Lectura Biblica: Lc. 11, 23-26
23 Cine nu este cu mine este împotriva mea și cine nu adună cu mine risipește.
Revenirea duhului necurat (Mt 12,43-45)
24 Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă. Negăsind-o, își zice: «Mă voi întoarce la casa mea din care am ieșit». 25 Venind, o găsește măturată și pusă în ordine. 26 Atunci merge și aduce cu el alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând, locuiesc acolo, iar starea de pe urmă a omului aceluia devine mai rea decât cea dintâi”.
Comentariu biblic: Lc. 11, 23-26.
Isus l-a biruit pe cel tare (diavolul), pentru că El era „mai tare” decât acesta. Totodată, Isus ne arată clar şi apăsat că lupta cu diavolul este un lucru cât se poate de serios şi de real. În zilele noastre, poate cea mai mare victorie a celui rău este că a convins o mare mulţime de oameni de inexistenţa lui. În tot timpul comunismului s-a propagat ideea că Dumnezeu nu există. Era desigur o aberaţie, pe care Dumnezeu o califică drept nebunie: „A zis nebunul în inima lui: Nu este Dumnezeu! S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele” (Ps. 13/14, 1). Dacă nu a avut succes cu negarea lui Dumnezeu, diavolul a recurs la o stratagemă mai perversă. A făcut pe oameni să creadă că el nu există ca persoană. Toţi cred în răul din lume, pentru că-l experimentează zilnic. Dar puţini mai cred în diavol ca persoană, din nefericire chiar dintre credincioşi. Totuşi, în „Tatăl nostru”, Isus ne invită să ne rugăm nu contra „răului” ca abstracţiune, ci contra „celui rău”. În alegerea pe care omul este chemat să o facă între Dumnezeu și cel rău nu există cale de mijloc: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Lc. 11, 23). A aduna este misiunea Păstorului celui bun, El adună până când toţi vor fi o turmă și un păstor. Păstorul cel rău risipeşte oile și le părăseşte în caz de pericol. Adună cu Isus acela care colaborează cu El. Următoarele două versete (24-26) scot în evidenţă că lupta împotriva celui rău nu este o joacă și că dacă omul eliberat de sub puterea celui rău nu se alipeşte de Isus, starea de pe urmă a lui poate fi mai rea decât cea de dinainte: „Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi pustii şi caută odihnă” (v. 4/a). Odihnă înseamnă o casă, adică un trup. Neliniştea permanentă a duhului necurat se transmite celui posedat şi-i tulbură viaţa. Nu se poate merge deci până la jumătatea drumului. Dacă după eliberarea omului posedat, acesta nu se alipeşte „cu trup şi suflet” de Mântuitorul său, nu rămâne doar vulnerabil, ci starea lui se poate agrava. Lupta cu cel rău nu este o joacă! [2010]