1 Tim 3,13-4,5; Mt 3,1-11
Evanghelia zilei (Mt 3,1-11), cu activitatea și personalitatea sfântului Ioan Botezătorul, este relatată și de ceilalți evangheliști: Mc 1,1-8 (duminica dinaintea Bobotezei); Lc 3,1-18 (5 ianuarie, ajunul Bobotezei, dacă nu cade sâmbăta sau duminica) și Io 1,19-34 (7 ianuarie, soborul cinstitului și înslăvitului profet înaintemergător și botezător Ioan).
Ioan Botezătorul s-a născut în jurul anului 7 înainte de Cristos (îC), nu anul unu după Cristos (dC), datorită presupusei greșeli a lui Dionisie cel Mic, la socotirea anilor pentru introducerea erei creștine, a numărării anilor înainte și după Cristos. Activitatea de profet evanghelist (înaintemergător) a început-o probabil în anul 27 dC. În spiritul profetismului iudaic Ioan a anunțat, cu vocea și exemplu, un mesaj radical, teologic și escatologic (vv. 7-10.12), social și moral (Lc 3,10-14: înfăptuirea dreptății sociale, fără a abuza de poziția sau funcția socială) și mai ales mesaj evanghelic (Lc 3,18: propovăduia Evanghelia poporului) mesianic (vv. 1-3.11). Presimțind sfârșitul preoției levitice, prin împlinirea ei în Mesia, cu toate că era preot levitic ca fiu al preotului Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, și al Elisabetei, din stirpea preoțească a lui Aron (Lc 1,5), Ioan renunță la preoția levitică, în favoarea preoției universale „călugărești” de nazireu celibatar permanent, ascet (v. 4), pusnic în pustiul Iudeii (v. 1). Esenienii și terapeuții au fost nazirei permanenți cu viață comunitară (chinoviți), retrași în pustiu în semn de protest și din nevoia de reculegere spirituală.
Ioan Botezătorul vine, apare brusc, pe neașteptate, în pustiul Iudeii, și anunță, proclamă evanghelia (Lc 3,18), cum va face și Isus Cristos (Mt 4,17) și apostoli (Mc 16,15), zicând: „convertiți-vă, că este aproape Împărăția cerurilor!” (v. 2). Convertiți-vă (metanoeite), înseamnă mai mult decât o simplă schimbare a mentalității sau rotire a minții. Înseamnă a trece deasupra, dincolo de stadiul mental în care se găsește cineva la un moment dat. Nu folosim cuvântul „pocăință” (căință) pentru că nu traduce acoperitor cuvântul „metanoia” și în plus a fost confiscat de sectari pentru a defini rătăcirea lor. Echivalent cu „metanoia” este cuvântul „epistrophe”, care înseamnă întoarcere, recuperare a unei esențe pierdute sau uitate. Împărăția cerurilor sau a lui Dumnezeu, care vine, se apropie, este Isus Cristos Capul cu Duhul Sfânt și Biserica Dumnezeului celui viu, Templul lui Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu, în sensul unui edificiu spiritual construit din pietre vii (1 Cor 3,9.16; 1 Pt 2,5), simbolizat de edificiu material, fie în sensul unei familii (1 Pt 4,17), coloana și temelia adevărului (1 Tim 3,15: din apostolul zilei). Sinagogile Satanei despart Biserica lui Dumnezeu de Capul ei, o hulesc (Apoc 2,9; 3,9) și pun ca temelie și coloană a adevărului numai sfânta Scriptură, zestrea de nuntă a Bisericii lui Dumnezeu. Scriptura este citată în stilul Diavolului la ispitirile lui Isus Cristos, și cu scopul să te arunci din Biserica Templu în brațele Sinagogilor Satanei (Mt 5,5-6).
Ioan Botezătorul este Glasul Cuvântului, care pregătește calea lui Mesia, glas anunțat de profetul Isaia 40,3 LXX: „Glasul celui ce strigă în pustiu: pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările sale” (v. 3), unde „cărările sale” din Mt 3,3 înlocuiește „cărările Dumnezeului nostru” din Is 40,3 LXX. Calea Domnului era pregătită prin mărturisirea păcatelor și botezul pocăinței în apa curgătoare „vie” a râului Iordan (v. 6), râu lung de 360 km, care curge din muntele Hermon până în marea Moartă, la 392 sub nivelul mării.
