nu relatează nimic. „Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: Învăţătorule, ce să fac să moştenesc viaţa veşnică?” (Lc. 10, 25). Învăţătorul Legii care pune această întrebare nu este un om sincer. El nu căuta rezolvarea unei probleme care-l frământa, ci a întrebat pe Isus ca să-l ispitească. Se socotea de la început deasupra, doar era învăţător al Legii, și se credea cel puţin la fel de învăţat ca Cel pe care l-a întrebat. Isus nu-i dă un răspuns direct, ci-l trimite la Legea în care acest individ se credea expert: „Isus i-a zis: ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? El a răspuns: Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta, din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Isus i-a zis: drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu” (Lc. 10, 27-28). Întrebarea rabinului se referea la viaţa veşnică, Isus îi răspunde însă: „fă aşa și vei fi viu”. Rabinul L-a întrebat pe Isus despre viaţa veşnică, Isus îi răspunde despre viaţă. Oare de ce? Deşi pare că acest scurt şi consistent dialog se desfăşoară în jurul Legii, el are un conţinut mult mai profund, fiind vorba de Viaţa omului. Dacă această viaţă se desfăşoară după Legea pe care Dumnezeu a pus-o în inima omului, atunci viaţa lui şi Viaţa veşnică vor coincide. Mai târziu Isus va spune: „Fiului, Tatăl i-a dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat; Iar viaţa veşnică aceea este: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos pe Care L-ai trimis” (Io. 17, 2-3). A cunoaşte nu înseamnă doar a şti, iar în Biblie sensul lui a iubi și a cunoaşte se suprapun. De aceea se spune în Lege că de Dumnezeu trebuie să ne lipim nu doar din tot cugetul, ci și cu toată puterea și din tot sufletul. În Biblie, omul este caracterizat prin inimă, care se referă la toată fiinţa sa, nu doar la organul numit astfel. Omul este trup, suflet şi cuget într-o singură unitate pe care Biblia o numeşte inima omului. Inima curată Îl va vedea pe Dumnezeu şi se va uni cu El, iar iubirea (cunoaşterea lui Dumnezeu) se va răsfrânge apoi asupra tuturor semenilor. Nu putem să-l iubim pe aproapele decât dacă-L iubim pe Dumnezeu şi nu putem să-L iubim pe Dumnezeu dacă nu suntem atenţi la aproapele.

Cunoaşterea perversă a rabinului se arată acum din nou. Se justifică şi, ca și cum aceasta ar fi fost problema, se adresează din nou lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?” (v. 29). Isus îi răspunde rabinului cu pilda samariteanului milostiv. Drumul care duce de la Ierusalim la Ierihon (28 km) coboară cca 900 de m. Este pustiu și trece prin Samaria. Samaritenii erau o populaţie amestecată, evrei cu neevrei, şi aveau un centru de cult separat. Evreii se urau cu samaritenii. Poate de aceea Isus şi-a ales astfel personajele. Omul căzut în mâna tâlharilor, jefuit și bătut era evreu. Preotul și levitul care coborau de la Ierusalim spre Ierihon, probabil din motive rituale sau din prudenţă umană l-au ocolit. Au trecut pe partea cealaltă a drumului. Milă şi-a făcut cu el un samaritean, care ar fi avut toate motivele să nu-l bage în seamă. Să observăm că acest samaritean l-a ajutat pe nenorocit nu din motive religioase, ci din compasiune umană. Nu Legea prescrisă l-a mişcat, ci Legea divină pusă în inima fiecărui om. O compasiune „naturală” deci. La întrebarea lui Isus, care i se pare rabinului că a fost aproapele celui molestat, rabinul răspunde: „Cel ce a făcut milă cu el. Du-te de fă și tu la fel”, a fost răspunsul lui Isus (Lc. 10, 37).

Cine este aproapele meu? Cel care este lângă mine. Reuşim câteodată să avem compasiune pentru oameni în suferinţă din alte timpuri sau din alte locuri. E mult mai uşor, pentru că nu ne implică. Dar aproapele este lângă mine şi suferă. Nici un alt criteriu nu mai este de luat în seamă, nici cel social (este de altă etnie), nici cel afectiv (poate îmi este duşman), nici cel religios (cu atât mai puţin), ci mă ocup de el cu prioritate. Nu trec de partea cealaltă a drumului, iar dacă voi face aceasta, voi fi viu, aşa cum m-a  învăţat Isus. [2010]

Lc. 10, 25-37. Pilda Samariteanului milostiv este relatată doar de Luca. Ca origine el era grec, fiind colaboratorul lui Pavel, și a scris Evanghelia pentru Neamuri. Nu-i de mirare că subliniază deschiderea pe care o avea Isus faţă de toate Neamurile.

Isus rosteşte pilda aceasta ca pe o învăţătură dată în cursul unui dialog pe care L-a avut cu un învăţător al Legii, care L-a întrebat: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Lc. 10, 25). Fiind un om instruit în ale Legii, Isus îi întoarce întrebarea şi-l lasă pe el să răspundă. Desigur că rabinul răspunde corect prin citatul biblic din Deut. 6, 5 şi care era rugăciunea zilnică a oricărui evreu și care se numeşte „Şema Israel” (evr. Ascultă, Israele) cf. Lc. 10, 27. Ca orice „intelectual”, cu mintea încâlcită și aplecat spre detalii şi complicaţii inutile, crezând că acum e momentul când L-a prins pe Isus în capcană, se „justifică”, întrebând în chip viclean: „Şi cine este aproapele meu?”. Isus îi răspunde cu pilda samariteanului milostiv. Personajele pildei nu sunt alese la întâmplare. Între samariteni şi iudei era o ură neîmpăcată pe plan religios şi etnic. Omul care se cobora de la Ierusalim la Ierihon era probabil evreu, dar Isus vorbeşte de „un om”, pentru a se putea apoi generaliza concluzia. Cei care l-au jefuit erau tot evrei, iar preotul și levitul care au trecut de partea cealaltă a drumului erau fruntaşi religioşi evrei. Frate pe frate l-au jefuit și frate pe frate apoi nu l-au băgat în seamă. A venit „un om”, străin de neam şi de credinţă, şi a avut milă de el și i-a purtat de grijă. Dialogul lui Isus cu rabinul ia pentru acesta din urmă o turnură neaşteptată. Isus îl întreabă: „Care din aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui care a căzut între tâlhari? Rabinul răspunde: cel care şi-a făcut milă cu el” (v. 36). Răspunsul lui Isus este clar. L-a obţinut chiar de la rabin, punându-i în ordine gândirea încurcată de mândrie și întunecată de patimile omeneşti: „Du-te și fă şi tu la fel!” (v. 37). Nu fratele de neam sau cel de credinţă sunt aproapele cuiva. Ei pot fi chiar duşmani sau indiferenţi. Aproapele meu, care mă apropie de Dumnezeu, este omul de alături, care are nevoie de mine! [2011]

Scroll to Top