Apostolul: Fap 9,32-42; Evanghelia: Io 5,1-15
După Paști, începea mistagogia neo-botezaților (neóphyton, neo-implementatul, săditul: 1 Tim 3,6), prezentând efectele învierii lui Isus Cristos în viața creștinilor. Unul dintre efectele Învierii este „mica înviere” a inițierii creștine (botez, mir, cuminecare). Este trecerea de la neputința căderii la viața spirituală activă, prefigurată de vindecarea slăbănogului lângă scăldătoarea de la Poarta Oilor (duminica 4 a Paștilor). Alt efect al Învierii este „iluminarea” inițierii creștine, prefigurată de iluminarea femeii samarinene (duminica 5 a Paștilor) și a orbului din naștere (duminica 6 a Paștilor). Iar efectul ultim al Învierii este trecerea la neputința maximă a morții la maxima viață activă veșnic, a Împărăției, prin „prima înviere”.
Vindecarea neputinciosului lângă scăldătoarea de la Poarta Oilor, Bethzatha în evreiește (v. 2), este unul din cele șapte ”semne” puternice, care anticipă pe al optălea, învierea lui Isus Cristos. Semne prezentate de Ioan ca să credem că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând să avem viață activă în numele lui (Io 20,30-31). La fel minunile înfăptuite de creștini sunt ”semne” ale îndumnezeirii lor, ale asemănării cu Dumnezeu. Minunile nu sunt numai ”semne” pentru a-l recunoaște pe Mesia. Sunt și ”lucrări”, fapte ale lui Dumnezeu, ca și credința în Trimisul lui Dumnezeu (Io 6,29), care revelează că Dumnezeu este Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, iar Fiul este egal cu Tatăl (Io 5,18). Lucrările frumoase ale Tatălui (Io 10,32-33; 14,10-12; 17,4), trebuie înfăptuite cât este încă ziuă (Io 9,4).
Viața activă, a lucra continuu, vine în contradicție cu repausul sabatic. De aceea lucrarea vindecării neputinciosului de la Poarta Oilor din Ierusalim, în zi de sâmbătă, revelează atitudinea lui Isus Cristos față de principala sărbătoare iudaică, sabatul și față de rusaliile iudaice în timpul cărora a avut loc vindecarea (v. 1). Isus Cristos nu suprimă tradiția iudaică în forma ei cea mai vizibilă și simțită, a sărbătorilor. Nu suprimă sabatul, ci îl cumulează, în marele sabat al odihnei în care se intră la adormirea în Domnul, sabat care ține toată perioada de la moartea până la învierea trupului.
Oricât am lucra și oricât bine am face tot nu ne putem automântui și nu putem supravețui veșnic. Odihna sabatică conștientiza ascetic acest fapt. Sabatul era și semnul vizibil al așteptării inactive a celui care trebuia să vină și să facă lucrarea mântuirii, dând viață veșnică. Isus Cristos Marele Preot, a înfăptuit urgenta lucrare a mântuirii, non stop, și sâmbăta, fără a fi vinovat de profanare, precum nevinovați erau preoții leviți care, în templu, nu respectau sabatul (Mt 12,5). De exemplu, taie împrejur copilul evreu a opta zi de la naștere (operație chirurgicală), chiar dacă a opta zi cade sâmbăta, ca să nu se strica legea lui Moise (Io 7,22-23). Și evreii făceau sâmbăta lucrările urgente, care nu puteau fi amânate, lucrări care protejau interesul propriu (Lc 13,15: adăparea animalului; Lc 14,5: scoaterea copilului sau a boului căzut în fântână).
Isus Cristos schimbă locul odihnei săptămânale, în odihna de la sfârșitul acestei vieți. Deschide calea spre viață activă continuu, productivă. Cât este încă ziuă, trebuie să facem urgent agricultură spirituală pentru a produce roade care să rămână, pentru că vom fi judecați după rodnicie (Mt 25,14-30: pilda talanților). Trebuie să lucrăm nu numai pentru hrana pieritoare, ci și pentru hrana nepieritoare, ”care dăinuie spre viața veșnică, pe care v-o va da Fiul Omului” (Io 6,27).
