Apostolul: Rm 5,1-10; Evanghelia: Mt 6,22-33
Contextul biblic al evangheliei zilei (Mt 6,22-33; cf. Lc 11,34-36; 12,22-31) este învățătura despre pomană, rugăciune și post, prin care se agonisește comori cerești sigure, comori care acaparează inima și transformă persoana. Spre deosebire de comorile cerești, comorile pământești sunt nesigure. Sunt supuse distrugerii, mâncate de molii sau rugină (viermi), sau furate de hoți (Mt 6,19-21; cf. Lc 12,33-34).
Ochiul, făclia/lampa trupului, simplu, pur, fără impurități (gozuri), vede unde este adevărata comoară (v. 22). Ochiul viclean, rău (poneros), pradă celui Rău, de care cerem, în rugăciune ”Tatăl nostru”, să fim izbăviți (Mt 6,13), nu vede unde este adevărata comoară (v. 23). Nu vede comoara uriașă a Împărăției cerurilor, comoară pentru care merită să vinzi (sacrifici) totul pentru a o cumpăra (Mt 13,44).
Ce este ochiul pentru trup, aceea este mintea (inteligența) pentru suflet. Ce sunt gozurile pentru ochiul trupului sunt bogățiile pentru minte, ochiul sufletului. Bogățiile, care întunecă mintea (inteligența), ne vatămă de două ori. Ne scot din condiția de robi ai Domnului blând și ne fac robi ai mamonei tiranice (bogăție, profit, bani), mamonă care ne dă iluzia siguranței.
Ca slugi (servi) putem să avem două job-uri. Ca robi (sclavi), fiind proprietatea stăpânului, nu putem sluji sincer la doi stăpâni (v. 24). Nu putem sluji, adică, în sens biblic, a munci și a da cult (a aduce jertfă), lui Dumnezeu și mamonei, pentru că cei doi stăpâni au cerințe potrivnice, opuse, contrare. Trebuie să ne decidem ce stăpân slujim. Când a fost ispitit (încercat) cu împărățiile (bogățiile) lumii, Isus Cristos a ales să slujească și să se închine numai lui Dumnezeu (Mt 4,8-10).
Dacă suntem robi (copii) ai lui Dumnezeu, slujindu-l cu trupul și cu sufletul, Stăpânul sau Tatăl ceresc se îngrijește de nevoile firești ale existenței pământești în vederea supravețuirii biologice: hrană (mâncare și băutură) pentru întreținerea vieții (sau a sufletului) și îmbrăcăminte (haine și adăpost) pentru protejarea trupului. Sufletul și trupul, adică întreaga persoană umană, este mai mult și mai de preț decât hrana și îmbrăcămintea (v. 25). Providența divină asigură copiilor săi hrană și îmbrăcăminte, așa cum asigură hrană păsărilor și îmbrăcăminte câmpului.
Dacă pe păsările cerului (v. 26) sau pe corbi (Lc 12,24), păsări spurcate (Lev 11,15; Deut 14,14), care valorează mai puțin decât oamenii, Tatăl ceresc le hărănește și fără ca ele să facă agricultură și rezervă de hrană, atunci cu atât mai mult va hărăni și crește pe oamenii care fac agricultură (v. 26). Munca păsărilor este să-și caute hrană. Oricât ne-am îngrijora, preocupa sau sili, neliniști sau frământa (Lc 12,29), nu ne putem lungi lungimea vieții nici cu un ”cot” de zile (v. 27) sau să creștem cu un cot statura (46 cm), pentru că Dumnezeu este cel care dă creșterea (1 Cor 3,7).
Cu privire la îmbrăcăminte, Isus Cristos face comparație, nu cu păsările îmbrăcate simplu cu pene sau oile îmbrăcate cu lână, ci cu câmpul îmbrăcat cu iarbă și împodobit luxos cu flori, mai splendid decât Solomon, exemplu de lux și podoabă vestimentară (vv. 28-29). Din nou, cu un raționament rabinic (de la mic la mare), dacă așa îmbracă Dumnezeu câmpul cu iarbă și împodobește cu flori iarba trecătoare (efemeră) și neînsemnată, cu atât mai mult va îngriji de fii săi, chiar dacă sunt ”săraci în credință” (v. 30: oligopistoi).
