Apostolul: 2 Cor 6,1-10; Evanghelia: Mt 25,14-30
Pilda face parte din a doua parte a discursului escatologic (Mt 25,1-46), format din trei parabole, care arată judecata inițială a creștinilor „contemplativi”, a călugărilor, în pilda celor 10 fecioare, a creștinilor „activi” în pilda talanților și judecata finală a tuturor oamenilor (cutremurătoarea judecată finală și universală). Judecata universală va avea loc la sfârșitul istoriei după revenirea Fiului Omului, venire imprevizibilă de așteptat cu priveghere (Mt 24,1-51).
Suntem administratori (economi) nu proprietari. Tot ceea ce avem am primit, adică este dar (1 Cor 4,7) și împrumut, de care vom da socoteală cum l-am folosit. Administratorul credincios și chibzuit (înțelept) va fi premiat și pus peste toată averea Stăpânului (Mt 24,45-47). Cerința administrării chibzuite (înțelepte) este dezvoltată în pilda celor 10 fecioare (Mt 25,1-13). Cerința administrării credincioase (a creditării), este prezentată în pilda talanților (Mt 25,14-30).
O pildă asemănătoare, pilda minelor (Lc 19,11-28), a rostit Isus Cristos, înainte de a intra solemn în Ierusalim (Lc 19,29-40), ca atenționare pentru cei ce gândeau că Împărăția lui Dumnezeu urma să se arate îndată (Lc 19,11). Împărăția, adică Isus Cristos cu Duhul Sfânt, se va arăta, la ultima venire în ziua dezvelirii Fiului Omului (Lc 17,30). Până la venirea ultimă (a doua vizibilă), Împărăția vine în mijlocul și înăuntru nostru, invizibil și universal (Lc 17,22-25), oferind timp prielnic ca să investim talanții sau minele primite ca împrumut și să intrăm, la moartea trupului, în Împărăția cerească (Mt 25,21.23: bucuria stăpânului), stăpânind cu Isus Cristos peste cetăți (Lc 19,17.19; Apoc 20,6).
Felul în care se administrează creditul (talanții) este examen de admitere la administrarea tezaurului ceresc și la intrarea în bucuria ospățului Împărăției prin prima înviere. Celui care a fost necredincios în administrarea creditului (bogăția altuia), nu i se vor încredința bogățiile sale cele adevărate (Lc 16,11-12).
Ca și Stăpânul viei (Mt 21,33), Omul din parabolă (Bancherul Isus Cristos), înainte de a pleca în altă țară (la Tatăl), are încredere în slugile sale și le încredințează marea sa avuție (activele băncii sale), îi creditează (un talant = 26 kg de argint = salariul pe 20 de ani de muncă). Distribuire talanților se face la început, personal, ca dar, pentru un test asupra capacității de fructificare (spornicie), nu la sfârșit ca plată. Fiecăruia i se dă o cantitate proporțională cu puterea (dynamis) de care dispune (v. 15). Indiferent de cantitatea de talanți valorificați, răsplata este aceiași, intrarea în bucuria Stăpânului (vv. 21.23), dar numărul cetăților date în stăpânire diferă, zece sau cinci, în funcție de câte ori a înmulțit mina împrumutată (Lc 19,17.19).
Primii doi slujitori n-au stat pe gânduri, au luat talanții și au plecat îndată (slujitorii au plecat îndată, nu stăpânul), să-i fructifice (vv. 15.17). Au pus la lucru talanții, ca să producă alți talanți (v.16). Al treilea, fricos (v. 25), nepăsător (v. 26) și netrebnic (v. 30), acceptă darul dar nu-l folosește, ascunde talantul (argintul) Stăpânului în pământ (v. 18), crezând că Stăpânul se poate descurca și fără el.
După multă vreme Stăpânul se întoarce și cere socoteală robilor săi (v. 19; Rm 14,12: fiecare va da socoteală despre sine înaintea lui Dumnezeu). Primi doi robi, buni și credincioși (vrednici de încredere) „peste puțin” și utili, sunt puși „peste mult” și recompensați cu premiul maxim, intrarea în bucuria Domnului lor (vv. 21.23), la ospățul Împărăției. Prin contrast, al treilea rob este rău și nepăsător (v. 26) și inutil, a fost aruncat afară în întunericul dinafară unde este plânsul și scrîșnirea dinților (v. 30). Spre deosebire de afară (de purgatorul iad sau rai), înăuntru la ospățul Împărăției este lumină, nu întuneric; bucurie, nu plâns; hrană, nu mestecat în gol scrâșnind din dinți.