Rusaliile iudaice, sărbătoare a dăruirii Legii prin legământul de pe muntele Sinai la 40 de zile după Paștele trecerii mării Roșii, Lege dăruită prin înger, oferea vindecare (mântuire) numai lui Israel, primul care a intra în scăldătoarea-botez a mării Roșii. Isus Cristos împlinește semnificația rusaliilor iudaice, oferind vindecare-mântuire tuturor care intră în noul Legământ prin scăldătoarea inițierii creștine (botez, mir și cuminecare).
Apa din scăldătoare nu vindeca prin efect natural. Astfel ar fi vindecat continuu. Vindeca pe primul care cobora în bazin, după ce un înger al Domnului se cobora, la răstimpuri, să se spele în bazin și tulbura apa (v. 4). Apa botezului creștin spală păcatele, nu prin efect natural epuizabil ca la spălatul fizic, ci prin harul Spiritului Sfânt, efect care nu se epuizează dacă coboară altul înainte în apa botezului. Așa cum o rază de soare nu se epuizează dacă mai mulți beneficiază de lumina ei (cf. Ioan Gură de Aur, Omilia 36, la Ioan).
Neputinciosul avea soluția scăldătoarei ca să se facă sănătos de aceea la întrebarea dacă vrea să se facă sănătos (v. 6) răspunde că nu are viteză suficientă ca să ajungă primul la scăldătoare, nu are om să-i schimbe viteza (v. 7), ignorând că Tatăl la trimis pe Fiul Omului ca să ne ridice din neputința căderii. Îngerul marelui Sfat (Is 9,6 LXX), a coborât pe pământ și rămâne cu noi permanent, până la sfârșitul lumii (Mt 28,20). A tulburat apa Iordanului cu darul Spiritului Sfânt când a fost botezat de Ioan Botezătorul (primul botez creștin). Tulbură și acum apa botezului cu același Spirit Sfânt invocat de către preotul botezător.
De 38 de ani, de când era bolnav, toți l-au ignorat pe neputincios (v. 5), l-au marginalizat. Nu se precizează de ce boală suferea, indicând astfel boala în general consecință a păcatului (v. 14), boală vindecabilă prin botez. Acum că a fost vindecat fără respectarea odihnei sabatice (a dreptului canonic), toți s-au pus în mișcare. De fapt neputinciosul a fost 38 de ani într-o inactivitate continuă, într-o sâmbătă lungă. A cumulat 38 × 356 zile de sabat. Și-a făcut din plin norma de odihnă. Isus Cristos îl integrează în viața activă continuă, inclusiv sâmbăta, în vederea unui alt sabat cumulat, care începe cu adormirea în Domnul și se va termina când Isus Cristos va reveni pe norii cerului și va zice: ”i-ați trupul tău și umblă”.
Slăbănogul este simbol al poporului evreu atașat de Lege și de sabat prin care avea soluția mântuirii-vindecare. Evreilor le lipsea numai un om, un Mesia politic, care să-i elibereze de sub jugul roman. Nu aveau nevoie de oferta generoasă a lui Isus Cristos, de eliberare din robia păcatului și de înviere spre viață veșnică.
Interogat de ce nu respectă sabatul ridicându-și targa (v. 10), vindecatul dă vina pe Vindecător, indirect acuzându-l de instigare la ne păzirea sabatului (v. 11). Când află cine a fost Omul care l-a vindecat se duce la iudei și-l pârește pe Vindecător, devenind ”turnător”. Spre deosebire de orbul din naștere (Io 9,1-39), care a devenit iudeo-creștin, slăbănogul a fost și a rămas numai iudeu, ”nevinovat” în ce privește respectarea sabatului.
Neputinciosul este și simbol al omului căzut care supravețuiește un timp având nevoie de asistență socială. După moarte (paralizie totală) omul nu mai are nevoie de asistență socială. Are nevoie numai de asistență spirituală (slujbe și părăstase), dacă nu a intrat în odihna Domnului la adormirea morții trupului.
