Apostolul: 1 Cor 4,9-16; Evanghelia: Mt 17,14-23.
Isus Cristos continuă seria testărilor (evaluărilor), a extemporalelor date ucenicilor, care se dovedesc neputincioși în fața foamei (Mt 14,13-21; 15,29-39: înmulțirea pâinilor și a peștilor), a furtunii (Mt 14,23-33: umblarea pe ape) și a bolii (Mt 17,14-23: vindecarea lunaticului), în absența vizibilă a Maestrului.
Cuvântul cheie al acestei pericope evanghelice cu vindecarea (exorcizarea) unui lunatic, relatată de toți evangheliștii sinoptici (Mt 17,14-21; Mc 9,14-29; Lc 9,37-43), este ”neputința”, cuvânt care se repetă de mai multe ori. Așa că tema principală a acestei evanghelii am putea-o denumi ”cauzele neputinței ucenicilor în absența vizibilă a Maestrului”. Ucenicii sunt neputincioși, să sature mulțimea flămândă (duminica 8 după Rusalii), să ajungă la tărâmul veșniciei, pe marea învolburată (duminica 9 după Rusalii) și să vindece pe lunatic (duminica 10 după Rusalii). Nu s-au descurcat, în niciuna din cele trei situații, fără prezența vizibilă a lui Isus Cristos.
Matei indica ca și cauza principală a neputinței ucenicilor lipsa credinței tatălui lunaticului (v. 17) sau puțina credință a ucenicilor (v. 20). Fără credința bolnavului, a celor care-l prezintă pentru vindecare sau a taumaturgului, vindecarea nu-i posibilă. Nici Isus Cristos nu a putut face minuni în Nazaret din cauza necredinței consătenilor săi (Mc 6,5-6).
Credința vie cât un grăunte de muștar face minuni (v. 20). Comparația nu privește mărimea sămânței de muștar, care este cea mai mică dintre toate semințele, ci forța vitală, germinativă, care este în ea, putere care face să crească din ea un arbore mare (Mt 13,32). Agricultorul ară, seamănă, prășește, dar Dumnezeu dă creșterea (1 Cor 3,6-7). Așa și în sămânța credinței, forța vitală care o face să crească până la mărimea minunilor este puterea lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt. Creștinul credincios, agricultor spiritual, trebuie numai să are și să prășească cu post și rugăciune (Mc 9,29). Credința vie, germinativă, întreținută de postul penitențial și de rugăciune stăruitoare este puternică în războiul invizibil cu Diavolul, păcatul și moartea, în absența vizibilă a lui Isus Cristos înviat și înălțat la cer.
Când apostoli au fost trimiși într-o misiune de antrenament, au fost împuterniciți ca să alunge duhurile necurate și să vindece orice boală și neputință (Mt 10,1.8). S-au întors din misiune raportând cum li s-au supus duhurile necurate. Ce s-a întâmplat între timp de au pierdut puterea primită? Au devenit neputincioși spiritual pentru că au început să lupte pentru putere umană, politică, pentru mărire și întâietate (Mc 9,34), și de aceia au pierdut puterea spirituală.
A doua cauză a neputinței este necredința și îndărătnicirea, sucirea cu spatele la Dumnezeu, mergând îndărăt, nu înainte (v. 17: generația necredincioasă și sucită). Convertirea este ”sucire” sau răsucire, cu fața spre Dumnezeu. Credința vie, cu putere germinativă de la Dumnezeu, ca sămânța de muștar, deși mică este putincioasă, deplasând obstacole mari ca muntele (v. 20). Credința vie se prășește cu postul și se udă cu rugăciunea.
Matei vorbește de fiul lunatic al unui om, care-l numește pe Isus Cristos, Domn (vv. 14-15). Marcu vorbește de un fiu posedat de un duh mut și surd („autist”), al uni om din mulțime, care se adresează lui Isus Cristos cu apelativul de Învățător (Mc 9,17.25). Luca amintește că fiul era unic, ca fiul văduvei din Nain (Lc 7,12), și era posedat de un duh necurat (Lc 9,39.42). Tatăl este personajul principal al episodului, nu fiul.
Din punct de vedere simbolic luna este o realitate care crește și descrește. Epilepticii sunt lunatici pentru că sănătatea lor are un parcurs sinuos. Lunatici spiritual sunt creștinii, ucenicii sau monahii de ziua întâi, de duminică, care cresc și descresc spiritual, având un parcurs sinuos. Pentru a intra în Împărăție creștinul trebuie să fie ca și copii (Lc 18,16-17), să crească continuu.
Isus Cristos recomandă verificarea putinței de a-i fi ucenici și a împuternicirii primite (Lc 14,25-27), așa cum verificăm puterea financiară când vrem să construim un turn sau puterea militară când vrem să facem un război (Lc 14,28-32). Este înțelept să renunțăm dacă ajungem la concluzia că suntem neputincioși. Noi greco-catolicii, după 1989 nu am respectat aceste sfaturi. Am început costrucții de biserici pe care nu le putem termina. Ne-am angajat în ”război” cu ortodocșii majoritari, fără a ține cont că suntem minoritari. Am arătat astfel cât de neputincioși suntem. Catedrala din piața Cipariu, din Cluj-Napoca, este semnul vizibil al neputinței creștinilor greco-catolici din Cluj-Napoca.
Condiția umilă a apostolilor, slujitorii lui Cristos și administratorii tainelor lui Dumnezeu (1 Cor 4,1), oamenii cei mai de pe urmă, condamnați la moarte, gunoiul lumii, murdăria tuturor, slabi, disprețuiți, în comparație cu corintenii, care erau înțelepți, puternici, cinstiți (1 Cor 4,9-13: apostolul zilei), nu-i face neputincioși spiritual, pentru că puterea lui Dumnezeu se desăvârșește, rămâne și se manifestă mai clar prin slăbiciunile apostolilor (2 Cor 12,9-10: când sunt slab atunci sunt puternic).
Vezi și textul paralel Mc 9,17-32, din Duminica 4 a sfântului și marelui Postul.