Apostolul: 1 Cor 1,10-17; Evanghelia: Mt 14,14-22
Pilda semănătorului sau a sămânței cuvântului vieții și învierii (Mt 13,1-9) este evanghelia de referință pentru liturghia cuvântului. Evangheliile celor două înmulțiri și împărțiri a pâinilor și a peștilor (Mt 14,14-21; 15,29-39) sunt de referință pentru liturghia darului (ofertoriului). Discursul despre pâinea coborâtă din cer (Io 6,22-59) este de referință pentru liturghia euharistică.
Isus Cristos ca ”Fiul lui David” (Mt 9,27), adică rege, se preocupă în primul rând de sănătatea poporului (v. 14: a vindecat bolnavii mulțimii), și apoi de hrana poporului (bunăstarea), înmulțind hrana de două ori. Sănătatea este prioritară. Dacă omul este sănătos procurarea hranei este mai ușoară. De aceea Isus Cristos face nenumărate vindecări și hărănește mulțimea numai de două ori.
Problema foamei mulțimii nu se rezolvă prin economia capitalistă a posesiunii și a comerțului, prin descurcare individuală (v. 15: cutreierând satele cerșind sau cumpărând hrană), cum sugerează ucenicii, ci prin economia darului și a împărțirii. Nu se rezolvă nici prin comerț cumpărând hrană, cum îi pune la încercare Isus Cristos pe ucenici (Io 6,5-6) și nici cu banii pe care nu-i ai (Io 6,7), adică cu bani împrumutați. Împrumutul modern este destinat investițiilor (înmulțirii), pentru a restitui datoria cu dobândă, nu consumului (împărțirii). Împrumutul pentru consum nu rezolvă foamea ci o amână, agravează situația, datornicii insolvabili ajungând robi creditorilor.
Soluția pentru problema foametei, confirmată de Isus Cristos, este înmulțirea pâinii prin agricultură, fapt înscris în creație de la început când Adam a fost condamnat să cultive pământul cu trudă (agronomie), iar Eva să cultive copii (puericultură) cu dureri (Gen 3,16-19). Înmulțind instantaneu pâinea și peștii care natural se înmulțesc în timp, Isus Cristos a făcut agronomia și zootehnia cea mai intensivă și abundentă. În aceasta constă minunea. Știința modernă accelerează și ea înmulțirea plantelor și a animalelor prin modificări genetice sau hrană concentrată, și satură mulțimea imensă a orășenilor, aruncând la gunoi rămășițele.
Agricultura este ocupație ”spirituală” pentru că vezi mâna lui Dumnezeu care dă creșterea. Omul ară, seamănă, prășește, dar Dumnezeu face să crească (1 Cor 3,6-7). În industrie vezi numai mâna omului care a proiectat produsul pe care îl fabrici.
Isus Cristos se retrage cu ucenicii într-un loc pustiu, din prudență, după ce a auzit de uciderea lui Ioan Botezătorul (Mt 14,13) și pentru a oferi ucenicilor hrană și odihnă după misiunea de antrenament și asaltul mulțimilor încât nu aveau timp nici să mănânce (Mc 6,31). Oamenii părăsesc cetățile și-i urmează în pustiu unde sunt hărăniți mai întâi cu pâinea cuvântului pentru suflet (Mc 6,34: îi învăța multe) și apoi cu pâine pentru trup miraculos înmulțită. Grija pentru suflet este prioritară.
Această adunătură haotică de oameni în pustiu, singură (există și singurătate colectivă, nu numai individuală), turmă fără păstor (Mc 6,34), cu Isus Cristos Păstorul cel bun, căruia i se face milă de mulțime (v. 14), așezată pe iarbă verde (deci primăvara, care marchează un nou început paradisiac), în grupuri sau pâlcuri (nu cete, care are sens războinic), plantată în „straturi” de câte o sută și de câte cincizeci (Mc 6,39-40), ca Israel în jurul cortului întâlnirii (Num 2), prefigurează Biserica din evrei, Noul popor a lui Dumnezeu, Noul Israel, care se naște ca și Vechiul Israel în pustiu, hărănit cu ”noua mană” cerească.
Isus Cristos a săturat cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii (5 pâini ori o mie, pâinea înmulțită de o mie de ori, de infinite ori), folosind cinci acțiuni (v. 19: a luat; a înălțat ochii; a binecuvântat; a frânt; a dat). Aproape din cinci mii de bărbați era formată și prima comunitate iudeo creștină din Ierusalim (Fap 4,4). Au rămas 12 (numărul triburilor lui Israel chemate la ospățul mesianic și numărul celor 12 apostoli; un coș pentru fiecare apostol) coșuri pline cu pâine frântă, cu frânturi, nu cu resturi (vv. 20-21), care au fost date apostolilor ca să continue înmulțirea și după ce se vor despărți de Isus Cristos înălțat la cer.
Isus Cristos s-a rugat privind spre cer, ca la vindecarea unui surdo-mut (Mc 7,34), învierea lui Lazăr (Io 11,41) sau la rugăciunea preoțească (Io 17,1), pentru ca mulțimile să înțeleagă căci puterea înmulțirii pâinilor și a peștilor vine de la Dumnezeu, iar pe noi să ne învețe să nu ne așezăm la masă fără a ne ruga, fără a mulțumi pentru hrană (cf. Ioan Gură de Aur).
