Lectura biblica: Lc. 12, 13-15.22-31
Parabola bogatului necugetat
13 Atunci, unul din mulțime a spus: „Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine!”. 14 Dar el i-a răspuns: „Omule, cine m-a stabilit judecător sau împărțitor peste voi?”. 15 Apoi le-a zis: „Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar și atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are!”. 16 Și le-a spus o parabolă: „Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelșugată 17 și se gândea în sine: «Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun roadele?». 18 Apoi și-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele și îmi voi construi [altele] mai mari; voi aduna acolo tot grâul și toate bunurile mele 19 și voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și bucură-te [de viață]!». 20 Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?». 21 Așa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu”.
Încrederea în Providență (Mt 6,25-34.19-21)
22 Apoi a spus discipolilor: „De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viață: ce veți mânca; nici pentru trupul vostru: cu ce vă veți îmbrăca! 23 Pentru că viața este mai mult decât hrana, iar trupul, [mai mult] decât îmbrăcămintea. 24 Observați corbii: nu seamănă, nici nu seceră, nu au nici cămară, nici hambar, dar Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai mult valorați voi decât păsările! 25 Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuși de puțin la durata [vieții] sale? 26 Deci, dacă nici cel mai mic lucru nu-l puteți face, de ce vă îngrijorați pentru celelalte? 27 Observați cum cresc crinii: nici nu trudesc și nici nu țes. Totuși, vă spun că nici Solomón, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. 28 Așadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba, care astăzi este pe câmp și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, [oameni] cu puțină credință! 29 Nu căutați nici voi ce să mâncați sau ce să beți și nici nu vă frământați! 30 Toate acestea le caută păgânii lumii; Tatăl vostru însă știe că aveți nevoie de acestea. 31 Căutați mai degrabă împărăția lui și acestea vi se vor adăuga!
Comentariu biblic: Lc. 12, 13-21.
Evanghelia zilei este luată din Luca și ne relatează pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. „Unul din mulţime a zis lui Isus: Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră” (Lc. 12, 13). Şi atunci, ca şi azi, nimic nou sub soare. Tribunalele sunt pline şi azi de oameni care se îngrijesc doar de viaţa pământească. Ne pare greu să-L ascultăm pe Isus când ne cere să ne lepădăm de tot și să „urâm” familia, dar ne urâm fratele pentru avere, ceva care azi este şi mâine dispare. Ciudată este psihologia umană! Pe Isus însă lucrurile pământeşti nu-L interesează, ci doar lucrurile veşnice, acelea pe care moartea nu le poate distruge: „Omule, i-a răspuns Isus, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” (Lc. 12, 14). Omul bogat din pildă nu s-a gândit o clipă să dea ceva săracilor. Nu! El s-a gândit să-şi facă hambare noi, să înceapă o viaţă tihnită și fără griji și a căzut într-o dulce visare. Este însă curând readus la realitate. Cineva, nu gândul lui, i-a adus aminte de cel mai sigur lucru din viaţa aceasta și anume de moarte, care ne dă adevărata măsură a vieţii: „Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (v. 20). Nu lucrurile adunate, dar nici măcar sufletul său nu-i aparţinea cu adevărat. Atunci ce ne aparţine? Evident, acele fapte care au valoare înaintea lui Dumnezeu, care depăşesc pragul morţii şi sunt acumulate ca bogăţii în hambarele veşnice. Grija noastră spre acestea trebuie să se îndrepte, altfel, conchide Isus, „tot aşa este şi cu cel care-şi adună comori pentru el și nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” (v. 21). A-ţi folosi bine comorile trecătoare înseamnă a le folosi din iubire de Dumnezeu pentru ceilalţi. [2010]
Lc. 12, 13-21. Pilda aceasta este relatată doar de Luca. Deşi se referă la o problemă capitală a vieţii, este foarte succint comentată, mai ales în ziua de azi. „A fi”, „a avea” şi „a realiza (a face, a acţiona)” sunt cele trei dimensiuni care ne definesc ca persoane. Fiecare rezolvă această ecuaţie într-un stil propriu. Cei mai mulţi cred că „sunt ceva” dacă „au” mai mult şi de aceea „muncesc” mai mult (lucrând sau furând). Dorinţa de a avea mai mult se numeşte lăcomie. Dumnezeu o sancţionează în porunca a 10-a: „Să nu doreşti casa aproapelui tău… nimic din ce este al aproapelui tău” (Ex. 20, 17). Nici una dintre cele 6 porunci din cele 10, care reglementează relaţia noastră cu aproapele, nu a fost privită cu mai multă „indulgenţă” păcătoasă şi complice decât cea mai gravă dintre ele, a 10-a. Imoralitatea sexuală, crima, hoţia şi minciuna sunt mai mult sau mai puţin sancţionate de toate codurile civile şi penale din toată lumea și din toate timpurile. Mai puţin lăcomia, dorinţa de a avea. Omul lacom este socotit nu un criminal, ci un „întreprinzător”, privit de ceilalţi cu invidie sau admiraţie. Şi totuşi, lăcomia este mama tuturor relelor.
Parabola aceasta este răspunsul pe care-l dă Isus unui personaj a cărui singură preocupare era averea. De data aceasta, Isus tălmăceşte parabola înainte chiar de a o fi spus: „Vedeţi și păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei sale” (Lc. 12, 15). Lăcomia este etichetată de Isus pur și simplu ca nebunie, iar orgoliul ca orbire spirituală. Dacă cineva îşi organizează existenţa privind doar până la moarte, el neagă existenţa vieţii veşnice. Un astfel de om îşi va pierde viaţa cu totul. Dacă îmi folosesc viaţa doar pentru azi, o pierd pe cea veşnică. Şi atunci ce este de făcut? Hambarele adevărate sunt deja construite. Ele sunt oamenii săraci, în care, dacă vom investi, ne acumulăm bogăţii în Dumnezeu şi viaţa noastră veşnică este în siguranţă. [2010]