Denumirea comunităţii şi anume Stavronastasis, provine din reunirea a două cuvinte greceşti: Stavros = cruce şi Anastasis = înviere. Ar fi deci pe româneşte: „a Crucii-Învierii”, într-un singur cuvânt, fără liniuţă. Cum limba română nu permite asemenea construcţii lingvistice compuse, ca limba germană de exemplu, şi pentru a rămâne în aria de exprimare liturgică bizantină, am preferat cuvântul compus grecesc. În aria ritului latin echivalentul acestui termen, cu teologia sa aferentă, este: „Misterul pascal”, în uz astăzi, mai ales după Conciliul Vatican II. Echivalentul bizantin al acestei abordări teologice a lucrării mântuirii noastre, ar putea fi denumit: „teologie baptesimală”, adică a ceeace se întâmplă de fapt în viaţa creştinului, moartea prin botez cu Hristos, pe crucea proprie, liber asumată, a fiecăruia, şi simbolizată în Botez, prin scufundarea persoanei în apă şi învierea în Hristos, prin ridicarea din apă. Această teologie paulină o regăsim în Col. 2, 11- 15. Versetele de la 12 la 14 a acestei secţiuni stau la baza atât a teologiei, şi implicit a spiritualităţii, baptesimale, cât şi a viziunii „stavroanastasice” a trăirii creştine.
Mai multe detalii pot fi gasite in sectiunea despre Emblema comunitatii.