Apostolul: Gal 6,11-18; Evanghelia: Lc 16,19-31
Parabola sămânței (Lc 8,5-15: Duminica 21 după Rusalii) prezenta patru feluri de a accepta Cuvântul vieții și învierii în pământul inimii. Parabola bogatului nemilostiv, a sămânței respinse, prezintă consecințele, de după moartea trupului, a refuzării sămânței Cuvântului lui Dumnezeu (Moise și Profeți) de către un evreu (fiu a lui Avram).
Contextul biblic al parabolei bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (ucenic de nevoie nu de bună voie) este parabola administratorului nedrept (Lc 16,1-8) cu sfaturi practice pentru bunul uz al bogățiilor proprii (Lc 16,9-13). Bogățiile nedrepte (mamona) să fie folosite pentru a ne face prieteni care să ne primească în corturile veșnice (Io 14,2: casa Tatălui), atunci când vom duce lipsă (Lc 16,9).
Bogatul anonim (nu avea numele înscris în cartea sprijinitorilor vieții) se îmbrăca cu țesături fine, cu purpură și vison, ca împărații orientali. Cu purpură a fost îmbrăcat Isus Cristos de către ostași ca să fie batjocorit ca împărat al iudeilor (Io 19,2-3). Bogatul își umplea existența goală și plictisitoare cu banchete zilnice (v. 19), gândind și trăind ca bogatul nebun (Lc 12,19: odihnă, mâncare, băutură și desfătare).
Săracul numit profetic Lazăr (Lazaros, forma grecească a ebraicului Eleazar, El Azar, adică „Dumnezeu ajută, vine în ajutor”), ca fratele Martei și Mariei din Betania (Io 11,1), era acoperit cu plăgi (v. 20), ca un alt Iov. Tăcut și flămând tânjea, după fărâmiturile de la masa bogatului, ca fiul risipitor după roșcoavele porcilor (Lc 15,16), dar nu le primea (v. 21). Ca și femeia cananeancă era gata a se mulțumi cu fărâmituri (Mt 15,27). Bogatul nemilostiv n-a fost crud cu săracul Lazăr. L-a ignorat deși stătea la poarta sa (v. 20). Îl cunoștea, l-a văzut și îi știa numele (v. 24: l-a recunoscut), dar nu și-a adus aminte ca să-i venă în ajutor în numele lui Dumnezeu. L-a „ucis” cu indiferența, cu nesimțirea. A păcătuit prin omisiune. Fiind bogat și având surplus, bogatul a fost nu numai indiferent față de Lazăr, ci și nedrept, „tâlhar”. A răpit surplusul care era al săracului.
Păcatul bogatului nemilostiv este păcatul Sodomii și Gomorei, adică consumismul trufaș caracterizat de pradă, risipă și desfătare în „belșug de pâine și în preaplin de vin”, dublat de lipsa totală de caritate și comuniune cu cel sărac, „fără a întinde o mână celui sărac și nevoiaș” (Iez 16,49 LXX). Nimicirea prin pucioasă și foc, distrugerea totală, a fost consecința ultimă pentru Sodoma și Gomora (Gen 19,24). Corupția morală, homosexualitatea în cazul Sodomii (Gen 19,4-8), este consecința vieții consumiste, fără caritate, viață înstrăinată de Dumnezeu și de aproapele. Cu foc vor fi pedepsiți individual, bogații indiferenți, consumiști și nemilostivi, cum va fi judecat și pedepsit colectiv și Babilonul cel mare (Apoc 17,16; 18,8).
Moartea trupului, soarta tuturor, inversează situația celor doi. Lazăr „a fost adăugat la părinții săi” (Jud 2,10; cf. Gen 15,15; 47,30), ca să se odihnească. Nu a fost înmormântat, fiind mereu la porțile caselor noastre cerând tăcut ajutor. A fost purtat de îngerii de serviciu în sânul lui Avram (v. 22), partea intimă, hărănitoare a tatălui Avram, care adună pe toți fii săi la banchetul mesianic (Mt 8,11-12), unde este mângâiat (v. 25). Sânul lui Avram sau pieptul care alăptează sau poala, era „raiul” Vechiului Testament, „sala de așteptare” clasa întâi a lui Mesia.
