Denumirea triod vine de la faptul că la utrenie canonul poetic este format din trei ode, nu nouă sau opt ca în restul anului liturgic. Timpul triodului se compune din 10 săptămâni: 3 săptămâni pregătitoare cu 4 duminici; 6 săptămâni postul mare cu 6 duminici; 1 săptămână mare și sfântă, fără duminică, formată din 3 zile ale Mirelui și 3 zile ale pătimirii Mirelui.
Primele 3 duminici pregătitoare ale timpului triodului sunt legate de cele 3 rădăcini ale răului (1 Io 2,16: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții), cauze ale căderii și izgonirii lui Adam din paradis (duminica a patra a triodului) în urma distrugerii prin ne postire a chipului (icoanei) după care a fost plăsmuit (Gen 1,27). Trufia vieții sau mai bine zis slava deșartă, care privește relația în primul rând cu Dumnezeu și se tămăduiește prin rugăciune, este tema duminicii vameșului și a fariseului. Pofta trupului sau lăcomia pântecelui (consumismul desfrânat), care privește relația cu noi înșine și se tămăduiește prin post, este tema duminicii fiului risipitor. Iar pofta ochilor sau iubirea de arginți, care privește relația cu aproapele și se tămăduiește prin milostenie darnică, este legată de duminica cutremurătoarei judecăți, unde iubirea de arginți (zgârcenia) este cauza ne ajutorării categoriilor sociale defavorizate (flămânzi, însetați, străini, goi, bolnavi sau întemnițați).
Despre cele trei rădăcini ale răului, vezi articolul „Rădăcinile tuturor răutăților”.
Duminica a patra a triodului, este numită duminica izgonirii lui Adam din Rai, ca și consecință a căderii lui Adam și a Evei în urma ispitirii cu cele trei rădăcini ale răului (1 Io 2,16: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții), duhuri sau gânduri ale răutății (Gen 3,6 LXX). Căderea a stricat omul icoană, cu consecințe asupra întregii creații.
În cele 6 duminici ale postului mare se insistă pe recuperarea icoanei lui Dumnezeu din om începând cu inițierea creștină (botez în sens extins) în vederea căreia catehumeni făceau ultimele pregătiri și se supuneau examenelor de admitere la botezul din noaptea de Paști. Cei care cădeau la sesiunea de examene din Postul mare rămâneau repetenți și mai făceau un an de catechumenat.
Botezul este unic pentru că trebuie să fie continuu. Un aspect al botezului continuu este omorârea (mortificarea) plăcerii și poftei păcătoase de a mânca mai mult decât este necesar, prin intermediul Postului mare (nu prin giftuiala care tocește plăcerea). După postire plăcerea de a mânca învie purificată. Isus Cristos după botezul unic din Iordan s-a botezat cu botezul continuu al postului timp de 40 de zile (Mt 4,2). Creștinii din Alexandria se botezau cu botezul continuu al Postului mare de 40 de zile, imediat după bobotează (6 ianuarie), post care apoi a fost transferat și alipit la săptămâna mare și sfântă a patimilor. Poporul evreu a prelungit botezul unic din Nor (Duh) și apa mării (1 Cor 10,2), cu botezul continuu ascetic din pustiu, timp de 40 de ani, timp în care a murit o generație și s-a născut una nouă.
Noi cei botezați în apă și Duh, care am fost admiși la botez fără examen, pe baza cunoștințelor și credinței părinților și a nașilor, în Postul mare facem pocăință ascetică (penitență) în vederea „botezului lacrimilor” și al Duhului și a botezului postului, cu care se curăță icoana murdărită prin păcatele de după primul și unicul botez în apă și Duh.
Totodată Postul mare poate fi și o sesiune de examene de evaluare și simulare (anticipare) a examenului de admitere sau promovare în Împărăția cerească din momentul morții trupului, a botezului în țărână și Duh. Pentru a fi mai siguri că vom promova examenul de absolvire a scolii acestei vieți pământești și de admitere în Împărăția cerească este bine să luăm „meditații” de la profesorii duhovnici și să practicăm examinarea conștiinței în taina spovezii, judecându-ne pe noi înșine anticipat spre a nu fi judecați o dată cu lumea. Cum vor promova examenul de absolvire și admitere cei care nu frecventează școala Bisericii lui Dumnezeu (creștinii la fără frecvență) sau cei cu nota scăzută la purtare ? Pentru cei care cad la examenul de absolvire a vieții și de admitere în Împărăția cerească există „contestațiile” părăstaselor și „meditațiile” pomenilor dăruite săracilor și a pomenirilor liturgice.