Ioan se îmbrăca modest și se hărănea cu lucruri produse direct de natură, lăcuste și miere sălbatică, în pustiul edenic, ca omul edenic, întruchipând în el însuși mesajul predicat. Ca și modelul său Ilie (4 Regi 1,8 LXX), Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă (semn de austeritate penitențială), veșmânt lăudat de Isus Cristos (Mt 11,8: nu era îmbrăcat cu haine luxoase și moi ca cei din casele regilor) și era încins cu brâu de piele (v. 4). Brâul este simbol al alipirii Domnului de poporul său, alipire care determină alipirea omului de Domnul său (Ier 13,11). Brâul strânge veșmântul (aparența) de corp (realitate), susține sinceritatea și înlătură actoria și fățărnicia. Azi hainele mulate pe corp, arată „realitatea” dotării fizice și favorizează seducția. Veșmântul poate masca pe profeții mincinoși și fățarnici, lupi răpitori ai oilor din turma Domnului sau a averii oilor, îmbrăcați în haine de oi, adică lupi deghizați în oi (Mt 7,15; cf. Zah 13,4: îmbrăcați în mantie de păr ca să înșele). Profeții Ilie și Ioan Botezătorul vor fi simbol și model pentru pusnicii creștini.
Ioan Botezătorul a fost prezentat în comparație cu Ilie (v. 4), așteptat să inaugureze era mesianic escatologică, și în comparație cu Mesia Isus (v. 11). Isus din Nazaret, adevăratul Mesia, este superior lui Ioan. Este mai puternic decât Ioan și mai puternic decât cel puternic, Beelzebul (Mt 12,29). Ioan se considera mai prejos de un sclav, ne fiind vrednic nici să-i ducă încălțările lui Mesia Isus (v. 11). Botezul lui Mesia, în (mediu) sau cu (instrument) Duh Sfânt și cu foc (v. 11), moarte și judecată de mântuire anticipate, desăvârșește botezul lui Ioan, care purifică deschizând calea Duhului să intre. Focul, simbol al Duhului Sfânt (Fap 2,3), transformă total și definitiv. Mesia va împlini și judecata ultimă și pedeapsa definitivă, caracterizată prin trei acțiuni (v. 12). Curățirea ariei după treierat, cu lopata. Adunarea grâului în hambar (Mt 13,30; Apoc 14,14-16) și arderea plevei în foc de nestins (cf. Is 34,10; Ier 7,20), focul veșnic al gheenei, nu focul purificator al iadului.
În partea escatologică a predicii (vv. 7-10.12), Ioan s-a adresat fariseilor și saducheilor, care veneau să se boteze, cu injectiva, pe care o va folosi și Isus Cristos (Mt 12,34; 23,33): „pui (rod, specie) de viperă” (v. 7), nu de șarpe, care are o semnificație pozitivă (istețime și prudență, cf. Mt 10,16). Pui sau „fii de viperă”, nu „fii a lui Avram” cum se pretindeau iudeii că sunt (Io 8,33.39). Motivul convertirii fariseilor și saducheilor este frica de judecata care se apropie, de mânia ce va să vină (v. 7), nu predica lui Ioan. Mânia divină (Rom 1,18; 3,5; Ef 5,6), care vine (Apoc 14,10.19; 15,1.7; 16,1), cum vine și Împărăția, este reflex al iubirii și sfințeniei divine, incompatibile cu răul și păcatul. Mânia divină se va împlini în mânia Mielului, în ziua cea mare a mâniei, ziua judecății (Apoc 6,16-17). Isus Cristos a venit ca să ne mântuiască de mânia care vine (1 Tes 1,10; Rom 5,9). Depinde de noi dacă acceptăm mântuirea de mânia care vine sau mânia lui Dumnezeu rămâne asupra noastră (Io 3,36).
După cum pomul se cunoaște după propriul rod (Lc 6,43-44), așa și convertirea autentică se cunoaște după rod (v. 8), după roade (Lc 3,8), după fapte, nu după dorințe, vorbe, ritual sau descendența fizică de fii a lui Avraam (v. 9), fără a face lucrările lui Avraam (Io 8,39). Nu credința și meritele strămoșilor mântuie automat pe fii, ci convertirea efectivă. Cum din Avraam stâncă sterilă (Is 51,1-2) a ieșit Isaac, așa poate Dumnezeu și acum să-i ridice copii lui Avram din pietrele sterile, din păgâni (v. 9). Securea stă deja la rădăcina pomilor, nu la ramurile pomilor. Pedeapsa pomului Israel este iminentă, dacă nu aduce rod bun este aruncat în foc (v. 10; Mt 7,19). Focul arată valoarea roadelor fapte (1 Cor 3,13-15).