Lectrura biblica: Lc. 9, 1-6
Misiunea apostolilor (Mt 10,1.5.8-14; Mc 6,7-13)
1 Chemându-i pe cei doisprezece, [Isus] le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor și puterea de a vindeca boli; 2 apoi i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi. 3 Și le-a spus: „Să nu luați nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici arginți și nici să nu aveți câte două tunici; 4 și în orice casă intrați, rămâneți acolo și de acolo să plecați! 5 Dacă unii nu vă primesc, ieșind din cetatea aceea, scuturați-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor!”. 6 Plecând, [discipolii] străbăteau fiecare sat predicând evanghelia și vindecând pretutindeni.
Comentariu biblic: Lc. 9, 1-6.
Dar care este porunca lui Isus pe care împlinind-o devenim prietenii Lui? „Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi” (Lc. 9, 1-2). Isus i-a chemat, le-a dat putere, i-a instruit şi apoi i-a trimis. Aceasta este ordinea ce trebuie să o păstrăm pentru a deveni ucenici ai lui Isus. Să răspundem chemării Sale, să ascultăm şi să împlinim porunca Sa de propovăduire. Pentru aceasta, Isus ne va îmbrăca cu puterea necesară. Dacă omul împlineşte cerinţele Domnului şi face tot ce-i stă în puterea lui pentru realizarea acestui scop, va asculta deci de poruncile Lui, Dumnezeu va face restul. Sunt multe locuri în Scriptură în care acest adevăr este ilustrat prin fapte. Să remarcăm și faptul că învăţătura dată de Isus ucenicilor Săi, în ochii oamenilor, pare a fi renunţare: să nu luaţi nimic cu voi din cele trebuincioase vieţii. Să rămâneţi acolo unde vă vor primi, să plecaţi de unde veţi fi respinşi. Acţiunea să fie paşnică, non violentă pentru ca totul să se petreacă în respectul libertăţii persoanei. Un astfel de comportament în ochii oamenilor din lume n-ar trebui să ducă la succes. Ucenicul lui Isus nu se prezintă în faţa oamenilor ca un „om de succes”, un om puternic, ci ca unul slab. Acest lucru este necesar pentru ca ucenicul să nu se încreadă în sine, ci în Dumnezeu de la care vine puterea. „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; spune Isus după Înviere, ucenicilor Săi, dar rămâneţi în cetate, până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Lc. 24, 49). O mărturiseşte şi Pavel când spune: „De aceea simt plăcere în slăbiciunile mele, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Cristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Cor. 12, 10). Şi astfel, îmbrăcaţi cu puterea lui Dumnezeu peste slăbiciunea omenească, ucenicii „au mers peste tot, propovăduind Evanghelia și săvârşind pretutindeni tămăduiri” (cf. Lc. 9, 6). Și nu doar cei 12, ci toţi ucenicii lui Isus, de ieri şi de azi! [2010]