Apostolul: 1 Cor 16,13-24; Evanghelia: Mt 21,33-44
Pilda despre via Domnului sau a viticultorilor (țărani) necinstiți și ucigași, urmează după intrarea triumfală a lui Isus Cristos în Ierusalim și templu (Mt 21,1-17), blestemarea smochinului neroditor (Mt 21,18-22) și parabola celor doi fii, unul credincios în fapte, altul numai în cuvinte (Mt 21,28-32). Pilda continuă polemica împotriva reprezentanților iudaismului oficial, preoți și cărturari. Mesajul public al pildei a fost destul de transparent, așa că arhiereii și fariseii și-au dat seama că Isus Cristos vorbește despre ei, dar s-au împietrit nu s-au convertit. De aceea căutau să-l aresteze, arestare amânată de teama față de popor, care-l socotea profet (Mt 21,45-46).
Pilda se inspiră din cântarea lui Isaia despre via Domnului (Is 5,1-7). În Isaia via este vinovată și condamnată pentru nerodire, ca în cazul smochinului neroditor (Mt 21,18-22), sau mai bine zis pentru rod rău, mărăcini în loc de struguri (Is 5,4). Rodul așteptat era judecată și dreptate, dar via a rodit nelegiuire și țipăt (Is 5,7). În Evanghelie (Mt 21,33-44; Mc 12,1-12; Lc 20,9-19), viticultorii sunt vinovați și condamnați pentru batjocorirea și uciderea profeților și a Fiului, pentru nelegiuire și crimă.
Via este simbol al poporului lui Israel: ”via Domnului Sabaot este casa lui Israel, și omul din Iuda, mlădiță iubită” (Is 5,7; cf. Os 10,1; Ier 2,21), răsădit de Dumnezeu în țara promisă. Ea a fost arendată de proprietar (Dumnezeu Tatăl), unor viticultori (preoții și fariseii).
Gardul cu care a împreșmuit via simbolizează Legea lui Moise. Gardul delimitează și protejează via, nu o întemnițează. Legea nu constrânge, ci delimitează și marchează o zonă protejată în afara căreia viața adevărată este în pericol.
Teascul reprezintă altarul de jertfă. Teascul ”jertfește” strugurii și-i transformă în must, care prin fermentație devine vin. Vinul este simbolul bucuriei (Ps 103,15 LXX). Deci rodul vie este vinul-bucurie, nu strugurii. Bucurie care dispare când viticultorii (conducătorii) se transformă: din slugi în stăpâni; din arendași în proprietari (v. 39); din părinți în superiori.
Turnul de pază construit în vie simbolizează templul din Ierusalim. Din turn străjerii trebuiau să avertizeze când se apropia pericolul unei invazii, ca pedeapsă pentru nelegiuiri. Dacă străjerul avertizează poporul (sună din trâmbiță) dar poporul nu ia seama, atunci străjerul este nevinovat. Dacă nu avertizează poporul, atunci străjerul este vinovat de consecințele invaziei (Iez 33,1-7). Profeții sunt străjeri peste casa lui Israel (Iez 33,8).
Când a sosit timpul (anotimpul) recoltei, Stăpânul viei, plecat din țară în călătorie (în diasporă), a trimis pe slujitorii săi, pe profeți, ca să ia partea sa din recoltă (v. 34). Viticultorii tratează pe trimiși cu bătăi, ucidere sau lapidare (v. 35). La Luca trimișii sunt bătuți, batjocoriți sau răniți, și trimiși înapoi cu mâinile goale. Uciderea este rezervată Fiului (Lc 20,10-15), pentru a-i răpi moștenirea (v. 38). Moștenirea se primește ca dar, pentru care se mulțumește, nu se ia cu forța sau se fură, cu consecința nimicirii. Criminali folosesc aceleași cuvinte ca frații lui Iosif: „haideți să-l omorâm” (v. 38, cf. Gen 37,20). Uciderea a avut loc afară din vie (v. 39). Isus Cristos va suferi în afara porții cetății (Evr 13,12). Fiul este numit ”iubitul” (Lc 20,13), ca Isaac (Gen 22,2) și cum a fost numit Isus Cristos la botez și la transfigurare (Mt 3,17; 17,5).
Ca și David când l-a mustrat profetul Natan (2 Re 12,1-7), viticultorii criminali își dau singuri verdictul: răii vor fi pedepsiți crunt, cu pieirea, iar via va fi dată altor lucrători, care o vor face să rodească (v. 41). Via, devenită Împărăția lui Dumnezeu, va fi dată altui neam (ethnos), neamului lui Dumnezeu, creștinilor (v. 43).
Neamului nou creștin din Corint îi scrie apostolul Pavel îndemnându-i să fie străjeri, adică să vegheze, să fie tari în credință, să se îmbărbăteze și întărească, să facă totul din iubire și să fie supuși celor care se dedică slujirii sfinților (creștinilor) și colaboratorilor lor, precum a făcut casa lui Ștefanas (1 Cor 16,13-16: apostolul zilei).
Isus Cristos citează ironic din Ps 117,22-23 LXX („Piatra pe care n-au luat-o în seamă lucrătorii aceea a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta și este de mirare în ochii noștri”), citat bine cunoscut pentru că era cântat la sărbători (v. 42). A fost cântat și la intrarea în Ierusalim (Ps 117,26, cf. Mc 11,9). Acest citat, care se referă la constructori, nu la viticultori, se leagă cu pilda viticultorilor criminali prin tema disprețului. Cel disprețuit și batjocorit va deveni piatra de susținere a noului templu și al noului Ierusalim. Piatra din capul unghiului, adică piatra din vârful bolții, care poate cădea și fărămița (evreii robiți și împrăștiați), sau piatra mare din temelie de la colțul clădirii, peste care se poate cădea (evreii care s-au poticnit și smintit), (v. 44; cf. Sfântul Ioan Gură de Aur).
Aceiaș evanghelie (Mt 21,33-42) se citește și în Ziua a treia de Crăciun.