Apostolul: 2 Cor 9,6-11; Evanghelia: Lc 5,1-11
Duminica 18 după Rusalii, prima după înălțarea sfintei Cruci, urmează întotdeauna după Duminica după înălțarea sfintei Cruci (Mc 8,34-9,1), în care sunt prezentate condițiile necesare pentru a fi ucenic total a lui Isus Cristos (jertfă de tot, holocaust), nu simplu școlar, rezervă sau suporter (fan) creștin (jertfă parțială). Petru și însoțitorii săi au lăsat toate și l-au urmat pe Isus Cristos (v. 11), devenind ucenici totali.
Pescuirea minunată (Lc 5,1-11), relatată numai de Luca, a avut loc după predica lui Isus Cristos din sinagoga din Nazaret, în care anunță că a fost consacrat cu Spiritul Sfânt ca: Rege mântuitor, Profet mare, mare Preot și Mire (Lc 4,18-21; Is 61,1-3; Fapte 10,38). Ca Rege salvator vindecă un demonizat, pe soacra lui Petru și mai mulți bolnavi (Lc 4,31-41).
Isus Cristos ca Profet mare și Maestru divin (vv. 1-3), a șezut pe „tron” în una din cele două bărci de la marginea lacului (v. 2), în barca lui Petru (v. 3), și a învățat poporul venit, de data aceasta, ca să asculte cuvântul care provine de la Dumnezeu (v. 1), nu ca să se vindece. În vechime predicatorul ședea iar ascultătorii stăteau în picioare. În vremurile noastre predicatorul stă în picioare iar ascultătorii șed.
Isus Cristos ca Rege sau Împărat mântuitor a înfăptuit minunea pescuitului miraculos (vv. 4-10), asemănătoare cu pescuirea de după înviere, de la banchetul „euharistic” de absolvire a scoli uceniciei (Io 21,4-11). Ca mare Preot și Mire divin a chemat pe primii ucenici, nucleul Miresei, care după sfârșitul vieții pământești prin cruce și înviere, vor trebui să-i continue misiunea cu puterea Spiritului Sfânt, ca apostoli pescari de oameni vii (vv. 10-11) și fundament al Bisericii lui Dumnezeu, una sfânta, catolica (soborniceasca) și apostolica.
Chemarea și examinarea ucenicilor viitori apostoli (temelia Bisericii) se aseamănă cu cea a Fecioarei Maria (mama și hrănitoarea Bisericii). A fost verificată capacitatea de a asculta de cuvântul lui Dumnezeu. Petru a ascultat de Isus Cristos și la cuvântul său, ascultat când predica anterior din barca sa (v. 3) și poruncit apoi (v. 4), a aruncat mrejele (v. 5). Maria răspunde îngerului Gabriel: „iată, roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău” (Lc 1,38).
După școala primară făcută în sinagogă, urmează școala liceală făcută ca ucenici ai lui Isus Cristos, nu simpli școlari. Proba de admitere la ucenicie a constat din verificarea capacității de a acționa după cuvântul lui Cristos și nu după cunoștințele profesionale personale. Petru cunoștea arta pescuitului conform căreia se pescuiește mai bine noaptea, nu ziua, în largul lacului, nu la țărm. Acționând așa nu au prins nimic (v. 5). Osteneala fără Cristos este zadarnică (Lc 11,23: cine nu adună cu mine risipește). Acționând după cuvântul lui Cristos, ziua, în timp neprielnic și în loc nepotrivit pentru pescuit, aproape de țărm, au pescuit o mare cantitate de pește (v. 6).
În fața minunii pescuitului minunat, a manifestării puterii divine, Petru s-a aruncat la picioarele lui Isus Cristos, semn de supunere și pocăință (v. 8: om păcătos sunt) și gest fizic de rugăciune în fața lui Dumnezeu prezent în Fiul său. Recunoaște că este om păcătos, ca Isaia la vederea Domnului oștirilor (Is 6,1.5), și cere lui Isus să se depărteze de el (v. 8). Aici Petru l-a numit pe Isus Cristos Domn (Kyrios), nume divin, nu Stăpâne (epistatés, șef) ca mai înainte (v. 5). Ca în Lc 4,36, la vindecarea unui demonizat cu puterea cuvântului, toți au fost cuprinși de spaimă pentru că a avut loc o teofanie (v. 9).
