Parimii; Litie; Polieleu; Pripele; Evanghelia Utreniei: Lc 1,39-49.56. Laude; Doxologia Mică (Mare). Liturghia sfântului Ioan Gură de Aur sau a sfântului Vasile cel Mare cu Vecernie; (Antifoanele Buneivestiri); Apostolul: Evr 2,11-18; Evanghelia: Lc 1,24-38
Dumnezeu a ales poporul Israel ca și cort-templu și o femeie din Israel, Fecioara Maria, ca arcă (chivot) în care se va întrupa Fiul lui Dumnezeu. Cortul și apoi templul din Ierusalim și cetatea Ierusalimului au un prototip ceresc în cortul-templul ceresc (Evr 8,5) și Ierusalimul ceresc, mama noastră (Gal 4,26). La fel, Israel-cort-templu și Maria-chivot au un prototip ceresc (Apoc 11,19: ”s-a deschis templul lui Dumnezeu, care este în cer (prototipul lui Israel) și s-a văzut chivotul legământului său (prototipul Mariei) în templul său”), arătat în semnul mare din cer: ”o femeie înveșmântată cu soarele; și luna sub picioarele ei și pe capul ei o coroană de 12 stele” (Apoc 12,1).
Conform troparului sărbătorii: ”astăzi este începutul (kephálaion = cap, capitol) mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac, Fiul lui Dumnezeu fiu al Fecioarei se face și Gabriel bine vestește (evanghelizează) harul”, adică anunță realizarea primului act al întromenirii Fiului lui Dumnezeu.
Gabriel este un evanghelist, care anunță împlinirea unei profeții: ”iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (Is 7,14 LXX). Ceea ce a anunțat, vestea bună (evanghelia, adevărata veste) s-a înfăptuit imediat. Cuvântul s-a făcut trup de carne și a locuit printre noi (Io 1,14).
Evangelizarea Mariei nu rămâne un fapt punctual. Se prelungește și actualizează în celebrarea liturgică creștină. Evanghelia ce se anunță în liturghia cuvântului se împlinește în liturghia euharistică, aici, acum, pentru noi. Evanghelia stă pe altar. Se anunță de la amvon. Se repune pe altar și se așează sub antimis, sub disc și potir, la aducerea darurilor la altar. Cuvântul lui Dumnezeu vestit la amvon devine trup și sânge pe altar. Fără împlinirea de aici, acum și pentru noi, Evanghelia este o știre găunoasă.
Ca întotdeauna și astăzi celebrăm pe Isus Cristos Înviatul, contemplându-l în timp ce este anunțat de Gabriel Fecioarei Maria. Pe Maria rânduiala liturgică a sărbătorii o laudă numind-o cu o mulțime de prefigurări din Vechiul Testament: Rug, care fără a se arde primește Focul dumnezeirii în pântece; Vas divin care poartă Mana; Stâncă din care a fost cioplit numai Fiul (Is 51,1); Evă nouă; Distrugătoarea blestemului antic; Reînălțarea celor căzuți; Cort și Santuar al celui ce călărește pe heruvimi (Iez 1); Pământ virgin, ne semănat (Gen 2,7); Abis de sfințenie; Scara lui Iacob (Gen 28,10-17; parimie la praznic); Poarta dinspre răsărit a templului, închisă, prin care va intra numai Domnul Dumnezeul lui Israel (Iez 44,1-2; parimie la praznic).
Vechiul Adam (omul exterior) a fost plăsmuit din praf, din ”pământ virgin”, ne cultivat (Gen 2,7 LXX). Noul Adam, Fiul Omului, Isus Cristos, a fost zămislit, mai presus de fire, dintr-o fecioară, Maria din Nazaret (v. 27).
Arhanghelul Gabriel comunică Mariei și logodnicului Iosif (Mt 1,20-21), ”marele sfat”, taina mântuirii, începutul realizării planului etern de mântuire, pe care Fiul care se va naște din ea îl va împlini.
La fel ca la bunavestirea lui Zaharia privind nașterea lui Ioan Botezătorul (Lc 1,11-20) sau la bunavestirea lui Avram privind nașterea fiului său Isaac (Gen 17,1-22) sau la bunavestirea lui Ghedeon privind izbăvirea lui Israel din mâna madianiților (Jud 6,11-21) și bunavestirea Mariei se petrece după următoarea structură: apariția trimisului ceresc Gabriel (v. 26); tulburarea Mariei (v. 29: Maria s-a cutremurat); mesajul din partea lui Dumnezeu (v. 31: iată, vei lua în pântece, vei naște un fiu); obiecția Mariei (v. 34: cum va fi aceasta, că eu nu cunoaște bărbat) și un semn care confirmă veridicitatea mesajului (v. 36: Elisabeta, ruda ta, și ea a zămislit un fiu la bătrânețe).
Dumnezeu și-a aruncat ochii asupra Elisabetei (gest de mărinimie, ocrotire și atenție), ca să-i șteargă (smulgă) rușinea sterilității (v. 25) și Elisabeta a conceput pe Ioan Botezătorul, conform anunțului primit de Zaharia în templul din Ierusalim (v. 13). În luna a șasea de la conceperea lui Ioan Botezătorul, îngerul Gabriel a fost trimis, într-o cetate a Galilei numită Nazaret, „Turn de veghe” (v. 26), la o fecioară (parthenos, termen care indică castitatea nu tinerețea), numită ca sora lui Moise Miriam (Num 26,59), Maria (nume care înseamnă „înălțime, vârf”), logodită (nu căsătorită) cu Iosif din casa regală mesianică a lui David (v. 27).
