Ap. Ef. 2, 4-10

Lectura biblica: Ef. 2, 1-10
Convertirea păgânilor

1 Voi erați morți din cauza greșelilor și a păcatelor voastre, 2 în care umblați odinioară după [mentalitatea] veacului lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3 Printre aceștia am trăit și noi toți odinioară în poftele trupului nostru, împlinind dorințele trupului și ale simțurilor, și eram și noi din fire fii ai mâniei, precum și ceilalți. 4 Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, 5 pe când noi eram morți din cauza greșelilor noastre, ne-a readus la viață împreună cu Cristos – prin har ați fost mântuiți – 6 ne-a înviat și ne-a așezat în ceruri în Cristos Isus, 7 ca să arate în veacurile care vin bogăția nesfârșită a harului său prin bunătatea față de noi în Cristos Isus. 8 Căci prin har ați fost mântuiți datorită credinței și aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, 9 nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Dar noi suntem opera lui, creați în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să umblăm în ele.

Comentariu biblic: Ef. 2, 1-10.

În capitolul 1 al Epistolei către Efeseni, Pavel a discutat despre planul etern al lui Dumnezeu ca cei aleşi să fie sfinţi, adică despărţiţi de lume și uniţi unii cu alţii în Duhul Sfânt, Darul Tatălui, pe care L-am primit prin jertfa lui Isus Cristos. Capitolele 2 şi 3 explică aplicarea acestui plan. De la început trebuie remarcat faptul că subiectul central al acestei secţiuni este Dumnezeu. „Dar Dumnezeu, care este bogat în milă, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har aţi fost mântuiţi)” (Ef. 2, 4-5). A fi mort, în sens biblic, înseamnă absenţa comunicării cu cei vii. Măcar că oamenii sunt vii din punct de vedere biologic, sunt morţi faţă de Dumnezeul cel viu, datorită greşelilor și păcatelor lor (cf. Ef. 2, 1-2). Cei care trăiesc după legile firii se găsesc în puterea celui rău şi-şi ordonează acţiunile după „mersul lumii acesteia”, neascultând de Dumnezeu: „Între ei eram şi noi toţi odinioară (evrei și păgâni deopotrivă), când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei ca și ceilalţi” (Ef. 2, 3). Din starea aceasta disperată ne-a mântuit Dumnezeu prin harul său: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Ef. 2, 8-9). Să facem o precizare. „Fapte” nu se referă la faptele bune care sunt o urmare a comportamentului omului regenerat prin credinţă, ci la ceea că prin nici o străduinţă umană, prin nici o „tehnică” nu se poate obţine acest lucru. Regenerarea (naşterea noastră din nou) este un dar al lui Dumnezeu, care trebuie primit prin ascultare de El: „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Ef. 2, 10). Faptele noastre bune, săvârşite în credinţă, sunt dar primit prin ascultarea Evangheliei. Sunt un dar al lui Dumnezeu, pregătit de el mai înainte, ca noi să umblăm în ele. Fără Dumnezeu, noi nu suntem nimic. [2011]

Scroll to Top