La botez am fost înscriși în „programul rabla” a lui Isus Cristos. Reparăm „mașina-trup” cât timp se mai poate repara, cu taina sfântului maslu (ulei, simbol al Duhului Sfânt), care continuă taina sfântului mir, și în atelierele de reparație numite spitale, dar trebuie să fim pregătiți pentru a o preda la dezmembrare în cimitir. Cei care promovează examenul de admitere în Împărăția cerească, la judecata particulară, primesc noul permis de conducere și mașina nouă, trupul înviat prin „prima înviere”. Primirea noului permis de conducere depinde de frecventarea școlii Bisericii, dacă ai fost creștin la frecvență (îndrăgostit de Cristos) sau creștin la fără frecvență, și de câte accidente grave ai făcut cu mașina trup biologic. În Împărăția cerurilor se intră numai cu mașina nouă a trupului înviat. Cei care cad la examen așteaptă reexaminările de la judecata universală, promovate dacă ai înfăptuit dreptate și ai dat pomană.
Prin asceza postului mare și slujirea gratuită (care mortifică pofta de domnie), creștinii aduc trupurile lor ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu (Rom 12,1), pregătindu-se pentru botezul sângelui (al morții martirice) sau botezul țărânii (al morții naturale) după ce toate patimile au fost răstignite (omorâte) și pecetea fiarei consumiste a fost respinsă. Cei care și-au început viața ca și Cristos, prin nașterea din femeie (mamă) și din Spiritul Sfânt și au terminat viața ca și Cristos (prin jertfă), vor avea parte de „prima înviere” (învierea lui Cristos sărbătorită la Paști), vor fi promovați în Împărăția cerească și vor fi preoți a lui Dumnezeu și ai lui Cristos la altarul ceresc și vor împărăți cu Cristos în mia de ani, simbolică nu matematică, a timpului Bisericii (Apoc 20,4-6).
În duminica ortodoxiei sau a restabilirii în Orient a cultului sfintelor și cinstitelor icoane, este contemplat și în sfintele icoane, Cristos Icoana prototip (veșnică, consubstanțială și hipostatică) a arhetipului Tatăl în Spiritul Sfânt, după care se restaurează omul icoană a Icoanei Isus Cristos. Primele icoane recuperate sunt primii ucenici chemați de Isus Cristos.
În duminica vindecării paraliticului, icoana ruinată a paraliticului, ruinare datorată păcatelor, este recuperată prin jubileul mesianic, adică prin iertarea păcatelor și vindecarea dăruite de Domnului nostru Isus Cristos prin Duhul Sfânt.
În duminica venerării cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, icoana omului nou este recuperată prin răstignirea icoanei anticristice a omului vechi (omul idol, slujit cu iubirea trupească de sine), prin jertfa Crucii.
În duminica vindecării lunaticului, icoana schimonosită de draci este recuperată prin lucrarea Domnului nostru Isus Cristos în Duhul Sfânt, prin suferință și moarte (jertfă) în vederea învierii, anunțate de Isus Cristos a doua oră.
În duminica cererii fiilor lui Zebedeu, icoana stricată se renovează progresiv prin jertfa slujirii gratuite și total prin golirea paharului suferinței și prin acceptarea botezului în apele profunde ale morții martirice a Domnului nostru Isus Cristos, care anunță a treia oră patima în vederea învierii.
În duminica floriilor, Mirele Cristos intră în Ierusalim (simbolul Bisericii) cu alaiul de nuntă pentru a celebra nunta mesianică și a se uni, anticipat și mistic, cu Mireasa sa (icoană nupțială a Mirelui Cristos) în ospățul (cina) din joia mare, și sângeros și fizic pe cruce și în mormânt, în vinerea și sâmbăta mare (cf. Tommaso Federici, Resuscitò Cristo!, Palermo 1996, pp. 801-805).