Ap. 2 Cor. 11, 1-6
Paul și apostolii falși
1 O, dacă ați suporta un pic din nebunia mea! Dar voi mă suportați deja, 2 pentru că sunt gelos pe voi cu gelozia lui Dumnezeu, întrucât v-am logodit ca pe o fecioară neprihănită cu un singur mire, Cristos. 3 Însă mă tem ca nu cumva așa cum șarpele a înșelat-o pe Éva cu viclenia lui, tot așa gândurile voastre să se abată de la simplitatea și nevinovăția care este în Cristos. 4 Căci dacă cel care vine vă predică un alt Isus pe care noi nu l-am predicat sau dacă primiți un alt duh pe care nu l-ați primit, sau o altă evanghelie pe care n-ați primit-o, l-ați acccepta bine. 5 Totuși eu consider că nu am cu nimic mai puțin decât acești apostoli teribili. 6 Dacă sunt un nepriceput în cuvânt, nu sunt și în cunoaștere. De altfel, v-am arătat-o în toate și înaintea tuturor.
Comentariu biblic: 2 Cor. 11, 1-15.
Acum Pavel se dezlănţuie, înfierând manipulările apostolilor mincinoşi. Și o face cu o oarecare stânjeneală: „O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat ca să vă înfăţişez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată” (2 Cor. 11, 1-2). Pavel compară situaţia actuală a Bisericii cu o logodnă, până la Revenirea lui Cristos, când se va consuma Nunta. Tragedia din Eden se putea repeta. Dacă în alte pasaje, Cristos era comparat cu Adam (cf. Rom. 5, 14), Pavel compară biserica din Corint cu Eva, iar pe apostolii mincinoşi cu slujitorii lui Satan, marele înşelător. Ei ar fi trebuit să fie respinşi, dacă creştinii din Corint nu s-ar fi lăsat seduşi de aspectele exterioare şi de autoritatea provenită din respect uman. În stilul său ironic, Pavel îi descrie pe corinteni ca pe nişte copii uşuratici, imaturi în credinţă: „Într-adevăr, dacă vine cineva la voi să vă propovăduiască un alt Isus, un alt duh, sau o altă Evanghelie, pe care eu nu am propovăduit-o, oh, cât îl primiţi de bine! Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos decât apostolii aceştia ‚nespus de aleşi” (cf. 2 Cor. 11, 4-5). Pavel scoate în evidenţă cel puţin două lucruri prin care aceşti oponenţi se deosebeau de Pavel. El nu era un orator iscusit. Nu vorbirea „frumoasă şi aleasă” rostită cu un ton mieros și mimând astfel o falsă și găunoasă evlavie era esenţială, ci conţinutul predicii. Nu cum spui, ci ceea ce spui este în definitiv valabil. Apoi, Pavel este nevoit să sublinieze că el a renunţat voluntar la orice fel de plată din partea corintenilor pentru ca să-i convingă, dacă se putea, că lucra nu din interes uman şi personal, ci din mandatul și în beneficiul lui Cristos. Fără a le submina autoritatea, Pavel îi înfierează pe oponenţi: „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Cristos” (v. 13). Cum pot fi recunoscuţi? Înlocuirea evlaviei cu discursul mieros şi a zelului dezinteresat cu acceptarea recompenselor materiale! [2010]