Isus Cristos a înmulțit pâinea, a dat-o ucenicilor, iar ucenicii au împărțit-o mulțimilor (v. 19), nu au pus-o în cămară. Adunarea și înmulțirea sunt operații aritmetice destinate scăderii și împărțirii. Înmulțirea trebuie făcută în vederea împărțirii, a carității și asistenței sociale. Să facem noi toate operațiile, nu numai adunarea și înmulțirea, lăsând moștenitorilor să facă operațiile de scădere și împărțire.
Asistența socială este sarcina Bisericii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus apostolilor: ”dați-le voi să mănânce” (v. 16). Separarea ”diabolică” (Diavolul este Separatorul), a asistenței spirituale de asistența socială, face ineficientă acțiunea pastorală a Bisericii creștine. Mulțimile merg după cine le dă de mâncare. Vor abandona Biserica, fondată pe acțiune liturgică (în folosul poporului), și vor merge după ”antibiserică”, după Babilonul cel mare, fondat pe acțiune comercială susținută cu credite, în folosul creditorului.
Minunea înmulțirii a cinci pâini și a doi pești (Mt 14,13-22; cf. Mc 6,30-44; Lc 9,10-17; Io 6,1-17), hrana de bază a omului simplu, a fost prefigurată de două minuni din Vechiul Testament. Hărănirea de către Moise a evreilor înfometați în pustiu cu mană cerească (Ex 16; Num 11) și hărănirea de către Elisei a o sută de bărbați și familiile lor, cu 12 pâini de orz și turte de măsline, în timpul unei foamete și „a mai și rămas” (4 Re 4,42-44 LXX). Totodată prefigurează euharistia, adică hărănirea, instituită la Cina cea de taină, cu trupul și sângele lui Isus Cristos, care ”se împarte și nu se desparte, se dăruiește pururi și nu se sfârșește și pe cei ce se împărtășesc îi sfințește” (cf. rugăciunea de la frângerea agnețului). În euharistie se pregustează ospățul împărăției, la care va fi lumină, nu întunericul de afară, bucurie, nu plâns, hrană amestecată, nu scrâșnire din dinți (Mt 8,11-12).
Cei care au păcatele spovedite iertate și sunt treziți (înviați) și trimiși acasă în Împărăție (Duminica 6 după Rusalii) se bucură nu numai de lumină, de vederea fericitoare (Duminica 7 după Rusalii), ci și de ospățul Împărăției (Duminica 8 după Rusalii).
Promisiunea mâncării pe săturate, începută în Ex 16,12 LXX (o să mâncați diseară carne și dimineață o să vă săturați cu pâine) și reluată de profeți (Ioil 2,26: veți mânca și vă veți sătura) este confirmată de Isus Cristos în fericiri (Mt 5,6: fericiți cei înfometați și însetați de dreptate, căci ei se vor sătura), cu condamnarea celor sătui dar egoiști (Lc 6,25).
A fost belșug de pâine. Belșugul este un semn mesianic, promis de profeți (Is 25,6-12: ospățul mesianic escatologic din Sion; Prov 9,1-6: ospățul Înțelepciunii), pe care Regele mesianic, Isus Cristos, a început să-l împlinească la înmulțirea pâinii cuvântului și a pâinii pentru trup, și-l va desăvârși la Cina cea de taină, cu înmulțirea pâinii euharistice și a vinului.
Peștele este un simbol a lui Isus Cristos. Peștele trăiește în mediul său acvatic. Dacă intră în mediul uman (atmosferă) moare și prăjit pe foc devine nutremânt. Așa și Isus Cristos existent în mediul său divin, intră în mediul uman prin întrupare și moare pentru a fi mâncat fript pe focul Duhului Sfânt.
A doua înmulțire a șapte pâini și puțini peștișori (Mt 15,29-39; cf. Mc 8,1-10), cu care a hărănit patru mii de bărbați (patru ori o mie), afară de femei și de copii, și au rămas șapte coșuri pline de frânturi, datorită simbolismului numerelor folosite („șapte”, plinătatea, desăvârșirea; șapte era și numărul popoarelor numeroase și puternice găsite în pământul făgăduinței (Deut 7,1); șaptezeci sunt neamurile de după potop (Gen 10); „patru”, totalitatea, tot pământul; patru puncte cardinale), trimite la Noul Israel universal, la Biserica provenită dintre păgâni.
Înmulțirea comunităților creștine prin împărțire în părți, prin dezbinări, divizări și împărțiri pe grupuri (ai lui Pavel, ai lui Apolo, ai lui Chifa sau ai lui Cristos), este o înmulțire nesănătoasă care afectează unitatea trupului lui Isus Cristos. Înmulțirea prin multiplicare, după modelul euharistic, Isus fiind întreg în fiecare părticică de pâine euharistică, este o înmulțire sănătoasă care nu afectează unitatea Bisericii (1 Cor 1,10-13: apostolul zilei). Așa se înmulțesc oameni și toate ființele vii.