Bogatul nemilostiv a fost înmormântat și a ajuns în iad (hades), în chinuri, de unde ridică ochii și se roagă către Avram (cerșește ajutor), poate pentru prima dată. Ridicarea ochilor indică faptul că hades-ul este sub sânul lui Avram. Vede de departe pe Avram și pe Lazăr în sânul său (v. 23). Îl recunoaște pe Lazăr, îi știe numele, aceasta însemnând că l-a ignorat de bună voie. Vorbește numai cu tatăl Avram sperând că-l va ajuta. După moarte cererea de ajutor se face către oamenii lui Dumnezeu (sfinți), ca Avram, nu către oamenii de rând. Cu Lazăr nu a existat nici o comunicare în viața pământească și nu există nici după moarte. A cerut ca ajutor o picătură de apă (atâta stă pe un deget înmuiat în apă), simbol al vieții, ca să-l răcorească de văpaia (a iadului, nu a gheenei), de lipsa de confort, înțeleasă în opoziție cu mângâiere din sânul lui Avram (v. 24). Odihna în loc răcoros devine o cerere importantă în rugăciune pentru cei morți.
Bogăția nu duce automat în iad și nici sărăcia (zdrențele) direct în rai. Depinde cum sunt trăite și folosite. Lazăr a fost un sărac împăcat cu soarta sa. S-a încrezut mai mult în Dumnezeu decât în oamenii bogați și Dumnezeu l-a ajutat.
Bogatul îl invocă pe Avram ca tată (v. 24), iar Avram îl numește pe bogat copil (v. 25) și îi amintește că și-a primit „bunătățile” (agatha) pe pământ, iar Lazăr a primit „răutățile”. Constată schimbarea de situație adusă de moartea trupului. Lazăr este mângâiat, consolat, iar bogatul chinuit, muncit (v. 25). În plus, o prăpastie mare a fost statornicită, stabilită, între cele două „etaje” (sânul lui Avram și hades), care-i desparte și împiedică trecerea dintr-o parte în alta (v. 26), dar nu împiedică comunicarea verbală și vizuală (v. 23). Comunicarea este „comuniune” insuficientă. Prăpastia a fost creată în viața pământească de bogatul nemilostiv, care nu a dat săracului Lazăr minimul, fărâmiturile de la masă. (Prov 21,13 TM: „Cine-și astupă urechea de la strigătul celui sărac, și el va striga și nu i se va răspunde”). Și în viața aceasta și după moartea trupului rugăciunea de cerere de ajutor (comunicare) fără caritate (comuniune) nu este ascultată.
Parabola dezvăluie un aspect limită a stării sufletului numai de la moartea trupului până la învierea trupului. Moartea trupului nu ne duce în neființă și nici în realități veșnice. Cum să fie veșnică existența între moarte și înviere dacă credem în învierea trupului și așteptăm învierea morților? Învierea trupului și judecata universală ne introduce în realități veșnice (viață sau osândă veșnică) nu moartea trupului. Dumnezeu lungește viața aceasta, amână moartea trupului, iar după moartea trupului amână învierea trupului, pentru a da timp suplimentar de convertire.
Refuzarea în această viață a minimului de caritate (fărâmiturile de la masă refuzate de bogatul nemilostiv), are ca și consecință după moarte, imposibilitatea minimului de caritate (picătura de apă de pe vârful degetului refuzată de Avram datorită prăpastiei de netrecut construită de bogat în viața pământească). Comuniunea sau necomuniunea se perpetuează din viața aceasta în viața sufletului de după moartea trupului.
Parabola prezintă o situație limită. Consecințele, de după moartea trupului, a lipsei de comuniune minimă (fărâmituri) cu aproapele. Nu trebuie extinsă aplicarea parabolei la toți morții, cum fac protestanții, și nici la judecata universală. Frații noștri creștini, care au adormit în credință dreaptă (ortodoxă) și comuniune ecleziastică, pentru care ne rugăm, nu sunt bogați nemilostivi. Dacă ar fi bogați nemilostivi, întradevăr n-ar avea rost să ne rugăm pentru ei.
