Ev. Lc 9,37-43

Lectura biblica: Lc. 9, 37-43

Vindecarea unui tânăr posedat de diavol (Mt 17,14-18; Mc 9,14-27)

37 În ziua următoare, după ce a coborât de pe munte, i-a ieșit în cale o mulțime mare. 38 Și iată, un bărbat din mulțime a strigat: „Învățătorule, te rog, privește la fiul meu, pentru că este singurul meu [copil] 39 și, iată, un duh îl ia în stăpânire și, pe neașteptate, strigă, îl scutură [puternic] de spumegă și, apoi, cu greu pleacă de la el, lăsându-l epuizat! 40 I-am rugat pe discipolii tăi să-l scoată, dar n-au putut!”. 41 Atunci Isus, răspunzând, a zis: „O, generație necredincioasă și perversă, până când voi mai fi cu voi și vă voi suporta? Adu-l pe fiul tău aici!”. 42 Când s-a apropiat acesta de el, diavolul l-a aruncat la pământ și l-a scuturat cumplit. Dar Isus i-a poruncit cu asprime duhului necurat, l-a vindecat pe copil și l-a dat tatălui său. 43 Toți erau uluiți de măreția lui Dumnezeu.

Comentariu biblic: Lc. 9, 37-43.

Vindecarea tânărului despre care este vorba în pericopa de azi este relatată de toţi cei trei evanghelişti sinoptici, care o plasează după evenimentul Transfigurării. Cel mai amănunţit o descrie Marcu. Atât Matei, cât și Luca o relatează mai succint. Unele amănunte mai interesante însă le găsim tocmai în Luca, şi anume la împrejurările Transfigurării: „A doua zi, când s-au pogorât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus” (Lc. 9, 37). Din expresia „a doua zi” putem deduce faptul, interesant, că evenimentul Transfigurării ar fi putut avea loc noaptea. Probabil că de aici și somnolenţa ucenicilor, totul într-o simetrie perfectă cu ce s-a petrecut mai târziu în grădina Getsemani.

După ce au coborât de pe muntele Transfigurării, Isus și cei trei ucenici ai Săi au fost întâmpinaţi deci de o mare gloată de oameni. Sub numele de gloată sau mulţime se înţelege de obicei un mare număr de oameni de diferite tipuri şi categorii, învăţaţi sau inculţi, adulţi și bătrâni, bărbaţi şi femei etc. care se reunesc ocazional mânaţi de obicei doar de curiozitate faţă de ceva, pe care nici ei nu o pot preciza. Şi pe stadion, și la concerte rock se reunesc o mare mulţime de oameni, dar ei se duc acolo împinşi de un scop precis şi nu doar aşa, „să vedem ce se întâmplă”.

Din această gloată care L-a întâmpinat pe Isus se desprinde un om, tatăl unui fiu unic, bolnav după toate probabilităţile de epilepsie. În timpul absenţei lui Isus, el a apelat la ajutorul ucenicilor, în speranţa vindecării fiului său, dar aceştia n-au putut face nimic. Vedem aici cât de presantă era pentru el problema. N-a mai avut răbdare să-L aştepte pe Isus și a apelat la ucenici. Nici ucenicii n-au avut răbdare şi au crezut că pot rezolva problema singuri. Au mai făcut-o de atâtea ori, când au fost trimişi de Isus. Acum însă, când credeau că pot face ceva singuri, au avut un eşec. Isus a vindecat imediat pe fiul acestui tată. Învăţătura care se desprinde de la sine din această întâmplare este suprema lecţia a răbdării. Nimic fără Isus şi totul la vremea potrivită. Asta ar trebui să învăţăm cu toţii, ca lecţie de viaţă. [2010]

Scroll to Top