Impresionați de pescuirea minunată pescarii, Petru, Andrei (nenumit, dar indicat de pluralul de la vv. 5-7), Iacob și Ioan, au lăsat imediat totul (v. 11; cf. Mc 1,18), ca și vameșul Levi (Lc 5,28), pentru a se pregăti ca ucenici să devină pescari de oameni vii din apele morții (v. 10: vei prinde oameni, ca să-i faci, să-i păstrezi vii), folosind plasa țesută din cuvintele lui Isus Cristos. Lepădarea de tot ce ai este o condiție fundamentală pentru a putea fi ucenic a lui Isus Cristos (Lc 14,33). L-au urmat pe Isus Cristos ca ucenici până la cruce când toți l-au abandonat și au fugit (Mc 14,50). Lepădarea de gândurile omenești pentru a gândi cele ale lui Dumnezeu (Mt 16,23: Petru „satanizat” nu se gândea la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor), se va face mai greu. Se va realiza abia după învierea lui Cristos. Atunci, de exemplu, Petru și Ioan, în fața autorităților religioase care le interzicea să predice învierea lui Cristos, au afirmat că se cuvine să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fap 4,19).
Cantitatea de pește pescuit viu (capturat, prins, închis, încercuit), a fost așa de mare încât erau în pericol să li se rupă năvoadele (v. 6). Au chemat pe cei ce erau în cealaltă barcă și i-au făcut părtași la abundență umplu-le și lor barca (v. 7). Au pus în practică principiul fundamental al economiei creștine, principiul vaselor comunicante. Abundența, surplusul trebuie redistribuit dând și altora, nu cumulat în hambare mai mari, ca nebunul bogat căruia i-a rodit îmbelșugat țarina (Lc 12,16-21; Duminica 26 după Rusalii).
Abundența de pește, ca și cea de vin la nunta din Cana (Io 2,6) sau cea de pâine de la cele două înmulțiri a pâinii și a peștilor, este un semn al erei mesianice. Abundența de produse din era modernă, produse consumate egoist, este un semn al mesianismului tehnologic și al amăgirii din era anticristică.
Apostolul Pavel a aruncat mult plasa țesută din Cuvântul lui Dumnezeu în apele lumii (Apoc 17,15: apele sunt popoare și gloate și neamuri și limbi) și a pescuit mulți oameni vii. Folosind o imagine agricolă, Pavel a îndemnat pe creștinii din Corint ca să semene (distribuie) mult ca să recolteze mult (2 Cor 9,6: apostolul zilei) și să se îmbogățească cu adevărat dăruind bisericii mame din Ierusalim care i-a făcut părtași de darul mântuirii prin Isus Cristos. Comuniunea prin dărnicie catolicizează bisericile creștine. Cea mai catolică este Preasfânta Treime în care comuniunea interpersonală este perfectă. Îndeplinirea „liturghiei” darurilor, care acoperă nevoile sfinților din Ierusalim, aduce și multe mulțumiri (euharistii) lui Dumnezeu pentru darul primit (2 Cor 9,11-12), oferind o parte din dar dăruitorului, este semn că recunoști pe dăruitor ca proprietar al darului, proprietar care te-a făcut copărtaș, coproprietar a ceea ce ți-a dăruit. Dacă vinzi, faci un schimb de valori și nu câștigi nici tu nici cumpărătorul. Dacă dăruiești sau ierți datoria, transformându-o în dar, nu pierzi, iar primitorul sau datornicul câștigă (câștigi și tu dacă dărnicia este reciprocă). În plus dărnicia va fi recompensată însutit (Mt 19,29), așa că dăruind vei dobândi mult mai mult.