După moarte trupul este în nesimțire (mort) neavând nevoie de nimic, dar sufletul simte (este viu), se mângâie și se bucură ca săracul în sânul lui Avram (raiul Vechiului Testament) sau se chinuiește și suferă ca bogatul în iad. După învierea trupului și judecata universală (Mt 25,31-46), se intră în realitatea veșnică a Împărăției lui Dumnezeu (cei de la dreapta, oile) sau în gheenă (cei din stânga, caprele), care este moartea a doua (Apoc 20,11-15), nimicire a trupului și a sufletului, după cum a precizat Isus Cristos: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul (persecutorii umani), dar sufletul nu-l pot ucide. Temeți-vă mai degrabă de cel care poate nimici și sufletul și trupul în gheenă (Judecătorul divin)”, (Mt 10,28). Prima moarte este provizorie, a doua este veșnică.
Refuzat de Avraam, bogatul nemilostiv nu mai insistă cu cererea pentru sine, acceptă situația în care a ajuns și face o nouă cerere de ajutor lui Avraam, nu lui Lazăr, în favoarea celor cinci frați din casa tatălui său. Dorește ca Avraam să-l trimită pe Lazăr (nu ca o nălucă, ci să-l învieze, cf. v. 31), ca să le dea mărturie fraților ca nu cumva să ajungă în acel loc de chin (vv. 27-28). Avraam a răspuns că au mărturia a doi martori, Moise (Legea) și profeții (v. 29), mărturie juridic adevărată. Bogatul insistă gândind că mărturia uni mort reanimat va fi mai convingătoare și frații se vor converti (v. 30).
Soluția învieri (reanimării) lui Lazăr, pentru convertirea celor cinci frați ai bogatului (v. 30), nu este confirmată nici de învierea (reanimarea) lui Lazăr fratele Martei și Mariei și nici de învierea lui Cristos. Preoții cei mai de seamă și fariseii, care se pretindeau ucenicii lui Moise (Io 9,28), în loc să se convertească după învierea lui Lazăr, au găsit un motiv în plus să-l omoare și pe Lazăr (Io 12,10) și pe Isus Cristos (Io 11,53).
A doua rugăciune a bogatului nemilostiv, de cerere de ajutor pentru alții (mijlocire), nu a fost ascultată pentru că cerea o minune de reanimare sau înviere pentru rezolvarea unei probleme care avea deja o soluție naturală. Soluția veche și nouă este ascultarea de Moise (Lev 19,18: iubirea aproapelui) și de Profeți (Is 58,6-11: vv. 7.10: împărțirea pâinii cu cel flămând), și prin ei ascultarea de Dumnezeu care a grăit prin sfintele Scripturi, prin Legea nepieritoare și profeți (Lc 16,16-17). Nici un miracol, nici o altă revelație, apariție sau mesaj, nu se pot substitui sfintelor Scripturi (v. 31).
După ce a vorbit prin Isus Cristos, revelația maximă, Dumnezeu a amuțit, în sensul că nu mai are nimic de zis (Sf. Ioan al Crucii, Subida del Monte Carmelo 2,22). Duhul Sfânt, trimis de Tatăl în numele Fiului, ne învață, ne amintește și ne călăuzește în înțelegerea și aprofundarea plinătății revelației realizată în Isus Cristos (Io 14,26; 16,12-15). Vor fi revelații, semne și minuni noi, dar ale cristoșilor și profeților mincinoși, ca să rătăcească, de se va putea, pe cei aleși (Mc 13,22). Faptul că bogatul a avut milă de frații săi încercând să le vină în ajutor și faptul că s-a resemnat acceptând să ispășească în chinurile iadului nepăsarea față de sărmanul Lazăr, fără a huli pe Dumnezeu ca satanizații (Apoc 16,9.11.21), lasă deschisă posibilitatea mântuirii sale după învierea trupului și judecata finală.
Bogatul nemilostiv, îl numește pe Avram părinte, deci se recunoaște de fiu a lui Avram, tăiat împrejur, dar nu a păzit Legea (Gal 6,13; apostolul zilei), nu a ascultat de Moise și de Profeți (v. 31), care porunceau să iubești pe aproapele ca pe tine însuți (Lev 19,18) și să hărănești pe cel flămând (Is 58,7.10). Toți care umblă după dreptarul (norma) Legii, împlinite de Isus Cristos răstignit și înviat, și întregul Israel a lui Dumnezeu (Biserica lui Dumnezeu), vor avea parte de pace și îndurare (Gal 6,16).