Hrană și îmbrăcăminte caută cu sârg păgânii idolatri (v. 32), care multiplică orele de muncă și cuvintele rugăciunii gândind că în polologhia lor vor fi ascultați (Mt 6,7). Să nu-i imită, pentru că știe Tatăl ceresc cele de care avem nevoie mai înaintea să i le cerem (Mt 6,8). Dacă Tatăl ceresc nu trece cu vederea nici pe cele de prisos (împodobirea ierbi cu flori), cu atât mai mult va asigura cele de neapărată trebuință (hrană și haine; v. 31).
Condiția pentru a beneficia de providența divină, nu a asigurărilor de tot felul, este să căutăm cu prioritate Împărăția lui Dumnezeu (realitate, mereu pierdută, în care toți au totul și nimănui nimica nu-i lipsește) și dreptatea lui (v. 33), adică providența divină în acțiune, socializată, în economia creștină a vaselor comunicante, economie care nu este nici comunistă nici capitalistă. Căutarea lui Dumnezeu ascuns care se lasă găsit, a Înțelepciunii Mireasă, a Împărăției și a dreptății este o temă importantă în sfânta Scriptură. Împărăția lui Dumnezeu, adică Isus Cristos cu Duhul Sfânt, care a venit, vine și va veni (Lc 17,20-30), trebuie căutată continuu.
Trebuie să fim ocupați cu procurarea hranei și hainelor, trebuie să muncim. Vorbind de păsările cerului care nu fac agricultură (v. 26) sau de crinii câmpului care cresc fără a trudi sau toarce (v. 28), Isus Cristos nu condamnă ocuparea cu munca, grija și prudența, ci pre(a)ocuparea, îngrijorarea pentru ziua de mâine (v. 34), zi care nu ne aparține pentru că s-ar putea ca în noaptea aceasta să ni se ceară înapoi sufletul (Lc 12,20; vezi pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, în contextul discursului despre îngrijorări, după Luca).
Dacă acceptăm invitația de a merge la ospățul Împărăției nu trebuie să ne preocupăm de hrană și nici de ce vom bea dacă mergem la izvor (cf. Ioan Gură de Aur).
Ajunge răutatea, povara, truda zile curente, pentru procurarea hranei în sudoarea frunții. Îngrijorarea pentru zilele viitoare, mărește povara zilei curente, cumulează îngrijorări, făcând viața mai grea (v. 34). Așa că toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm. „Aruncați asupra lui (Dumnezeu) toate îngrijorările voastre, căci el însuși are grijă de voi” (1 Pt 5,7).
Copii care au părinți nu se îngrijorează pentru hrană și îmbrăcăminte, pentru că le sunt asigurate de ”providența” părintească. Orfanii însă se îngrijorează, se preocupă. Cei care se preocupă de ziua de mâine, fără a se încrede în providența divină, au mentalitate de orfani deși au un părinte ceresc.
Sfântul proroc Ilie Thesbitul a experimentat providența divină fiind hărănit prin mijlocirea unui corb care îi aducea pâine dimineața și carne seara și prin femeia văduvă din Sarepta Sidonului care l-a găzduit (3 Re 17,4-9 LXX). Femeile sunt colaboratoare privilegiate ale providenței divine. Așa au fost femeile credincioase care au însoțit grupul apostolilor slujindu-i cu averile lor (Lc 8,3).
Încrederea în providența (pronia) divină înseamnă nădejde și încredere că vom fi definitiv mântuiți, prin intrarea în Împărăția cerurilor, locul unde e asigurată viața veșnică (Mt 19,16.23.25). Mântuirea definitivă (Mt 19,25), Împărăția lui Dumnezeu (Mt 19,23-24) și viața veșnică (Mt 19,16-17) sunt realități echivalente. Dacă atunci când eram încă fără putere, păcătoși și vrăjmași, Cristos a murit pentru noi, cu atât mai mult acum fiind îndreptățiți și împăcați prin sângele și moartea lui Isus Cristos, vom fi mântuiți prin viața lui (Rom 5,6-10: apostolul zilei).