Ap. Col. 4, 7-18

Lectura biblica: Col. 4, 7-18

Salutări finale

7 Toate câte mă privesc vi le face cunoscute Tihíc, fratele iubit, slujitorul credincios și colaboratorul meu în Domnul; 8 pe el l-am trimis la voi tocmai pentru aceasta: ca să știți cele ce ne privesc și să vă mângâie inimile. 9 [Îl trimit] împreună cu Onesím, fratele credincios și iubit care este dintre voi. Ei vă vor face cunoscute toate cele de pe aici.

10 Vă salută Aristárh, cel care este în închisoare cu mine, ca și Marcu, vărul lui Bárnaba – cu privire la el ați primit porunci: dacă vine la voi, primiți-l! –, 11 și Isus, cel numit Iustus: ei sunt, dintre cei circumciși, singurii mei colaboratori pentru împărăția lui Dumnezeu. Ei au fost pentru mine o consolare. 12 Vă salută Epafrás, care este de la voi, servitorul lui Isus Cristos, cel care luptă necontenit pentru voi în rugăciuni ca să rămâneți desăvârșiți și pe deplin convinși de toată voința lui Dumnezeu. 13 Căci dau mărturie pentru el că se străduiește mult pentru voi, ca și pentru cei din Laodicéea și Hierápolis. 14 Vă salută Lúca, medicul iubit, ca și Díma.

15 Salutați-i pe frații din Laodicéea, pe Nímfas și Biserica ce se află în casa lui! 16 După ce va fi citită de voi această scrisoare, faceți ca să fie citită și în Biserica din Laodicéea, iar pe aceea din Laodicéea să o citiți și voi!

17 Spuneți-i lui Arhíp: „Vezi să împlinești bine slujirea pe care ai primit-o în Domnul!”.

18 Salutul este [scris] cu mâna mea, Paul. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele! Harul să fie cu voi!

Comentariu biblic: Col. 4, 7-18.

Pavel cere ca și colosenii să se roage pentru el. Pavel scria această scrisoare din Roma, în timpul primei sale captivităţi. Desigur că activitatea sa misionară era puternic restricţionată. El putea vesti Evanghelia doar celor care-l contactau în domiciliul forţat și doar prin aceştia Cuvântul Domnului putea apoi să se răspândească. De aceea Pavel, aici şi în multe alte scrisori, ne prezintă rugăciunea și ca pe o luptă. Când doi sau trei se vor înţelege să se unească în rugăciune pentru un scop comun, Isus a promis să fie în mijlocul nostru (cf. Mt. 18, 20). În felul acesta, rugăciunea devine liantul care ne uneşte unul cu altul şi pe fiecare din noi cu Cristos. În felul acesta rugăciunea devine închinare, cult divin.

După obiceiul său, Pavel îi menţionează pe toţi colaboratorii săi cu care este împreună şi pe toţi cei care fac posibilă comunicarea tuturor credincioşilor. În primul rând, Pavel îl menţionează pe Tihic, un conducător în Biserică şi purtător al scrisorii sale, care-i va informa pe coloseni și prin viu grai de starea sa. Pavel are un cuvânt și o caracterizare personală a fiecăruia dintre colaboratorii săi, fie că sunt iudei sau provin dintre neamuri. Epistola către Coloseni a fost destinată tuturor celor care trăiau în zona văii Licus, adică era adresată și celor din Laodicea, capitala regiunii. Rezultă clar că Pavel dorea să evanghelizeze prin toate mijloacele, atât predicând prin viu grai, cât și prin scris. Făcea totul ca toţi să aibă parte de Cuvântul Evangheliei. Deşi nu cunoştea personal Comunitatea din Colose, Pavel se îngrijea de ea ca şi cum ar fi fost prezent: „Spuneţi lui Arhip: Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul” (Col. 4, 17). Un conducător nu stăpâneşte peste o comunitate, ci o slujeşte. El trebuie nu numai să organizeze viaţa comună în mod autoritar, ci trebuie să ţină cont şi de ceilalţi conducători şi de cei ce fac parte din comunitate. Pavel scrie urarea de încheiere cu propria mână și se recomandă rugăciunilor lor: „Harul să fie cu voi. Amin” (Col. 4, 18). Prin har suntem mântuiţi, în har suntem uniţi între noi şi cu Cristos Domnul. [2011]

Scroll to Top