Pilda talanților sugerează două tipuri de tradiție. O tradiție vie, înnoitoare, aceeiaș dar mereu nouă, roditoare, multiplicatoare, spornică, păstrătoare prin însămânțare, asemănătoare transmiterii patrimoniului genetic uman, animal sau vegetal. „Cinci (doi) talanți mi-ai încredințat; iată, alți cinci (doi) talanți am câștigat cu ei” (vv. 20.22), alți talanți noi obținuți cu cei vechi. O tradiție moartă, păstrătoare prin îngropare, stearpă, asemănătoare transmiterii patrimoniului cultural prin intermediul muzeelor. Tradiția celor fricoși și lași, care cu toate că au știut că Stăpânul este aspru (asprimea stăpânului este invocată ca scuză lașă), vor restituit exact ceea ce au primit și conservat în muzeu, zicând „iată, ai ce este al tău” (v. 25).
Dumnezeu s-ar descurca și fără noi, pentru că poate să secere de unde n-a semănat și să adune de unde n-a împrăștiat (vv. 24.26), dar ne vrea colaboratori pentru a ne îmbogăți și împroprietări cu doi sau cinci talanți inițiali și cu doi sau cinci talanți noi (v. 28: cel cu cinci are zece), și pentru a ne face părtași la bucuria sa.
Băncile moderne creditează și sunt creditate prin depuneri în conturi personale. Isus Cristos este un bancher special. Creditează și este creditat și el. Creditează când distribuie talanții prețioși ai harului și este creditat prin depuneri în contul săracilor. Împrumută, se încrede în oameni, creditează, fără garanții (deci riscă) și fără dobândă, pentru a îmbogăți pe datornici, nu pentru a se îmbogăți, ca bancherii moderni. Condiția pentru a ierta datoria este ca datornicul să investească creditul. Acceptă să fie împrumutat prin intermediul săracilor (Mt 25,40.45) și restituie însutit cu bonus viață veșnică, la învierea drepților (Lc 14,14).
Talanții împrumutați (creditul), pot fi consumați (mâncați), îngropați, depuși la bancă sau valorificați (investiți). Cel care în loc să dea de mâncare casnicilor îi bate, mănâncă și bea cu bețivii, consumând talanții, va fi pedepsit cu fățarnicii (Mt 24,45-51). Cel care mănâncă talanții tatălui cu desfrânatele, adică cu patimile (credit, nu moștenire pentru că tatăl încă trăiește), ca fiul risipitor (Lc 15,30), este iertat dacă se convertește. Cel care îngroapă talantul, fără a-l folosi, cade la testul credincioșiei (creditării) și rămâne pe dinafară (nu este angajat ca administrator în Împărăția cerurilor). Cel nepăsător (leneș), ar fi putut câștiga ceva fără să lucreze, dacă ar fi depus talantul la bancă (zarafi), și astfel Stăpânul l-ar fi luat înapoi cu dobândă (v. 27), iar el și-ar fi pierdut răsplata, dar ar fi fost mântuit ca prin foc (1 Cor 3,15). Învestitorilor buni și credincioși (credibili), vrednici de încredere peste puține, le este iertată datoria și sunt angajați ca administratori peste multe realități (vv. 21.23).
Creditarea modernă a ajuns mijlocul perfid și ascuns de a înrobi pe toții oamenii care lucrează pentru salar, pentru că se face și cu credite fictive, bani creați fără acoperire (acoperiți cu cerneală, nu cu aur), care însă trebuie restituiți cu dobândă, din bani munciți, bani cu valoare creată prin muncă. Banii inventați pentru creditare și dobânzile devalorizează banii existenți în circulație, iar la nivel de țări creează îndatorare perpetuă (datoria suverană). Înrobirea țărilor se face prin creditare și prin asasini economici, care corup politicienii (conducătorii) pentru a vinde (privatiza) bogățiile țării. Conducătorii care nu pot fi corupți sunt înlăturați prin asasinare dacă sunt iubiți de popor sau cu „revolte populare” inventate dacă există în popor nemulțumiri (care conducător poate mulțumi tot poporul?). Invazia armată este folosită numai ca ultima soluție.
Din punct de vedere moral, pilda talanților ne atenționează asupra gravității păcatului prin lipsă sau omisiune, pentru creștini. Păcătuim prin omisiune dacă nu folosim: talentul inteligenței pentru a discerne și gândi; talentul rațiunii, al cuvântului, pentru a învăța pe ignoranți sau a mângâia pe întristați; talantul averii pentru a dărui; talentul curajului pentru a împiedica răul.
Harul lui Dumnezeu (talanții), nu trebuie primit în zadar de către slujitorii, colaboratorii, lui Dumnezeu (2 Cor 6,1). Trebuie valorificat, fructificat, cu ajutorul lui Dumnezeu (Fil 2,13: Dumnezeu lucrează în noi voirea și înfăptuirea), în timpul potrivit (al venirii continue a lui Isus Cristos înviat pe unda electromagnetică a Duhului Sfânt), în ziua mântuirii, adică în timpul vieții pământești (2 Cor 6,1-3: din apostolul zilei).