Salutul arhanghelului Gabriel este compus din trei afirmații esențiale (v. 28). Prima, ”bucură-te, ce plină de har” (pentru că ți s-a făcut o favoare) sau ”înzestrată cu har” (după E. Conțac, Dilemele fidelității, Logos, Cluj-Napoca 2011, p. 212), în sensul că a aflat har la Dumnezeu (v. 30), adică a fost aleasă pentru a fi receptacolul întregului har divin, care este Spiritul Sfânt (v. 35). Salutul grecesc ”bucurie” (v. 29: din ce ținut este acest salut), folosit de Luca, corespunde salutului ebraic ori siriac, ”pace” și salutului latinesc ”sănătate (salute)”. A doua afirmație, ”Domnul cu tine”, nu „să fie cu tine” (o constatare nu o binecuvântare), este prima realizare a profeției din Is 7,14, despre Emanuel (cu noi este Dumnezeu). A treia afirmație din salutul arhanghelului, ”binecuvântată tu între femei” (ca în v. 42; nu există în toate manuscrisele), în sensul că Maria este Binecuvântata prin excelență, așa cum a fost binecuvântată văduva Iudit, eliberatoarea poporului Israel: ”Binecuvântată ești tu, fiică, de Dumnezeu cel Preaînalt, mai presus de toate femeile de pe pământ” (Iudit 13,18).
Eva veche a ascultat pe Șarpe și a adus ”blestem” peste ea, peste Adam, peste urmașii lor și peste întreaga natură. Eva nouă, Miriam, a ascultat cuvântul arhanghelului și a procurat ”binecuvântare” pentru ea, pentru Noul Adam (Lc 1,42: binecuvântat rodul pântecelui tău), pentru toți fii adoptivi ai lui Dumnezeu și pentru întreaga creație (Rom 8,16-25).
Arhanghelul Gabriel bine vestește minunea mare a virginității fecunde, conceperea și nașterea Fiului Celui Preaînalt, care subzistă din eternitate în Trinitatea monadică (vv. 31-33), dar se face om descendent regesc a lui David (v. 32).
Fiul Mariei a fost caracterizat de Gabriel prin cinci atribute, prefigurate și prorocite de profetul Nathan cu privire la Solomon, fiul lui David, și la Mesia (2 Re 7,12-16 LXX). Va fi mare (v. 32), în sensul de ”important”, ca Ioan Botezătorul (v. 15). Va fi Fiul Celui Preaînalt (v. 32), adică Fiul etern a lui Dumnezeu (v. 35). Dumnezeu îi va da tronul tatălui său David (v. 32), adică va fi rege descendent al regelui David, un Mesia politic. Va domni peste casa lui Iacob în veci (v. 33). Domnia lui nu va avea sfârșit (v. 33), adică va avea o domnie eternă într-o împărăție eternă.
Maria acceptă implicit planul divin cu privire la ea, dar nu înțelege ”cum” se va împlini pentru că nu cunoaște bărbat (v. 34: cunoaștere în sens biblic, ca relație sexuală). Spre deosebire de întrebarea lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, care exprima neîncredere unui preot (Lc 1,18: prin ce vom cunoaște aceasta, că suntem bătrâni?), întrebarea Mariei exprimă uimire și de aceea merită un răspuns şi nu o pedeapsă ca în cazul lui Zaharia. Arhanghelul îi explică folosind imaginile și limbajul Vechiului Testament: ”Spiritul Sfânt va veni peste tine și Puterea celui Preaînalt te va umbri” (v. 35: puterea creatoare a lui Dumnezeu și puterea procreatoare). Va umbri, ca la transfigurare (Lc 9,34) sau precum slava Domnului (norul Slavei, Shekhina) a umbrit tabernacolul (Ex 40,34-38) sau a protejat poporul lui Israel (Ps 90,4; 139,8 LXX). ”Umbra” divină (simbol, ca și ”oglinda”, 1 Cor 13,12), indică prezența puterii divine transcendente creatoare și ocrotitoare. Cum mărturisim și în crez, Fiul lui Dumnezeu, s-a întrupat de la Spiritul Sfânt (creat om ca primul Adam) și din Fecioara Maria (procreat).
Minunea zămislirii, mai presus de fire, a Fiului lui Dumnezeu în sânul Fecioarei Maria este prefigurată și confirmată ca posibilă (există un precedent cu Elisabeta), de minunea zămislirii firești a lui Ioan Botezătorul în sânul bătrânei și sterilei Elisabeta, ruda Mariei, înainte cu șase luni (v. 36). Minunile se înfăptuiesc pentru că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință (v. 37), așa cum Domnul l-a asigurat pe Avram cu privire la Sara: ”este oare vreun lucru pe care Dumnezeu să nu-l poată face?” (Gen 18,14).
Din Maria s-a născut Mesia și noul popor a lui Dumnezeu. Din Elisabeta, ruda Mariei, s-a născut Ioan, ultimul profet al vechiului popor a lui Dumnezeu, Înaintemergătorul lui Mesia.
După acceptarea tăcută (v. 34), Fecioara Maria acceptă explicit, cu supunere imediată, înfăptuirea planului divin zicând: ”iată, roaba Domnului; fie-mi după Cuvântul tău!” (v. 38). Și Cuvântul s-a făcut trup de carne și s-a sălășluit (și-a instalat cortul) printre noi (Io 1,14). Isus Cristos a devenit Cort-Chivot viu (Io 2,21: templu), în cortul-templul-Israel și chivotul-Fecioara Maria.
Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Mariei, Noua Evă, asemenea nouă în toate, dar fără păcat (Evr 2,17; 4,15), ca pe fii Evei vechi să-i facă frați ai săi (Evr 2,11-13: apostolul zilei) și fii a lui Dumnezeu și ai Mariei, eliberați din robia diabolică cauzată de frica de moarte (Evr 2,14-15).