Lectura biblica: 2 Tes. 2, 13 – 3, 5
Perseverența în credință
13 Însă noi, fraților iubiți în Domnul, suntem datori să-i mulțumim fără încetare lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu încă de la început spre mântuire în sfințirea Duhului și credința în adevăr 14 la care v-a chemat prin evanghelia noastră spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Cristos. 15 Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți tradițiile pe care le-ați primit fie prin cuvânt, fie prin scrisoarea noastră! 16 Însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin har mângâiere veșnică și o bună speranță, 17 să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun!
Îndemn la rugăciune
1 În rest, fraților, rugați-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului și să fie glorificat la fel ca la voi 2 și să fim mântuiți de oamenii rătăciți și răi, căci nu toți au credință! 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări și vă va păzi de Cel Rău. 4 Suntem convinși în Domnul cu privire la voi că faceți și veți face ceea ce v-am poruncit. 5 Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu și spre perseverența lui Cristos.
Comentariu biblic: 2 Tes. 2, 13-17; 2 Tes. 3, 1-5.
Această secţiune face tranziţia dintre explicaţiile pe care Pavel le-a dat despre Ziua Domnului şi îndemnurile sale de a ne trăi viaţa în lumina acestui eveniment.
În secţiunea precedentă, Pavel, referindu-se la Venirea Domnului, precizează că aceasta va fi precedată de Marea Strâmtorare. De aici proveneau şi dubiile tesalonicenilor care confundau prigoana la care erau supuşi cu Marea Strâmtorare de la sfârşit. Pavel, ca şi alţi autori biblici, vorbește despre un personaj pe care îl numeşte „omul păcatului” sau „fiul pierzării”. Ioan îl numeşte „Anticristul”, iar în Apocalips el apare sub mai multe nume și simboluri verbale sau chiar numerice. Este vorba de celebrul număr 666 (cf. Ap. 13, 18). Deseori oamenii, împinşi de curiozitate, sunt ispitiţi să-şi concentreze atenţia asupra unor lucruri de importanţă secundară sau chiar neesenţiale. Important nu era să se ştie nici cine va fi acel om, nici când anume va apărea, ci esenţial era faptul ca cei credincioşi din toate timpurile să fie avizaţi despre prezenţa şi natura acţiunii lui, pentru a nu se lăsa înşelaţi de aparenţe. A fi în posesia acestor informaţii era un semn că cei credincioşi se găseau sub o protecţie specială a lui Dumnezeu, erau deci aleşi. Tesalonicenii erau în posesia acestor informaţii, pe care le ştiau de la Pavel, erau deci în siguranţă spirituală, iar Pavel mulţumeşte lui Dumnezeu pentru aceasta: „Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului” (2 Tes. 2, 13). Pavel nu le spune că mai rămânea ceva de spus, ci doar ca ei să ţină cu tărie acestea şi să se conformeze învăţăturii, fie că au primit-o prin viu grai, fie în scris. Acest lucru este foarte important, pentru că transmiterea mesajului evanghelic nu se face doar prin cele scrise, ci şi prin viu grai, ceea ce mai târziu s-a numit Tradiţie: „Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră” (2 Tes. 2, 15). Este un lucru de care toţi trebuie să ţinem seamă aşa cum se cuvine. [2011]
2 Tes. 3, 1-5.
Această ultimă secţiune a scrisorii este dedicată de Pavel consecinţelor practice care decurg din cele spuse mai înainte. Pavel se roagă pentru tesaloniceni şi, la rândul lui, le cere rugăciunea lor pentru el şi ai lui: „Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi și să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi și răi; căci nu toţi au credinţa” (2 Tes. 3, 1-2). În rugăciune, când este considerată o armă de luptă, este esenţial să fie clar şi precis formulat scopul: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Mt. 18, 19). Pavel respectă acest principiu al comuniunii în rugăciune şi al precizării exacte a scopului pentru care se roagă. Pavel le cere deci tesalonicenilor să se roage împreună cu el pentru „răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu spre slava Lui” şi „să fie izbăviţi de cei care se opun acestui lucru”.
Propovăduirea Evangheliei este cel mai important lucru. Oamenii sunt judecaţi şi împărţiţi în două categorii: cei care au crezut și rămân statornici în alegerea lor şi cei care se opun răspândirii Evangheliei. Aceştia din urmă sunt caracterizaţi de Pavel ca nechibzuiţi (gr. atopon = pervers) şi răi (gr. poneron = dăunător în mod activ). Ostilitatea acestor duşmani era cauzată de faptul că le lipsea credinţa în mesajul mântuirii. Aceşti duşmani puteau să fie din afara Bisericii, dar cei mai periculoşi sunt cei dinlăuntrul ei. Aceştia, în mod formal, nu se opun Evangheliei, dar îi falsifică în mod pervers mesajul. Aceştia sunt cei mai periculoşi. Un duşman declarat este mai uşor de anihilat decât cel care vorbeşte din interior. Pavel îi încredinţează de aceea pe tesaloniceni grijii Domnului: „Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău” (2 Tes. 3, 3). Dacă tesalonicenii atunci, ca și noi acum, vor avea încredere în Domnul, atunci „El ne va îndrepta inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea în Cristos!” (cf. 2 Tes. 3, 5). Răbdarea în necazuri, încrederea în Domnul şi perseverenţa în ascultare de Cuvântul divin vor opera în noi mântuirea. [2011]