Existența omului stă sub semnul neputinței. Neputincioși la naștere, avem nevoie de asistență maternă. Neputincioși din cauza bolilor, avem nevoie de asistență medicală. Neputincioși la cap din cauza ignoranței, avem nevoie de asistență școlară (culturală). Neputincioși din cauza sărăciei (lipsurilor), avem nevoie de asistență caritas. Neputincioși din cauza bătrâneții, avem nevoie de asistență ”gerovitală” din partea fiilor.
Bătrânii au prioritate în asistența socială pentru că sunt încă puțină vreme cu noi. Vizita deasă la cimitir, florile și monumentele funerare, nu compensează neglijența în acordarea asistenței în neputințele bătrâneții. Trupul mort nu mai are nevoie de nimic. Îl va ridica din neputința totală a morții numai Isus Cristos la învierea trupurilor, când va zice: ”i-ați trupul tău și umblă”.
Isus Cristos prin apostolul Petru vindecă în Lydda pe Enea (Fap 9,34: Enea te vindecă Isus Cristos), paralizat de opt ani, de „lumea plăcerilor” și a ispitelor (8 este 4 plus 4, patru fiind simbol al lumii; patru puncte cardinale, patru anotimpuri), și-l integrează în viața activă, fapt care produce convertirea tuturor (Fap 9,32-35). În Ioppe învie pe Tabitha („Gazelă”, plină de faptele bune și de milosteniile pe care le făcuse, Fap 9,36) ucenică virtuoasă moartă (Fapte 9,36-42; apostolul zilei), „perechea” feminină a lui Enea, fapt care convertește pe mulți, nu pe toți. Scena învierii Tabithei, asemănătoare cu învierea fiicei lui Iair de către Isus (Mc 4,21-43), prefigurând trezirea din adormirea morții, sfârșitul marelui sabat al odihnei în Domnul și intrarea în viața activă a Împărăției lui Dumnezeu, a ucenicilor virtuoși. Minunile săvârșite prin Petru, confirmă faptul că Isus Cristos Domnul înviat și înălțat la cer continuă să lucreze împreună cu apostoli, întărindu-le cuvântul prin minuni însoțitoare (Mc 16,20).
După minunea vindecării slăbănogului de la Poarta Oilor, făcută sâmbăta, iudeii au început să-l prigonească pe Isus Cristos (Io 5,16). Isus a răspuns că Tatăl său lucrează și acum și la fel face și Fiul (Io 5,17). Sub pretextul că a desfințat sabatul și s-a făcut egal cu Dumnezeu, numindu-l Tată, iudeii și mai înverșunați căutau să-l omoare (Io 5,18).
Isus Cristos își justifică atitudinea față de sabat cu următorul argument. Tatăl, Fiul și Duhul au lucrat împreună la crearea cosmosului. După terminarea creației s-au odihnit de acest tip de activitate, odihnă a cărei imagine este sabatul (Gen 2,2-3). Dar Tatăl prin Fiul continuă să acționeze cu alt tip de activitate, cea de guvernare a creației, ca suveran, ca rege judecător (Io 5,22.27), susținător și dătător al vieții (Io 5,21.26). Viața este continuă, non stop, sau nu mai este. Isus Cristos identifică activitatea sa, nu cu cea de creator, ci cu cea continuă de guvernator, de suveran judecător, ca Tatăl ceresc (Io 5,17), făcând tot ce Tatăl face continuu (Io 5,19). Funcția de guvernator a primit-o de la Tatăl, nu prin participare, ci prin ființă, fiind Fiul lui Dumnezeu și Fiu al Omului (Io 5,22.27).
Până la Cristos, Tatăl a susținut viața prin supravețuirea sufletului la adormirea morții trupului și prin supravețuire trupească în urmași. O soluție provizorie, ca și reparațiile vindecărilor, pentru că lumea se va sfârși prin moarte generală. De la Isus Cristos Înviatul, viața se susține și prin învierea trupului spre viață veșnică, prin ”prima înviere”.
Vezi și Duminica 2 a Postului mare, unde vindecarea paraliticului din Cafarnaum (Mc 2,1-12), care a avut patru oameni ca să-l poarte, asemănătoare cu cea a neputinciosului de la Poarta Oilor (Io 5,1-15), care nu avea om (v. 7), este semnul vizibil că Fiul Omului are pe pământ puterea invizibilă de a vindeca total iertând și păcatele.